Ieremia 16 BIV2014
1. Domnul la mine a venit Și-n felu-acesta a vorbit:
2. „Ai grijă, nu cumva să-ți vie Vreun gând, ca să îți iei soție, Căci în acest loc, îți voi zice, Să nu ai nici feciori, nici fiice!
3. Iată ce soartă îi va paște Pe-aceia care se vor naște Pe-aceste locuri. Negreșit, La fel – atunci – vor fi pățit Și mamele și tații lor, Precum și-acest întreg popor:
4. O boală rea va fi în țară Și toți, de boală, au să piară. Nimenea, însă, nu-i va plânge Și nimenea nu îi va strânge Ca să-i îngroape. Au să fie Ca și gunoiul de pe glie. Îi va ucide sabia Și îi va stinge foametea. Ale lor trupuri moarte, toate, Ajunge-vor a fi mâncate De păsările cerului Și fiarele pământului.”
5. Domnul a zis: „În a ta cale, Nu căuta case de jale. Nu intra-n casele acele, Ca să nu plângi, apoi, în ele, Cu cei care se tânguiesc – Acolo strânși – și se bocesc, Căci am luat de la popor, Pacea ce le-o dădusem lor Și bunătatea Mea cea mare Și-asemenea a Mea-ndurare.
6. Și mari și mici, în astă țară, Cu toții trebuie să piară. De-aceea, morții vor fi dați Și n-au să fie îngropați. Nu îi va plânge nimenea Și nimeni nu se va tăia În carne, din pricina lor; Nu va fi nici un muritor Ca să se radă, drept cinstire, Și să-i păstreze-n amintire.
7. Nimeni nu are să le iasă ‘Nainte, spre-a le-ntinde-o masă Când vor jeli, ca mângâierea Să le-o aducă în durerea Care le-a fost pricinuită, Când o ființă prea iubită, În gheara morții a căzut. Vor suferi, căci de băut, Nu va fi nimeni să le dea – Așa precum se-obișnuia – Paharul cel de mângâiere, Ca să aline-a lor durere, În urma morții taților Precum și a mamelor lor.
8. Iată dar, ce ți se mai cere: Nu intra-n casa de plăcere, La masă ca să stai cu ei, Ca să mănânci și ca să bei.”
9. „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel Și Domn al oștilor: „Să știi Că nu vor mai fi bucurii În acest loc. O să urmeze Un timp, când fac să înceteze Chiotul cel de veselie. Vremea aceea o să vie Curând, iar voi o să puteți, Cu ochii voștri să vedeți Cum se-mplinește ce-am vestit. N-o să mai fie auzit Cântec de mire și mireasă, Cum se-auzea la orice casă.”
10. „Când te vei duce ca să spui Aceste vești poporului, Toți te vor întreba, mirați: „De ce suntem amenințați Cu astfel de nenorocire, Care se-abate peste fire? Ce am făcut? Cu ce-am greșit? Sau ce păcate-am săvârșit În contra Celui cari, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu?”
11. „Atuncea, tu – poporului – În felu-acesta să îi spui: „Domnul a zis, când mi-a vorbit: „Părinții voști’ M-au părăsit. Au căutat alți dumnezei Care străini erau de ei. În fața lor s-au închinat Și le-au slujit neîncetat. M-au părăsit și n-au ținut Legea, așa cum le-am cerut!
12. După părinții voștri, voi Ați făcut și mai răi apoi, Urmând doar ale voastre firi Și relele voastre porniri, Pe cari în inimi le aveți, Căci să Mă ascultați, nu vreți.
13. De-aceea, Eu vă voi muta Din astă țară și veți sta În altă țară, neștiută, Care vă e necunoscută, Pe care nu o cunoșteau Ai voști’ părinți, pe când trăiau. Veți sluji altor dumnezei Și vă veți închina la ei, Pentru că nu veți mai avea Parte, de îndurarea mea!”
14. „De-aceea Domnul a zis: „Iată, Curând, o vreme se arată, În care nu se va putea Ca să mai spună nimenea „Viu este Domnul! Viu e Cel Care l-a scos pe Israel Din al Egiptului ținut Și din rob, liber l-a făcut!”
15. Atuncea, se va spune-astfel: „Viu este Domnul! Viu e Cel Cari pe Israel l-a scăpat Din țara-n care s-a aflat, În miazănoapte – înrobit – Și de pe unde izgonit Fusese de-al său Dumnezeu!” Căci iar îi voi aduce Eu, În țara care a fost dată, Pentru ai lor părinți, odată.”
16. „Iată că vine-o vreme-n cari Trimit mulțime de pescari, Căci vreau ca ei să-i pescuiască. Apoi, un timp o să sosească, În care vânători trimit Ca să-i vâneze – negreșit – Pe munți, în văile adânci, Pe deal și-n crăpături de stânci.
17. Mereu, ai Mei ochi urmăresc Cărările pe cari pășesc, Căci înaintea Feței Mele, Nu pot a fi ascunse ele. Nelegiuirile făcute De ei, nu-Mi sunt necunoscute.
18. Iată că am să-i răsplătesc Și îndoit am să-i plătesc Pentru că au păcătuit Și pentru că au săvârșit Nelegiuiri, în țara Mea. Umplută Îmi fusese ea, Cu trupurile jertfelor Aduse idolilor lor. Mari urâciuni au săvârșit Și moștenirea Mi-au mânjit.”
19. „Doamne, cetatea mea cea tare, Tăria și a mea scăpare! Toate popoarele ce sânt La marginile de pământ, La Tine vor veni să spună: „Iată că numai o minciună, Părinții noștri-au moștenit! Idoli deșerți ei au slujit, Ce nu le-au fost de ajutor!
20. Cum poate oare-un muritor Să-și facă idoli, dintre cei Care nu pot fi dumnezei?”
21. „Din pricina aceasta, iată, Am să le-arăt, de astă dată, Ce mare e puterea Mea. O vor simți și vor putea Să știe precum că, mereu, „Domnul” este Numele Meu.”