Ieremia 17 BVA
1. Păcatul celor din teritoriul numit Iuda este scris cu o daltă de fier și cu un vârf de diamant. El este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor lor!
2. Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de imaginea astartei de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte.
3. Muntele Meu din țară, să știi că voi da ca pradă bogăția ta și toate comorile tale împreună cu înălțimile tale – din cauza păcatelor de pe tot teritoriul tău.
4. Vei pierde moștenirea pe care ți-o dădusem. Și acest lucru se va întâmpla din vina ta! Te voi face să slujești dușmanilor tăi într-o țară pe care nu o cunoști – pentru că ai aprins focul mâniei Mele; și el va arde pentru totdeauna!”
5. „Iahve vorbește astfel: «Cel care se încrede în om considerând că cel muritor este forța lui și care în inima lui Îl abandonează pe Iahve, este un om blestemat.
6. El trăiește ca un tufiș în deșert; și nu vede venind fericirea. Locuiește în locurile arse ale terenurilor aride, într-un pământ sărat unde nu stă nimeni.
7. Cel care se încrede în Iahve și care se bazează pe El, este un om binecuvântat.
8. El este ca un pom plantat lângă ape, care își dezvoltă rădăcinile direcționându-le spre râu. Lui nu îi este frică de căldură; și frunzișul lui este mereu verde. În anul secetei, nu se îngrijorează și nu încetează să producă fructe.»”
9. „Inima este mai înșelătoare decât orice altceva; și această stare a ei nu cunoaște posibilitatea vindecării. Cine poate să îi știe adevăratele intenții și motivații?”
10. „Eu, Iahve, sunt Cel care (pot să) analizez inima și testez zonele profunde ale ființei – ca să recompensez pe fiecare om conform comportamentului lui și în acord cu faptele pe care le face.”
11. „Omul care câștigă bogății pe nedrept este ca o pasăre care clocește niște ouă pe care nu ea le-a ouat. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui; și la final nu va fi decât un nebun.
12. Locul sanctuarului nostru este (cel mai adecvat pentru) un tron glorios, înălțat de la început!
13. Doamne, Tu ești Speranța (urmașilor) lui Israel! Toți cei care Te abandonează, vor fi determinați să le fie rușine! Cei care deviază de la (drumul ascultării de) Tine, vor fi înscriși pe pământ între cei care Îl abandonează pe Iahve, pe Cel care este Izvorul apelor vii!”
14. „Doamne, vindecă-mă; și voi fi vindecat! Salvează-mă; și voi fi salvat – pentru că Tu ești Cel pe care Îl elogiez!
15. Constat că ei îmi zic: «Unde este Cuvântul lui Iahve? Să se confirme acum ce spune el!»
16. Iar eu, ca să Te urmez, nu am refuzat să fiu păstor; și Tu știi că nici nu am dorit (să vină) ziua dezastrului (poporului meu). Ce am pronunțat cu buzele mele, este descoperit înaintea Ta.
17. Astfel, (ce se va întâmpla) nu va fi un motiv de panică pentru mine, pentru că Tu ești refugiul meu în ziua dezastrului.
18. Nu eu să suport rușine; ci să fie rușinați aceia care mă persecută! Ei să intre în panică! Dar pe mine păzește-mă de teroare! Adu peste ei reaua zi! Strivește-i de două ori mai mult!”
19. „Iahve mi-a spus să mă duc să stau la poarta unde trec oamenii din poporul meu – acolo unde intră și ies regii din teritoriul numit Iuda. El mi-a zis să stau și la toate celelalte porți ale Ierusalimului
20. și să le vorbesc astfel: «Ascultați Cuvântul lui Iahve, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din (teritoriul numit) Iuda și toți locuitorii Ierusalimului care intrați pe aceste porți!
21. Iahve vă spune: ‘Fiți atenți (ce se întâmplă) în sufletele voastre, ca să nu transportați vreo greutate în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului.
22. Să nu scoateți din casele voastre vreo greutate în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare; ci să sfințiți ziua de Sabat așa cum am poruncit strămoșilor voștri!
23. Ei nu au ascultat și au ignorat acest lucru, ambiționându-se să sfideze porunca și să nu ia în considerare pedeapsa (prevăzută pentru nerespectarea ei).’
24. Iahve vă zice: ‘Dar voi, dacă Mă veți asculta cu atenție și nu veți trece cu nicio greutate pe porțile acestui oraș în ziua destinată Sabatului, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei,
25. vor intra pe porțile acestui oraș regi și prinți care stau pe tronul lui David! Atât ei și prinții lor, cât și oamenii din teritoriul numit Iuda împreună cu locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai; iar acest oraș va fi locuit pentru totdeauna.
26. Vor veni (oameni) atât din orașele teritoriului numit Iuda și din vecinătățile Ierusalimului, cât și din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă, din cea muntoasă și din Neghev – ca să aducă la casa lui Iahve arderi integrale și sacrificii, daruri de mâncare, tămâie și sacrificii de mulțumire.
27. Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua destinată Sabatului – sfințire care presupune să nu transportați nicio greutate și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat –, voi aprinde un foc la porțile orașului. El va devasta palatele Ierusalimului; și nu va fi stins.’»”