Ieremia 18 BVA
1. Acestea sunt cuvintele care au venit la Ieremia din partea lui Iahve:
2. „Scoală-te și du-te în casa olarului! Acolo îți voi oferi posibilitatea să auzi mesajul Meu!”
3. M-am dus în casa olarului; și am observat că el lucra pe roată.
4. Dar vasul de argilă pe care îl făcea olarul, s-a stricat în mâna lui. Atunci el a făcut un alt vas, așa cum i-a plăcut lui.
5. Cuvântul lui Iahve a venit din nou la mine și mi-a zis:
6. „Iahve spune: «Urmași ai lui Israel, oare nu pot Eu să fac cu voi ca acest olar? Descendenți ai lui Israel, să știți că voi sunteți în mâna Mea exact ca argila în mâna olarului.
7. La un moment dat zic despre un popor sau despre un regat că îl voi smulge, că îl voi dărâma și că îl voi distruge.
8. Dar dacă acel popor, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea lui, Eu voi regreta răul pe care intenționam să i-l fac.
9. În mod asemănător, se poate întâmpla să zic despre un popor sau despre un regat că îl voi fonda și că îl voi planta.
10. Dar dacă acel popor face ce este rău înaintea ochilor Mei și nu ascultă vocea Mea, voi regreta binele pe care intenționam să i-l fac.»”
11. „Deci vorbește acum oamenilor din teritoriul numit Iuda și locuitorilor Ierusalimului, spunându-le că Iahve le zice: «Să știți că pregătesc un dezastru (care va veni) împotriva voastră; și fac un plan care va fi în defavoarea voastră. Pentru că acest lucru ar urma să se întâmple, schimbați-vă fiecare stilul rău de viață și corectați-vă atât comportamentul cât și faptele!»
12. Dar ei zic: «Este o decizie inutilă! Noi ne vom urma în continuare gândurile; și fiecare va lucra așa cum îi dictează ambițiile inimii lui rele.»
13. Din această cauză, Iahve vă spune: «Întrebați printre popoare: ‘Cine a mai auzit despre lucruri asemănătoare? Fecioara Israel a făcut cel mai oribil lucru.
14. Oare zăpada Libanului dispare vreodată de pe stâncile versanților lui? Oare seacă vreodată apele reci care vin de departe?’
15. Dar oamenii care formează poporul Meu M-au uitat; și aduc tămâie (pe care o închină în cinstea) idolilor. Acești idoli i-au făcut să se împiedice pe drumurile lor, pe vechile poteci; și astfel au ajuns să meargă pe trasee și pe drumuri nebătătorite.
16. Au făcut din țara lor un deșert și un etern subiect al ridicolului. Toți cei care trec prin ea, sunt surprinși; și dau din cap.
17. Îi voi dispersa înaintea dușmanului (și vor fi bătuți) ca (de) vântul care vine din Vest. În ziua necazului lor, le voi arăta spatele Meu și nu fața.»”
18. Ei zic: „Veniți! Să concepem planuri împotriva lui Ieremia; pentru că nu va dispărea legea din lipsă de preoți și nici sfatul din lipsă de înțelepți. Nu va lipsi nici Cuvântul (lui Iahve), chiar dacă nu vor mai fi profeți. Deci veniți să îl lovim cu vorba și să ignorăm toate cuvintele lui!”
19. „Doamne, ascultă-mă! Auzi și ce spun adversarii mei.
20. Se recompensează oare binele cu rău? Și totuși ei au săpat o groapă sufletului meu! Amintește-Ți că eu am stat în fața Ta ca să vorbesc în favoarea lor și să deviez mânia Ta de la ei.
21. Acum, fă să le ajungă copiii pradă foametei; și lasă-i fără ajutor în fața sabiei! Soțiile lor să fie fără copii; și să rămână văduve. Oamenii lor să fie omorâți; iar tinerii lor să fie omorâți cu sabia în luptă!
22. Să se audă un strigăt din casele lor atunci când vei aduce în mod surprinzător împotriva lor niște grupuri (înarmate) – pentru că au săpat o groapă ca să mă prindă și au ascuns lațuri pentru picioarele mele.
23. Dar Tu, Doamne, cunoști toate planurile lor concepute ca să mă omoare. Nu le ierta nedreptatea și nu le șterge păcatul din fața Ta. Să fie desființați înaintea Ta! Lucrează împotriva lor când va veni vremea mâniei Tale!”