Logo
🔍

Ieremia 18 NTR

« În casa olarului

1. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului:

2. „Scoală-te și du-te la casa olarului! Acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!“.

3. M-am dus la casa olarului și iată că el făcea o lucrare pe roată.

4. Însă vasul de lut pe care-l făcea olarul s-a stricat în mâna lui. Atunci el a făcut un alt vas, așa cum i-a plăcut lui să-l facă.

5. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând:

6. „Oare Eu nu pot să fac cu voi ca olarul acesta, Casă a lui Israel?“, zice Domnul. „Iată, ca lutul în mâna olarului, așa sunteți voi în mâna Mea, Casă a lui Israel.

7. Dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi smulge, că-l voi dărâma și că-l voi distruge,

8. însă națiunea aceea, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, atunci și Mie Îmi va părea rău de răul pe care plănuisem să i-l fac.

9. Tot așa, dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi întemeia și-l voi planta,

10. însă poporul acela face ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și nu ascultă de glasul Meu, atunci și Mie Îmi va părea rău de binele pe care plănuisem să i-l fac.

11. Prin urmare, vorbește acum oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului și spune-le: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră și fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea și îndreptați-vă căile și faptele!’»“.

12. Ei însă zic: „În zadar! Noi ne vom urma în continuare gândurile și fiecare va lucra după încăpățânarea inimii lui rele“.

13. De aceea, așa vorbește Domnul: „Întrebați printre națiuni: «Cine a mai auzit asemenea lucruri? Fecioara Israel a făcut cel mai dezgustător lucru.

14. Oare zăpada Libanului părăsește vreodată stâncile versanților lui? Oare seacă apele reci care vin de departe»?

15. Căci poporul Meu M-a uitat și aduce tămâie idolilor de nimic. Aceștia i-au făcut să se împiedice pe căile lor, pe vechile cărări, pentru a umbla pe poteci și pe drumuri nebătătorite,

16. făcând astfel din țara lor o pustietate și un motiv de fluierat pentru totdeauna. Toți cei ce trec prin ea sunt uimiți și dau din cap.

17. Ca vântul din est, așa îi voi împrăștia dinaintea dușmanului. În ziua necazului lor le voi arăta spatele, nu fața“.

18. Ei zic: „Veniți să facem planuri împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoți, nici sfatul din lipsă de înțelepți și nici Cuvântul din lipsă de profeți. Haideți să-l acuzăm și să nu luăm seama la toate cuvintele lui!“.

19. Ascultă-mă, Doamne! Auzi glasul împotrivitorilor mei.

20. Se răsplătește oare binele cu rău? Și totuși ei au săpat o groapă sufletului meu. Adu-Ți aminte că eu am stat în fața Ta ca să vorbesc în favoarea lor și să întorc furia Ta de la ei.

21. De aceea, dă-le copiii pradă foametei și trece-i prin ascuțișul sabiei! Soțiile să le fie lipsite de copii și să rămână văduve, oamenii lor să fie dați la moarte, iar tinerii lor să fie uciși cu sabia în luptă!

22. Un strigăt să fie auzit din casele lor, atunci când vei aduce deodată cete peste ei, căci au săpat o groapă să mă prindă și au ascuns lațuri pentru picioarele mele.

23. Dar Tu, Doamne, cunoști toate planurile lor de a mă ucide. Nu le ierta nelegiuirea și nu le șterge păcatul dinaintea Ta. Să fie doborâți înaintea Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale!

»