Ieremia 19 VDCL
1. Așa zice Domnul: Du‐te și cumpără un vas de lut de olar și ia câțiva din bătrânii poporului și din bătrânii preoților
2. și ieși în Valea fiului lui Hinom, care este la intrarea porții olarilor, și vestește acolo cuvintele pe care ți le voi spune.
3. Și zi: Ascultați cuvântul Domnului, împărați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra locului acestuia un rău de care oricine va auzi îi vor țiui urechile.
4. Pentru că m‐au părăsit și au înstrăinat locul acesta și au ars tămâie în el altor dumnezei pe care nu‐i cunoscuseră, nici ei, nici părinții lor, nici împărații lui Iuda și au umplut locul acesta de sângele celor nevinovați.
5. Și au zidit înălțimi lui Baal ca să ardă pe copiii lor în foc, ca arderi de tot lui Baal, ceea ce n‐am poruncit, nici n‐am vorbit și nici în inimă nu mi s‐a suit.
6. De aceea iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea fiului lui Hinom, ci Valea Măcelului.
7. Și voi goli în locul acesta sfatul lui Iuda și al Ierusalimului; și‐i voi face să cadă de sabie înaintea vrăjmașilor lor și de mâna celor ce le caută viața; și trupurile lor moarte le voi da ca mâncare păsărilor cerurilor și fiarelor pământului.
8. Și voi face această cetate o mirare și o fluierare: oricine va trece pe lângă ea va rămâne uimit și va fluiera pentru toate rănile ei.
9. Și‐i voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fetelor lor și va mânca fiecare carnea prietenului său în împresurarea și în strâmtorarea cu care îi vor strâmtora vrăjmașii lor și cei ce le caută viața.
10. Și să spargi vasul înaintea ochilor oamenilor care vor merge cu tine
11. și să le zici: Așa zice Domnul oștirilor: Așa voi sparge pe acest popor și această cetate, cum sparge cineva vasul olarului care nu se mai poate drege. Și vor înmormânta în Tofet până nu va fi loc de înmormântare.
12. Așa voi face locului acestuia, zice Domnul, și locuitorilor lui și voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13. Și casele Ierusalimului și casele împăraților lui Iuda vor fi necurate ca locul Tofetului, toate casele pe acoperișul cărora au ars tămâie întregii oștiri a cerurilor și au turnat daruri de băutură altor dumnezei.
14. Și Ieremia s‐a întors din Tofet, unde îl trimisese Domnul să prorocească, și a stat în curtea casei Domnului și a zis către tot poporul:
15. Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra cetății și asupra tuturor cetăților ei tot răul pe care l‐am vorbit împotriva ei, căci și‐au întărit grumajii, neascultând cuvintele mele.