Logo
🔍

Ieremia 23 BVA

«

1. Iahve zice: „Vai de păstorii care distrug și risipesc turma pășunii Mele!

2. Pentru că se întâmplă acest lucru, Dumnezeul lui Israel numit Iahve vorbește astfel împotriva păstorilor care pasc pe cei care aparțin poporului Lui: «Pentru că Mi-ați risipit oile, pentru că le-ați alungat și nu le-ați îngrijit, vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre!» Acesta este mesajul lui Iahve.

3. «Eu personal voi aduna pe cei rămași din turma Mea din toate țările în care am alungat-o; și o voi aduce înapoi în pășunea ei, unde va fi productivă și se va înmulți.

4. Îi voi desemna păstori care o vor paște. Nu îi va mai fi teamă, nici frică; și nicio oaie nu va mai lipsi din ea.» Acestea sunt cuvintele lui Iahve.

5. «Iahve (mai) zice: ‘Să știți că vin zile când voi face să crească lui David o Ramură dreaptă: un Rege care va guverna cu înțelepciune și care va face judecată și dreptate în țară.

6. În zilele (guvernării) Lui, cei numiți Iuda vor fi salvați; și Israel va locui într-un climat de securitate. Va fi cunoscut cu numele de Iahve – Dreptatea noastră!’

7. Iahve spune: ‘Să știți că vine vremea când nu se va mai zice că Iahve care i-a scos pe israelieni din teritoriul Egiptului este viu,

8. ci că Iahve care a scos și a adus înapoi pe urmașii familiei lui Israel din Nord și din toate țările în care îi risipise, este viu! Atunci ei vor locui în propria lor țară.’»”

9. Urmează un mesaj pentru profeți. „Inima îmi este distrusă în interiorul meu. Toate oasele îmi tremură. Sunt ca un om beat, ca un om învins de vin din cauza lui Iahve și a sfintelor Lui cuvinte.

10. Țara este plină de cei care comit adulter. Din cauza blestemului, țara jelește și pășunile din apropierea deșertului sunt uscate. Alergarea lor este rea și forța lor este folosită ca să comită nedreptatea.

11. Atât profetul, cât și preotul, și-au stricat comportamentul. Iahve zice: Chiar și în casa Mea le-am găsit răutatea.

12. Din această cauză, drumul le va fi ca un teren alunecos. Vor fi împinși în întuneric; și vor cădea în el – pentru că voi aduce dezastrul peste ei în anul când îi voi pedepsi.” Acesta este mesajul lui Iahve (pentru profeți).

13. „Printre profeții Samariei am văzut următoarea practică scârboasă: ei au profețit în numele lui Baal și l-au rătăcit pe poporul Meu numit Israel.

14. Printre profeții Ierusalimului am văzut un lucru oribil: ei comit adulter și trăiesc în minciună. Îi susțin pe răufăcători. Astfel, niciunul nu se întoarce de la răutatea lui. Toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, iar locuitorii orașului semănă cu cei din Gomora.”

15. Iahve, Dumnezeul Armatelor, spune despre profeți: „Să știți că îi voi hrăni cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite – pentru că prin profeții Ierusalimului s-a răspândit depravarea în toată țara!”

16. Iahve, Dumnezeul Armatelor, spune: „Nu ascultați cuvintele pe care vi le profețesc profeții voștri; pentru că ei vă dau speranțe false. Vă spun viziuni concepute de mintea lor și care nu provin din gura lui Iahve.

17. Ei vorbesc celor care Mă desconsideră, spunându-le că Iahve promite pace; iar tuturor celor care trăiesc conduși de ambițiile inimii lor, le spun că nu îi va afecta niciodată vreun rău.

18. Dar care dintre ei a fost prezent la consiliul lui Iahve, ca să vadă și să audă Cuvântul Lui? Cine a luat în considerare Cuvântul Lui și l-a ascultat?”

19. „Să știți că furtuna lui Iahve se declanșează cu mânie. Vijelia (Lui) vine în mare viteză și se îndreaptă spre capul celor răi.

20. Mânia lui Iahve nu va înceta până când El nu Își va pune în aplicare toate planurile inimii Lui. În ultimele zilele, veți înțelege clar acest lucru.”

21. „Nu Eu i-am trimis pe acești profeți; și totuși ei au venit. Nu Eu le-am vorbit; și totuși ei au profețit.

22. Dacă ar fi fost prezenți la consiliul Meu, ar fi anunțat pe poporul Meu despre cuvintele Mele; și l-ar fi întors de la drumul lui rău și de la răutatea faptelor lui.

23. Iahve zice: «Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, nu și un Dumnezeu de departe?»

24. Iahve zice: «Se poate ascunde cineva în locuri secrete fără ca Eu să îl văd? Nu umplu Eu cerul și pământul?

25. Am auzit ce spun profeții care profețesc minciuni în numele Meu. Ei zic: ‘Am avut un vis! Am avut un vis!’

26. Până când vor acești profeți să profețească minciunile și înșelătoriile concepute de mintea lor?

27. Ei cred că prin visele pe care și le povestesc unul altuia, vor determina pe poporul Meu să Îmi uite numele la fel cum strămoșii lor Mi-au uitat numele în favoarea lui Baal…

28. Profetul care a avut un vis, să îl povestească; dar cel care are Cuvântul Meu, să îl proclame cu devotament.» Iahve zice: «Ce au în comun paiele cu grâul?»

29. Iahve spune: «Oare nu este Cuvântul Meu ca un foc și ca un ciocan care sfărâmă stânca în bucăți?»

30. Iahve (mai) spune: «Sunt împotriva profeților care își fură unul altuia cuvintele, susținând apoi că ele sunt ale Mele!»

31. Iahve zice: «Da, sunt împotriva celor care iau cuvântul lor și-l profețesc ca pe Cuvântul Meu!»

32. Iahve (mai) zice: «Sunt împotriva celor care profețesc vise mincinoase. Ei le relatează și (apoi, folosindu-le,) rătăcesc astfel pe poporul Meu cu minciunile și cu acest curaj pe care îl au.» Iahve zice: «Nu Eu i-am trimis și nu le-am dat Eu nicio poruncă în acest sens. Ei nu sunt deloc utili acestui popor.

33. Dacă cineva din acest popor, indiferent că este un profet sau un preot, te va întreba: ‘Care este sentința lui Iahve?’, să le răspunzi că Iahve le spune: ‘Ce sentință? Mă voi dezice de voi!’

34. Iar pe profetul, pe preotul sau pe altcineva din popor care va zice: ‘Aceasta este sentința lui Iahve!’, îl voi pedepsi Eu: nu doar pe acel om, ci îi voi pedepsi și familia lui.»

35. Fiecare să zică prietenului sau fratelui lui: «Ce a răspuns Iahve?» sau: «Ce a zis Iahve?»

36. Dar să nu mai ziceți: «Aceasta este decizia lui Iahve!»; pentru că cel care vorbește astfel, își prezintă doar propria lui decizie; și astfel, voi pervertiți cuvintele Dumnezeul nostru, ale Celui care este Dumnezeul Viu numit Iahve, Dumnezeul Armatelor.

37. Deci să vorbești profetului astfel: «Ce ți-a răspuns Iahve?» sau: «Ce ți-a vorbit Iahve?»”

38. Dar dacă veți mai spune: „Aceasta este decizia lui Iahve!”, vă prezint acum ce spune Iahve. „Pentru că ați folosit cuvintele: «Aceasta este decizia lui Iahve!», când Eu v-am spus să nu le mai folosiți,

39. să știți că vă voi uita total și vă voi elimina din prezența Mea – atât pe voi, cât și orașul pe care vi l-am dat vouă și strămoșilor voștri.

40. Voi aduce peste voi o insultă și o rușine eternă, care nu vor fi (niciodată) uitate!”

»