Logo
🔍

Ieremia 24 VBRC2020

«

1. Domnul mi-a arătat și, iată, două coșuri cu smochine așezate în fața Templului Domnului după ce Nabucodonosór, regele Babilónului, i-a dus în captivitate pe Iehonía, fiul lui Ioiachím, regele lui Iúda, pe conducătorii lui Iúda, pe lucrătorii în lemn și pe cei în fier din Ierusalím: i-a dus în Babilón.

2. Un coș avea smochine foarte bune, ca smochinele dintâi, iar celălalt coș avea smochine foarte rele, încât nu puteau fi mâncate de rele ce erau.

3. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremía?”. Eu am răspuns: „Niște smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele și nu pot fi mâncate de rele ce sunt”.

4. Cuvântul Domnului a fost către mine:

5. Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: „Ca smochinele acestea bune, așa îi voi recunoaște pe deportații lui Iúda pe care i-am trimis din locul acesta în țara caldéilor spre binele lor.

6. Îmi voi pune ochii asupra lor spre bine și îi voi face să se întoarcă în țara aceasta, îi voi reclădi și nu-i voi doborî, îi voi planta și nu-i voi dezrădăcina.

7. Le voi da o inimă ca să știe că eu sunt Domnul: ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la mine din toată inima lor.

8. Iar ca smochinele cele rele, care nu se pot mânca de rele ce sunt, așa zice Domnul, așa îi voi face pe Sedecía, regele lui Iúda, pe căpeteniile lui și restul Ierusalímului care rămâne în țara aceasta și pe locuitorii din țara Egiptului.

9. Îi voi face să fie obiect de dispreț, spre răul lor, pentru toate regatele pământului, de ocară, de dispreț, de luat în râs și de blestem în toate locurile unde îi voi alunga.

10. Voi trimite împotriva lor sabia, foametea și ciuma până când vor fi terminați de pe pământul pe care l-am dat lor și părinților lor.

»