Ieremia 27 BTF2015
1. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda a venit acest cuvânt de la DOMNUL la Ieremia, spunând:
2. Astfel îmi spune DOMNUL: Fă-ți legături și juguri și pune-le pe gâtul tău,
3. Și trimite-le împăratului Edomului și împăratului Moabului și împăratului amoniților și împăratului Tirului și împăratului Sidonului, prin mâna mesagerilor care vin la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda;
4. Și poruncește-le să spună stăpânilor lor: Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Astfel să spuneți stăpânilor voștri:
5. Eu am făcut pământul, pe omul și pe animalul care sunt pe pământ, prin marea mea putere și prin brațul meu întins și l-am dat cui mi s-a părut cuvenit mie.
6. Și acum am dat eu toate aceste țări în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, servitorul meu; și fiarele câmpului i le-am dat, de asemenea, pentru a-l servi.
7. Și toate națiunile îl vor servi pe el și pe fiul său și pe fiul fiului său, până când timpul țării lui va veni; și atunci multe națiuni și împărați mari se vor servi de el.
8. Și se va întâmpla, că națiunea și împărăția care nu va servi pe acel Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care nu își va pune gâtul sub jugul împăratului Babilonului, pe acea națiune o voi pedepsi, spune DOMNUL, cu sabia și cu foametea și cu ciuma, până îi voi fi mistuit prin mâna lui.
9. De aceea să nu dați ascultare profeților voștri, nici ghicitorilor voștri, nici visătorilor voștri, nici fermecătorilor voștri, nici vrăjitorilor voștri, care vă vorbesc, spunând: Voi nu veți servi împăratului Babilonului;
10. Pentru că ei vă profețesc o minciună, pentru a vă duce departe de țara voastră; și ca eu să vă alung și să pieriți.
11. Dar pe națiunile care își aduc gâtul sub jugul împăratului Babilonului și îi vor servi, pe acelea le voi lăsa să rămână încă în propria lor țară, spune DOMNUL; și o vor ara și vor locui în ea.
12. I-am vorbit de asemenea lui Zedechia, împăratul lui Iuda, conform cu toate aceste cuvinte, spunând: Aduceți-vă gâturile sub jugul împăratului Babilonului și serviți-i lui și poporului lui, și trăiți.
13. De ce să muriți, tu și poporul tău, de sabie, de foamete și de ciumă, precum a vorbit DOMNUL împotriva națiunii care nu îi va servi împăratului Babilonului?
14. De aceea nu dați ascultare la cuvintele profeților care vă vorbesc, spunând: Voi nu veți servi împăratului Babilonului, pentru că ei vă profețesc o minciună.
15. Pentru că eu nu i-am trimis, spune DOMNUL, totuși ei profețesc o minciună în numele meu; ca eu să vă alung și să pieriți, voi și profeții care vă profețesc.
16. De asemenea am vorbit preoților și la tot acest popor, spunând: Astfel spune DOMNUL: Nu dați ascultare la cuvintele profeților voștri care vă profețesc, spunând: Iată, vasele casei DOMNULUI vor fi aduse în curând înapoi din Babilon, pentru că ei vă profețesc o minciună.
17. Nu le dați ascultare; serviți împăratului Babilonului și trăiți; pentru ce să fie lăsată această cetate pustiită?
18. Dar dacă ei sunt profeți și dacă cuvântul DOMNULUI este cu ei, să mijlocească ei acum la DOMNUL oștirilor, ca vasele lăsate în casa DOMNULUI și în casa împăratului lui Iuda și la Ierusalim, să nu fie duse la Babilon.
19. Pentru că astfel spune DOMNUL oștirilor referitor la stâlpi și referitor la mare și referitor la postamente și referitor la restul vaselor care rămân în această cetate,
20. Pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, nu le-a luat, când a dus captiv pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, de la Ierusalim la Babilon, și pe toți nobilii lui Iuda și ai Ierusalimului;
21. Da, astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel, referitor la vasele care au fost lăsate în casa DOMNULUI și în casa împăratului lui Iuda și al Ierusalimului:
22. Ele vor fi duse în Babilon și vor fi acolo până în ziua când eu le voi cerceta, spune DOMNUL; atunci le voi scoate și le voi înapoia acestui loc.