Logo
🔍

Ieremia 27 NTR

« Jugul Babilonului

1. La începutul domniei lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, Ieremia a primit Cuvântul acesta din partea Domnului.

2. Domnul mi-a vorbit astfel: „Fă-ți un jug și niște legături și pune-ți-le pe gât.

3. Apoi trimite-le regelui Edomului, regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tyrului și regelui Sidonului, prin mesagerii care au venit în Ierusalim la Zedechia, regele lui Iuda.

4. Poruncește-le să le spună stăpânilor lor astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel:

5. Eu am făcut pământul, oamenii și animalele care sunt pe fața pământului, cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu întins, și îl dau oricui este drept înaintea ochilor Mei.

6. Acum, am dat toate aceste țări în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, slujitorul Meu. Chiar și vietățile câmpului i le-am dat ca să-i slujească.

7. Toate națiunile îi vor sluji lui, fiului său și nepotului său, până va veni și timpul țării lui. Atunci multe națiuni și împărați puternici o vor supune.

8. Dar dacă vreo națiune sau vreun regat nu-i va sluji lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, sau nu-și va pleca gâtul sub jugul împăratului, atunci voi pedepsi națiunea aceea cu sabie, cu foamete și cu molimă, zice Domnul, până o voi nimici prin mâna lui.

9. De aceea, să nu ascultați de profeții voștri, de cei care practică divinația între voi, de visătorii voștri, de prezicătorii voștri și de vrăjitorii voștri care vă spun: ‘Nu veți sluji împăratului Babilonului!’.

10. Căci ei vă profețesc minciuni, ca să fiți duși departe din țara voastră. Eu vă voi alunga și veți pieri.

11. Dar pe națiunea care își va pleca gâtul sub jugul împăratului Babilonului și care-i va sluji, o voi lăsa în țara ei, zice Domnul, ca să-i muncească pământul și să locuiască în ea»“.

12. Am spus aceleași cuvinte și lui Zedechia, regele lui Iuda: „Plecați-vă gâtul sub jugul împăratului Babilonului și slujiți-i lui și poporului său, ca să trăiți.

13. Pentru ce să muriți, tu și poporul acesta, de sabie, de foamete și de molimă, cum a spus Domnul cu privire la orice națiune care nu-i va sluji împăratului Babilonului?

14. Nu ascultați cuvintele profeților care vă spun: «Nu veți sluji împăratului Babilonului, căci ei vă profețesc minciuni».

15. «Nu Eu i-am trimis, zice Domnul, ci ei profețesc minciuni în Numele Meu. De aceea vă voi alunga și veți pieri, voi și profeții care vă profețesc»“.

16. Am vorbit și preoților și întregului popor, zicând: „Nu ascultați cuvintele profeților, zice Domnul, care vă spun: «Iată, obiectele Casei Domnului vor fi aduse foarte curând din Babilon», căci ei vă profețesc minciuni.

17. Nu-i ascultați, ci slujiți-i împăratului Babilonului ca să trăiți. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină?

18. Dacă ei sunt cu adevărat profeți și dacă este în ei Cuvântul Domnului, atunci să mijlocească la Domnul Oștirilor ca obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim să nu fie duse în Babilon.

19. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor cu privire la stâlpi, la «mare», la piedestale și la celelalte obiecte care au mai rămas în cetatea aceasta

20. și care n-au fost luate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, când i-a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda și pe toți nobilii lui Iuda și ai Ierusalimului;

21. așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim:

22. «Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în locul acesta»“.

»