Ieremia 3 BIV2014
1. „El zice: „Dacă, un bărbat Își lasă soața și-a plecat Și-n urmă va ajunge ea, A fi nevasta altuia, Va mai veni oare-napoi Primul ei soț, la ea, apoi? Atuncea, însăși țara toată Nu va ajunge necurată? Iată că și tu, negreșit, Cu mulți ibovnici ai curvit Și-acum găsești că este bine, Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”
2. „Saltă-ți privirea! Te rotește Și către înălțimi privește! Le vezi pe toate, negreșit. Să-Mi spui dar, unde n-ai curvit? Știu că la drumuri te țineai Și că asemenea erai Ca și Arabul, în pustie. Iată că prin a ta curvie – Prin răutatea arătată – Întreaga țară-a fost spurcată.
3. Măcar că ploile, menite Pământului, au fost oprite, Iar ploaia cea de primăvară Lipsă a fost din a ta țară, Nepăsătoare ți-ai păstrat Fruntea de curvă, ne-ncetat, Și n-ai vrut a avea rușine!
4. Și-acuma, ce faci? Strigi la Mine: „Tată! Ai fost, din tinerețe, Prietenul ce-mi da povețe!”
Îndemnuri la pocăință5. „Dar oare, El, a Lui mânie, Are s-o țină pe vecie? Mă va lovi cu ea, într-una, Păstrând-o pentru totdeauna?” Deși în ăst fel ai vorbit, Nelegiuiri ai săvârșit. Aceste lucruri l-ai făcut, Mereu, atât cât ai putut!”
6. „Domnul la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit, Pe vremea-n care împărat Iosia fost-a-nscăunat: „Spune-Mi, văzut-ai în ce fel, Necredincioasa Israel Știut-a să se poarte, oare? S-a dus pe orice munte mare, Sub orice pom ce-a înverzit Și-apoi acolo, a curvit.
7. Cu toate că Eu am văzut, Ce fel de lucruri a făcut, Totuși, Mi-am zis că, mai apoi, Se va întoarce înapoi, La Mine, dar M-am înșelat, Căci ea nu M-a mai căutat. Și sora ei, de-asemenea – Cea care, Iuda, se numea – Martoră, la a ei curvie, A stat, plină de viclenie.
8. Deși-a văzut că, negreșit, De sora ei M-am despărțit, Vicleana Iuda, tot la fel, Făcut-a ca și Israel, Ținându-se de-a ei curvie.
9. Prin marea ei necurăție, Israelul Mi-a întinat Țara întreagă, ne-ncetat, Căci ea, cu lemnul, a curvit Și-apoi cu piatra, negreșit.
10. Vicleana Iuda a văzut Ce fel de lucruri a făcut Sora pe care o avea Și cari, Israel, se numea, Dar n-a gândit că este bine Ca să se-ntoarcă, iar, la Mine – Din toată inima – căci ea, Doar prefăcută se vădea.”
11. Domnul mi-a zis, în acest fel: „Necredincioasa Israel, Pe lângă a ei soră – iată – Pare a fi nevinovată.
12. Spre miazănoapte te pornește Și-aste cuvinte le rostește: „Necredincioaso Israel Întoarce-te dar, la Acel Care îți este Domn, mereu.” Domnul a zis: „Iată că Eu Sunt milostiv și-a Mea mânie Nu o să țină pe vecie.
13. Să recunoști că ai greșit, Că te-ai purtat nelegiuit, Că necredință-ai arătat Atuncea când ai alergat Să îți găsești alți dumnezei – Deși străini îți erau ei – Și că nu ai voit, mereu, Ca să asculți de glasul Meu.
14. Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, La Dumnezeul vostru Sfânt, Căci numai Eu, Stăpân, vă sânt. Eu sunt Acela care vreau, Pe unul dintre, voi să-l iau, Dintr-o cetate; pe alți doi Dintr-o familie-i iau apoi Și după ce am să v-adun Iar, în Sion am să vă pun.
15. Păstori, după inima Mea, În vremea ‘ceea, veți avea, Căci peste voi, Eu îi voi pune. Pricepere și-nțelepciune, Am să le dau și-au să vădească Precum că știu să păstorească.
16. Când vă veți înmulți, în țară, Și când veți crește-n număr iară, Nu se va spune un cuvânt Despre chivot, de legământ, Căci nimeni n-o să se gândească La el, ca să îl pomenească. N-o să se simtă lipsa lui, Iar alt chivot al Domnului Nu va mai fi făcut vreodată.
17. În vremea ‘ceea minunată, Ierusalimul o să fie Al Domnului jilț de domnie, Iar neamurile – câte sânt Pe fața-ntregului pământ – Au să se-adune-n sânul lui, În Sfântul Nume-al Domnului, Și nu se vor lăsa purtate De-ndemnurile rele-aflate În inimile lor. Astfel,
18. Iuda va fi cu Israel Și împreună vor veni, Din nord, pentru a stăpâni Țara care fusese dată Pentru ai lor părinți, odată.
19. În gânduri adâncit eram Și în a Mea sine ziceam: „Cum să te pun printre acei Cari se vădesc aleși ai Mei Și să te trec la moștenire, Ca să poți pune stăpânire Pe țara ‘ceea minunată Care-i podoabă nestemată – Podoabă a podoabelor – A tuturor neamurilor? Credeam că Îmi vei spune „Tată!” Și n-ai să te abați, vreodată, Din calea Mea și-al Meu cuvânt.
20. Dar cum necredincioase sânt Femeile, iubitului, La fel I-ați fost voi, Domnului, Pentru că te-ai purtat la fel, Tu, casă a lui Israel!”
21. „Un vuiet mare se pornește, De pe-nălțimi și se-ntețește. Sunt plânsete și rugi pe care, Le-nalță spre a lor iertare, Toți fiii cei din Israel, Pentru că au uitat de Cel Care le este Dumnezeu Și ajutor le-a fost, mereu.
22. „Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, Căci am să iert al vost’ păcat!” „Primește-ne Doamne, de-ndat’, Căci Tu ai fost și ești, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!”
23. Într-adevăr, e în zadar S-aștepți ca mântuire-n dar Să-ți dea mulțimea munților, Precum și a dealurilor. Într-adevăr, în Dumnezeu E mântuirea, tot mereu, Căci mântuire dă doar Cel Cari îi e Domn, lui Israel.
24. Idolii, însă, au mâncat Tot ce-au muncit și-au adunat Părinții noști’: au mâncat boi, Au mâncat turmele de oi, Au mâncat floarea fiilor Precum și a fiicelor lor.
25. Acum, nouă ni se cuvine Să ne culcăm doar în rușine, Să ne-nvelim doar cu ocară, Căci am păcătuit, în țară, Față de Cel care, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu. Părinții au păcătuit Și-n urma lor, noi – negreșit – Din anii cei de tinerețe Și până azi, la bătrânețe, Pentru că nu am căutat, Al Său glas, să-l fi ascultat.”