Logo
🔍

Ieremia 3 BTF2015

«

1. Ei spun: Dacă un bărbat își lasă soția și ea pleacă de la el și devine a altui bărbat, se va întoarce el din nou la ea? Nu va fi țara aceea mult întinată? Dar tu ai făcut pe curva cu mulți apropiați; totuși întoarce-te la mine, spune DOMNUL.

2. Ridică-ți ochii spre înălțimi și vezi unde nu te-ai culcat cu cineva. Pe căi ai șezut pentru ei, precum arabul în pustie; și ai întinat țara cu curviile tale și cu stricăciunea ta.

3. De aceea ploile au fost oprite și nu a fost ploaie târzie; și tu ai avut fruntea unei curve, ai refuzat să te rușinezi.

4. Nu vrei de acum să strigi către mine: Tatăl meu, tu ești călăuza tinereții mele?

5. Își va reține el mânia pentru totdeauna? O va ține el până la sfârșit? Iată, ai vorbit și ai făcut lucruri rele cât ai putut.

6. DOMNUL mi-a spus de asemenea în zilele împăratului Iosia: Ai văzut ceea ce a făcut Israelul decăzut? S-a urcat pe fiecare munte înalt și sub fiecare copac verde și acolo a făcut pe curva.

7. Și am spus după ce a făcut toate aceste lucruri: Întoarce-te la mine. Dar nu s-a întors. Și perfida ei soră, Iuda, a văzut aceasta.

8. Și am văzut că, după ce pentru toate motivele prin care Israelul decăzut a comis adulter, am alungat-o și i-am dat un act de divorț; totuși perfida ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci a mers și de asemenea a făcut pe curva.

9. Și s-a întâmplat prin ușurința curviei ei, că a întinat țara și a comis adulter cu pietre și cu trunchiuri.

10. Și cu toate acestea perfida ei soră, Iuda, nu s-a întors la mine cu toată inima ei, ci cu prefăcătorie, spune DOMNUL.

11. Și DOMNUL mi-a spus: Israelul decăzut s-a declarat drept mai mult decât perfida lui soră, Iuda.

12. Du-te și vestește aceste cuvinte spre nord și spune: Întoarce-te, tu Israele decăzut, spune DOMNUL; și nu voi face ca mânia mea să cadă peste voi, pentru că sunt milostiv, spune DOMNUL și nu voi ține mânie pentru totdeauna.

13. Numai să îți recunoști nelegiuirea, că ai încălcat legea împotriva DOMNULUI Dumnezeului tău și ți-ai împrăștiat căile către străini sub fiecare copac verde, și voi nu ați ascultat de vocea mea, spune DOMNUL.

14. Întoarceți-vă, voi copii decăzuți, spune DOMNUL, pentru că sunt căsătorit cu voi; și vă voi lua pe unul dintr-o cetate și pe doi dintr-o familie și vă voi aduce în Sion;

15. Și vă voi da păstori conform cu inima mea care vă vor paște cu înțelegere și cunoștință.

16. Și se va întâmpla, când vă veți înmulți și veți crește în țară, în acele zile, spune DOMNUL, că ei nu vor mai spune: Chivotul legământului DOMNULUI; nici nu le va veni în minte, nici nu își vor aminti de el; nici nu îl vor cerceta; nici nu se va mai face aceasta.

17. În acel timp ei vor numi Ierusalimul tronul DOMNULUI; și toate națiunile se vor aduna la el, pentru numele DOMNULUI, la Ierusalim; și nu vor mai umbla după închipuirea inimii lor rele.

18. În acele zile casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel și ei vor veni împreună din țara de la nord în țara pe care am dat-o ca moștenire părinților voștri.

19. Dar eu am spus: Cum să te pun printre copii și să îți dau o țară plăcută, o moștenire frumoasă a oștirilor națiunilor? Și am mai spus: Mă vei numi: Tatăl meu; și nu te vei întoarce de la mine.

20. Cu adevărat precum o soție cu perfidie se depărtează de soțul ei, tot astfel v-ați purtat voi cu perfidie cu mine, casă a lui Israel, spune DOMNUL.

21. O voce s-a auzit pe înălțimi, plâns și cereri ale copiilor lui Israel, pentru că și-au pervertit calea și l-au uitat pe DOMNUL Dumnezeul lor.

22. Întoarceți-vă, voi copii decăzuți, eu vă voi vindeca decăderile. Iată, noi venim la tine, pentru că tu ești DOMNUL Dumnezeul nostru.

23. Cu adevărat în zadar se așteaptă salvare de la dealuri și de la mulțimea munților. Cu adevărat în DOMNUL Dumnezeul nostru este salvarea lui Israel.

24. Fiindcă rușinea a mistuit munca părinților noștri din tinerețea noastră: turmele lor și cirezile lor, pe fiii lor și pe fiicele lor.

25. Noi zăcem în rușinea noastră și ocara noastră ne acoperă, pentru că am păcătuit împotriva DOMNULUI Dumnezeul nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră și până în această zi și nu am ascultat de vocea DOMNULUI Dumnezeul nostru.

»