Logo
🔍

Ieremia 3 BVA

«

1. Dacă un bărbat se desparte de soția lui care pleacă de la el măritându-se cu un altul, oare se va mai întoarce el la ea? Dacă acel bărbat ar reveni la fosta lui soție, nu ar fi astfel profanată chiar și această țară? Iahve îți zice: ‘Acum, tu care te-ai prostituat cu mulți amanți, vrei să te întorci la Mine?

2. Privește spre zonele înalte și vezi dacă mai există vreun loc unde nu te-ai prostituat! Stăteai pe drumuri pentru ei – așa cum stă arabul din deșert. Ai profanat țara prin faptele tale murdare și cu răutatea ta.

3. Chiar dacă ploile au lipsit și ploaia târzie nu a mai venit, tu ți-ai păstrat comportamentul de prostituată și ai refuzat să te rușinezi.

4. Acum ești obligată să strigi la Mine, zicând: ‹Tatăl meu! Tu ești prietenul tinereții mele!

5. Oare Își va menține El mânia pentru totdeauna? O va păstra El permanent?› Acestea au fost cuvintele tale – în timp ce comiți din ce în ce mai multe fapte rele!’»”

6. În timpul guvernării regelui Iosia, Iahve mi-a zis: „Ai văzut ce a făcut Israel care protestează și se revoltă împotriva mea? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde; și s-a prostituat acolo!

7. Eu Îmi ziceam că după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar Israel nu s-a întors; iar sora ei, infidela Iuda, a văzut acest lucru.

8. Când am văzut toate metodele prin care se prostitua neascultătoarea Israel, am alungat-o; și i-am dat o carte de despărțire. Totuși sora ei, infidela Iuda, nu s-a temut; ci s-a dus și ea personal să se prostitueze în mod asemănător.

9. Astfel, prin acțiunile ei murdare foarte grave, Israel a profanat țara prostituându-se cu piatra și cu lemnul!

10. Iahve zice: «În ciuda acestor lucruri, sora ei, infidela Iuda, nu s-a întors la Mine cu toată inima; ci a venit cu prefăcătorie!»”

11. Iahve mi-a zis: „Neascultătoarea Israel pare nevinovată în comparație cu infidela Iuda.

12. Du-te, strigă aceste cuvinte spre Nord, spunând: «Iahve vă zice: ‘Neascultătoarea și revoltata Israel, întoarce-te! Nu Mă voi mai uita încruntat la voi, pentru că Eu sunt milos; și nu Îmi mențin mânia (împotriva voastră) pentru totdeauna.’

13. Iahve Îți zice: ‘Trebuie doar să vă recunoașteți vina! Recunoaște că ai păcătuit împotriva Dumnezeului tău numit Iahve, că ți-ai pierdut timpul cu dumnezeii străini sub orice copac verde și că nu ai ascultat de ce ți-am spus Eu.’

14. Iahve vă mai zice: ‘Întoarceți-vă, copii revoltați și neascultători; pentru că Eu sunt Stăpânul vostru! Eu vă voi lua, pe unul dintr-un oraș, pe doi dintr-o familie; și vă voi conduce în Sion.

15. Vă voi da păstori compatibili cu inima Mea. Ei vă vor păstori cu abilitate și cu atenție.’

16. Iahve vă zice: ‘În acele zile când vă veți înmulți și veți fi productivi în țară, nu veți mai vorbi despre Cufărul Legământului cu Iahve. Nimeni nu se va mai gândi la el. Nimeni nu își va mai aminti de el. Nimănui nu îi va lipsi; și nici nu vor face altul.

17. Atunci Ierusalimul se va numi tronul lui Iahve. Toate popoarele se vor aduna la Ierusalim în numele lui Iahve; și nu vor mai trăi pentru satisfacerea ambițiilor inimilor lor rele.

18. În acele zile, urmașii lui Iuda vor fi prieteni cu descendenții lui Israel; și vor veni împreună, din teritoriul de la Nord, în țara pe care am dat-o ca moștenire strămoșilor lor.

19. Îmi spuneam: ‹O, ce bine îți va fi atunci când te voi pune în numărul fiilor Mei și când îți voi da ca moștenire o țară plăcută – cea mai frumoasă moștenire între celelalte popoare!› Mă gândeam că Mă vei numi Tată și că nu Îmi vei mai întoarce spatele.’

20. Iahve zice: ‘Totuși, tu, familia lui Israel, mi-ai fost infidelă la fel cum o femeie este infidelă soțului ei!’»”

21. „Se aude un vuiet pe zonele înalte. Acelea sunt plânsetele și rugămințile pentru iertare ale israelienilor – pentru că și-au pervertit comportamentul și L-au uitat pe Dumnezeul lor care se numește Iahve.”

22. „Copii neascultători, întoarceți-vă; și vă voi vindeca de neascultare!” „Acum venim la Tine; pentru că Tu ești Dumnezeul nostru numit Iahve!

23. Este adevărat că altarele de pe dealuri și idolii de pe acei mulți munți, sunt o minciună! Recunoaștem că numai în Dumnezeul nostru, care se numește Iahve, este salvarea lui Israel!

24. Încă din tinerețea noastră, idolii au mâncat produsul muncii strămoșilor noștri – atât turmele și cirezile lor, cât și fiii și fiicele lor!

25. Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne acoperim cu umilirea noastră – pentru că am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru care se numește Iahve – atât noi, cât și strămoșii noștri. Din tinerețea noastră și până astăzi nu am ascultat de ce ne-a spus Dumnezeul nostru numit Iahve.”

»