Ieremia 30 NTR
1. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului:
2. „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Scrie într-un sul toate cuvintele pe care ți le-am spus.
3. Căci iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel și Iuda. Îi voi aduce înapoi în țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor și o vor stăpâni»“.
4. Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu privire la Israel și Iuda:
5. „Da, așa vorbește Domnul: «Auzim un strigăt de spaimă, de groază și nu de pace.
6. Întrebați și uitați-vă bine! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile nașterii? De ce au pălit?
7. Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea! N-a mai fost niciodată vreuna ca ea! Va fi o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi salvat din ea.
8. În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, voi sfărâma jugul de pe gâtul lor, le voi rupe legăturile și străinii nu îi vor mai înrobi.
9. În schimb, vor sluji Domnului, Dumnezeul lor, și împăratului lor David pe care li-l voi ridica.
10. Dar tu, slujitorul Meu Iacov, nu te teme, zice Domnul, nu te înspăimânta, Israel! Căci iată, te voi salva din teritoriul îndepărtat și-ți voi elibera urmașii din țara în care sunt captivi. Iacov se va întoarce, va avea odihnă și liniște și nimeni nu-l va mai îngrozi,
11. căci Eu sunt cu tine ca să te salvez, zice Domnul. Voi distruge toate națiunile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi distruge complet. Te voi disciplina însă cu dreptate; nu pot să te las nepedepsit»“.
12. Așa vorbește Domnul: „Lovitura ta este de nevindecat și rana ta este incurabilă.
13. Nu este nimeni care să-ți apere cauza; nu este niciun medicament pentru rana ta și niciun mijloc de vindecare.
14. Toți iubiții tăi te-au uitat și niciunuia nu-i mai pasă de tine. Te-am lovit așa cum lovește un dușman și te-am disciplinat ca un om nemilos pentru că nelegiuirea ta este așa de mare, iar păcatele tale atât de numeroase.
15. De ce te plângi de rana ta, de durerea ta care nu are vindecare? Ți-am făcut aceste lucruri din cauză că nelegiuirea ta este atât de mare, iar păcatele tale atât de numeroase.
16. Totuși, toți cei ce te devorează vor fi devorați; toți dușmanii tăi, toți, vor fi duși în captivitate. Cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți și pe toți cei ce te prădează îi voi da Eu ca pradă.
17. Pe tine însă te voi vindeca și-ți voi lega rănile, zice Domnul, pentru că ești numit «Cel alungat», «Sionul de care nimănui nu-i pas㻓.
18. Așa vorbește Domnul: „Iată, îi voi aduce înapoi pe exilații corturilor lui Iacov și voi avea milă de locuințele lui. Fiecare cetate va fi reconstruită pe ruinele ei și fiecare citadelă va sta din nou în locul ei de odinioară.
19. Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri și strigăte de bucurie. Îi voi înmulți și nu se vor împuțina; îi voi face să fie onorați, și nu vor fi lipsiți de importanță.
20. Fiii lor vor fi ca în vremurile de odinioară și comunitatea lor va fi restabilită înaintea Mea; îi voi pedepsi pe toți asupritorii lor.
21. Liderul lor va fi unul de-al lor și conducătorul lor va ieși din mijlocul lor. Îl voi apropia Eu de Mine și-Mi va fi aproape, căci altfel cine și-ar putea dărui inima pentru a fi aproape de Mine?“, zice Domnul.
22. „Voi veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru“.
23. Iată furtuna Domnului! Furia izbucnește! Vijelia se așază; ea se năpustește asupra capului celor răi.
24. Mânia Domnului nu se va retrage până când El nu-Și va duce la îndeplinire planurile inimii Lui. În zilele de pe urmă, veți înțelege lucrul acesta.