Ieremia 32 BIV2014
1. Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus, Prin robul său, prin Ieremia, Când împăratul Zedechia, De zece ani, era aflat, Peste Iudei, înscăunat. Anul acela se vădea A fi al optsprezecelea, De când era, în Babilon, Pus Nebucadențar pe tron.
2. Oastea lui Nebucadențar Împresurase, așadar, Ierusalimul. Ieremia Fusese-nchis, de Zedechia. În curtea temniței ședea, Care – pe-atuncea – se ținea De casele celui aflat, În Iuda pus, ca împărat.
3. Când împăratul Zedechia L-a-ntemnițat pe Ieremia, L-a întrebat: „Ce tot vorbești? De ce, în ăst fel, prorocești, Spunându-le la toți că, „Iată, Astă cetate va fi dată În mâinile celui pe care, În frunte, Babilonu-l are”? Cuvintele care le-ai spus, Ai zis că-s de la Cel de Sus.
4. Ai zis că eu, cari sunt aflat Pe scaunul de împărat, Nu am scăpare, de Haldei, Și că am să fiu dat, de ei, Pe mâna celui cari, pe tron, E așezat în Babilon, Și-n felu-acesta voi putea De a-i vorbi și de-al vedea.
5. Ai zis că-n Babilon, apoi, Eu am să fiu prins de război Și că acolo mă vor ține Până-Și va aminti, de mine, Domnul, cari zis-a: „Nu cătați, Contra Haldeilor să stați! Dacă cu ei vă războiți, Izbândă n-o să dobândiți!”
6. Atuncea, către Zedechia, Zise-n acest fel Ieremia: „Cuvântul Domnului, venit Din ceruri, astfel mi-a vorbit:
7. „Iată că am să-ți dau o veste: Șalum – cel care unchi, îți este – Are un fiu. Fiul acel Este chemat Hanameel. Băiatul va veni la tine Și o să spună: „De la mine, Te rog să cumperi acel lot Ce e aflat la Anatot. Ogorul este bun și mare, Iar dreptul de răscumpărare Este al tău.” La scurt timp, cel
8. Ce e chemat Hanameel, Grabnic la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit: „Te rog să cumperi acel lot Ce e aflat în Anatot, În Beniamin. Ogoru-i mare, Iar dreptul de răscumpărare Este al tău, cum știi prea bine. Te rog să-l cumperi, de la mine.” Astfel, încredințat eu sânt, Că e al Domnului cuvânt.
9. De-aceea, am și cumpărat Ogoru-acela, de îndat’, De la Hanameel, cel care, Părinte, pe Șalum, îl are, Pe cel ce este unchi al meu. Deci în argint plătit-am eu Ogorul și i-am numărat Șaptesprezece sicli-ndat’. Am dobândit dar, acel lot Ce e aflat în Anatot.
10. Doi martori am adus și-am scris, În fața lor, un mic zapis, Pe care l-am pecetluit, După ce-ntâi am cântărit – În cumpănă – argintul dat.
11. Apoi, zapisul l-am luat, Atât pe cel pecetluit – Care era obișnuit După cum legea o cerea – Cât și pe cel ce se vădea Că este un înscris deschis.
12. Am așezat acel zapis – Care a fost de cumpărare – În mâna lui Baruc, cel care Era fiul lui Neriia, Precum și al lui Mahseia, În fața lui Hanameel Și-a celor cari erau cu el, Martori fiindu-i, negreșit, Căci ei zapisu-au iscălit. De față, încă, mai erau Iudeii care se aflau În număr mare-atunci și ei, Acolo-n curtea temniței.
13. În mâna lui Baruc am pus Zapisul și astfel i-am spus, Apoi, în fața tuturor:
14. „Iată, Domnul oștirilor – Ce-i Dumnezeu în Israel – A poruncit în acest fel: „Să iei zapisurile care Făcute-s pentru cumpărare – Pe cel deschis și, negreșit, Pe cel ce e pecetluit – Și într-un vas să le așezi, Să poți, mult timp, să le păstrezi! Un vas să folosești, cum sânt Cele făcute din pământ.”
15. Căci Domnul oștilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A spus că „vine vremea, iară, În care, în această țară, Ogoare fi-vor cumpărate, Case și vii, pe deal, aflate.”
16. După ce lui Baruc – cel care, Pe Neriia, părinte-l are – I-am înmânat acel zapis, Pe Domnul L-am rugat și-am zis:
17. „Ah Doamne, precum e știut, Cer și pământ Tu ai făcut, Prin brațul Tău întins și tare Și prin puterea Ta cea mare. Din parte-Ți, sunt încredințat, Cum că nimic nu-i de mirat!
18. Până la neamu-al mielea, Oamenii vor putea vedea Nemărginita-Ți îndurare, Dar pedepsești fără-ncetare Păcatele părinților, În mijlocul fiilor lor. Tu ești al nostru Dumnezeu, Puternic, mare tot mereu. Domnul oștiri-i al Tău Nume Și-i cunoscut de-ntreaga lume!
19. La sfat Tu ești nespus de mare Și-n faptă Tu ești Cel mai tare. Ai Tăi ochi, ne-ncetat, veghează Cărările ce le urmează Al oamenilor fii, să poți Să-i răsplătești apoi pe toți, Doar după căile urmate Și după roadele-arătate.
20. În al Egiptului ținut, Minuni și semne ai făcut, Cum nu s-au mai văzut vreodată, De când e lumea-ntemeiată. Apoi ai procedat la fel, Făcând minuni în Israel. Tu, printre oameni, Ți-ai făcut Un Nume și ești cunoscut,
21. Căci prin minuni și semne cari Grozave s-au vădit și mari, Pe Israel l-ai scos afară, Chiar de la Egipteni, din țară. Cu mână tare, l-ai cuprins Atunci când brațul Ți-ai întins.
22. Când din Egipt ai scos afară Poporul, Tu i-ai dat o țară, După cum zis-ai tuturor Părinților ăstui popor. Lapte și miere – iată – sânt Pe al poporului pământ.
23. Poporul stăpânire-a pus Pe țara-n care l-ai adus, Dar nimenea n-a ascultat Poruncile ce le-ai lăsat. Legea pe care-ai dăruit-o, Nimenea nu a mai păzit-o. Atuncea, după cum ai zis, Nenorociri Tu ai trimis!
24. Jur împrejur, lângă cetate, Șanțuri adânci au fost săpate Ce seamănă amenințare. Cădea-va-ntreaga ei suflare, În mâinile oștirilor Cari sunt ale Haldeilor. Cetatea fi-va doborâtă, Pentru că ea va fi lovită Cu sabia și-asemenea Cu ciuma și cu foametea. Tot ceea ce Tu ai rostit Are să fie împlinit!
25. Și totuși, Tu m-ai îndemnat Și-n acest fel ai cuvântat: „Ia-ți un ogor, să-l stăpânești Și în argint să îl plătești. Apoi, la cumpărarea lui, Ai grijă, martori, să îți pui!”, Cu toate că cetatea – iată – Haldeilor le va fi dată!”
26. Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:
27. „Pentru orice făptură, Eu – În veci de veci – sunt Dumnezeu. Din partea Mea, e ceva, oare, Ce ar putea fi de mirare?
28. Cetatea asta, așadar, O dau lui Nebucadențar Și-asemenea oștirilor Cari sunt ale Haldeilor.
29. Ei vor intra în acest loc Și-n urmă îi vor pune foc. Vor arde dar, astă cetate Și casele, în ea, aflate. Vor arde-alăturea de ele, Atunci, și casele acele Pe-acoperișul cărora, Tămâie tot mereu – era Adusă-n cinstea Baalilor, Cu jertfa băuturilor, Prin cari poporul – ne-ncetat – A Mea mânie-a ațâțat.
30. Căci ai lui Israel copii, Precum și ai lui Iuda fii, Din tinerețe au făcut Doar lucruri ce nu Mi-au plăcut. Iată, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are, M-au mâniat – prin ce-am văzut Că ale lor mâini au făcut.
31. Astă cetate-a căutat, Mânia, de Mi-a ațâțat, Din ziua-n care s-a zidit Și până azi, necontenit. Tocmai de-aceea – acum – vreau, Din fața Mea, ca să o iau.
32. Așa voi face, negreșit, Pentru tot răul săvârșit De ai lui Israel copii, Dar și de ai lui Iuda fii, Cu împărați și cu preoți, Precum și cu prorocii toți, Cu cei ce-n Iuda locuiesc Sau în Ierusalim trăiesc. Aceștia toți, neîncetat, Pe Mine, doar M-au mâniat.
33. Mi-au întors spatele, văd bine, Și nu s-au mai uitat la Mine. I-am învățat, i-am învățat – Într-una – dar n-au ascultat.
34. Ci idolii și i-au adus Și-n a Mea Casă și i-au pus – Acolo unde e chemat Numele Meu, neîncetat – Și-au spurcat Templul Domnului.
35. În valea Ben-Hinomului, Multe-nălțimi au ridicat, Pe cari, lui Bal, le-au închinat Și și-au trecut, apoi, prin foc, Copii-n fața lui Moloc. Ăst lucrul, Eu nu l-am cerut Și nici prin gând nu Mi-a trecut Că face-vor, cu-ai lor copii, Asemenea mari grozăvii Și că vor trage, ne-ncetat, Casa lui Iuda, în păcat.”
36. Așa vorbește Domnul – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – De-astă cetatea despre care Ziceți în felu-acesta: „Are S-ajungă de a fi lovită De oști și de-a fi biruită De către cel ce e pe tron, Ca împărat, în Babilon. O s-o lovească sabia, Cu ciuma și cu foametea”;
37. „Am să îi strâng pe toți și-apoi Îi voi aduce înapoi, Din toate țările în care I-a izgonit mânia-Mi mare. Aici, ei au să locuiască Și liniște au să găsească.
38. Popor al Meu vor fi mereu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.
39. Atunci, o cale vor avea Și-o inimă de-asemenea, Prin care va-nvăța oricine, Să aibă teamă-n veci, de Mine, Spre fericirea tuturor, Precum și a urmașilor.
40. Cu ei, un legământ fac Eu, Care va dăinui mereu, Prin care le voi face bine Și frică vor avea, de Mine. Nu se vor mai îndepărta, Ci lângă Mine ei vor sta.
41. Atunci, am să Mă bucur Eu, Să le fac bine tot mereu, Și-am să-i sădesc cu-adevărat, În țara cere li s-a dat Și-apoi, din tot sufletul Meu, Am să îi ocrotesc mereu.”
42. Căci Domnul în ăst fel a spus: „Așa după cum am adus Nenorociri peste popor – Când fost-a neascultător – La fel, Eu am să îi trimit Tot binele făgăduit.
43. În acel timp, ogoare – iară – Au să se cumpere în țară. Lucrul acesta – să se știe – În țara voastră o să fie, În vremile de mai târziu, Chiar dacă ziceți că „pustiu Are să fie-acest pământ Căci dobitoace nu mai sânt Pe-ntinsul lui și-asemenea, Nici oamenii nu vor putea Să-l locuiască, niciodat’, Pentru că el va fi lăsat În mâinile Haldeilor”.
44. Totuși, vă spun dar, tuturor, Că pe argint, ogoare – iară – Au să se cumpere în țară; Zapisuri, iar, au să se scrie Și întărite au să fie Cu martori cari vor fi aflați Atât în Iuda așezați, Cât și-n Ierusalim, la voi, Sau împrejurul său apoi. Puși martori au să fie iară, Și în a lui Beniamin țară. De-asemeni, martori au să fie Și în cetăți de la câmpie, În cele-n miazăzi aflate, Ori sus, pe munte așezate. Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”