Ieremia 32 VDC
1. Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului în al zecelea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar.
2. Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul și prorocul Ieremia era închis în curtea temniței, care ținea de casa împăratului lui Iuda.
3. Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă și-i zisese: „Pentru ce prorocești și zici: ‘Așa vorbește Domnul: «Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, și o va lua;
4. Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de haldeeni, ci va fi dat în mâinile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură și se vor vedea față în față.
5. Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când Îmi voi aduce Eu aminte de el», zice Domnul. «Chiar dacă vă bateți împotriva haldeenilor, nu veți avea izbândă»’?”
6. Ieremia a zis: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
7. ‘Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Șalum, va veni la tine să-ți spună: «Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi.»’
8. Și Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după Cuvântul Domnului, în curtea temniței și mi-a zis: ‘Cumpără ogorul meu, care este la Anatot, în țara lui Beniamin, căci tu ai drept de moștenire și de răscumpărare. Cumpără-l!’ Am cunoscut că era Cuvântul Domnului.
9. Și am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot și i-am cântărit argintul – șaptesprezece sicli de argint.
10. Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori și am cântărit argintul într-o cumpănă.
11. Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege și obiceiuri și pe cel ce era deschis
12. și am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în fața lui Hanameel, fiul unchiului meu, în fața martorilor care iscăliseră zapisul de cumpărare și în fața tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniței.
13. Și am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:
14. ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia zapisele acestea de cumpărare, cel pecetluit și cel deschis, și pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!»
15. Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iarăși se vor mai cumpăra case, ogoare și vii în țara aceasta.»’
16. După ce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, am făcut Domnului această rugăciune:
17. ‘Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!
18. Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni și pedepsești nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor după ei. Tu ești Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oștirilor!
19. Tu ești mare la sfat și puternic la faptă, Tu ai ochii deschiși asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.
20. Tu ai făcut minuni și semne mari în țara Egiptului și până în ziua de azi și în Israel și printre oameni și Ți-ai făcut un Nume așa cum este astăzi.
21. Ai scos din țara Egiptului pe poporul tău Israel, cu minuni și semne mari, cu mână tare și cu braț întins și cu o mare groază.
22. Tu le-ai dat țara aceasta pe care juraseși părinților lor că le-o vei da, țară în care curge lapte și miere.
23. Ei au venit și au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta și n-au făcut tot ce le porunciseși să facă. Și atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!
24. Iată, șanțurile de apărare se înalță împotriva cetății și o amenință; cetatea va fi dată în mâinile haldeenilor, care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete și de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu Însuți vezi!
25. Și totuși, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți un ogor cu argint și pune și martori!», când totuși cetatea este dată în mâinile haldeenilor!’
26. Cuvântul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia astfel:
27. ‘Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?
28. De aceea, așa vorbește Domnul: «Iată, dau cetatea aceasta în mâinile haldeenilor și în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și o va lua.
29. Haldeenii, care luptă împotriva cetății acesteia, vor intra, îi vor pune foc și o vor arde, împreună cu casele pe acoperișul cărora au adus tămâie lui Baal și au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.
30. Căci copiii lui Israel și copiii lui Iuda n-au făcut din tinerețea lor decât ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor», zice Domnul.
31. «Căci cetatea aceasta Îmi ațâță mânia și urgia din ziua când s-a zidit și până azi, de aceea vreau s-o iau dinaintea Feței Mele,
32. din pricina tot răului pe care l-au făcut copiii lui Israel și copiii lui Iuda ca să Mă mânie, ei, împărații lor, căpeteniile lor, preoții lor și prorocii lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului.
33. Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învățat, i-am învățat întruna, dar n-au ascultat și nu s-au învățat.
34. Ci și-au pus urâciunile idolești în Casa peste care este chemat Numele Meu și au spurcat-o.
35. Au zidit înălțimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloh pe fiii și fiicele lor; lucru pe care nu li-l poruncisem și nici nu-Mi trecuse prin gând că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat.»’
36. Și acum, așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre cetatea aceasta, despre care ziceți: ‘Va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, biruită prin sabie, prin foamete și prin ciumă’:
37. ‘Iată, îi voi strânge din toate țările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea și în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în liniște acolo.
38. Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor.
39. Le voi da o inimă și o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei.
40. Voi încheia cu ei un legământ veșnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.
41. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu.’
42. Căci așa vorbește Domnul: ‘După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot așa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.
43. Se vor cumpăra iarăși ogoare în țara aceasta, despre care ziceți că este o pustie fără oameni și fără dobitoace și că este dată în mâinile haldeenilor.
44. Se vor cumpăra iarăși ogoare pe argint, se vor scrie zapise, se vor pecetlui, se vor pune martori în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, în cetățile lui Iuda, în cetățile de la munte, în cetățile de la câmpie și în cetățile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război’, zice Domnul.”