Ieremia 33 BIV2014

1. Cuvântul Domnului, plecat Din ceruri, s-a înfățișat A doua oară cu solia Adusă pentru Ieremia, Pe când era, încă, închis, În curtea temniței, și-a zis:

2. „Așa vorbește Domnul care Va împlini astă lucrare, Acela care o urzește Și care o înfăptuiește, Al cărui Nume e vestit Căci, „Domnul”, El este numit:

3. „Cheamă-Mă doar și-ți voi răspunde, Căci nu am a Mă mai ascunde, Ci îți voi spune lucruri cari Ascunse se vădesc și mari. Am să îți fac de cunoscut Lucruri pe cari nu le-ai știut.

4. Așa vorbește Domnul – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – De casele cele pe care Cetatea voastră-acum le are, De-mpărăteștile palate Care, curând, vor fi surpate Spre-a lăsa loc pentru oștire, Pentru un șanț de întărire Și pentru săbii, când va sta

5. Gata pentru a înfrunta Oștirile Haldeilor Și când numărul morților, Șanțul acela-l va umplea Atunci când, în mânia Mea, Îi voi lovi-n fața cetății, Din pricină a răutății Ce o arată, tot mereu, Făcând, Fața să-Mi ascund Eu, Căci voi întoarce al Meu spate, Să nu privesc către cetate:

6. Are să vină-o vreme-n care Le voi aduce vindecare Și sănătate. Un izvor, Bogat și înviorător, Le voi deschide, să le vie Doar pace și credincioșie.

7. Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Iuda, iar apoi – la fel – Pe cei ce sunt din Israel, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau în a lor țară.

8. Nelegiuirea săvârșită O să le fie curățită, Căci voi ierta al lor păcat Prin care ei M-au supărat, Prin care ei s-au răzvrătit Și-n contra Mea s-au semețit.

9. Când acea vreme o să vină, Astă cetate va fi plină De slavă și are să-Mi fie O pricină de bucurie, Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ. Ele afla-vor, cu mirare, Despre tot binele pe care Eu am să-l fac. Vor fi uimite Și-au să rămână-ncremenite, Când au să vadă fericirea Ce o voi da și propășirea.”

10. Așa vorbește Domnul: „Iară, O să se-audă-n astă țară, În vremile de mai târziu – Chiar dacă ziceți că „pustiu Are să fie-al ei pământ, Căci dobitoace nu mai sânt Pe-ntinsul lui și-asemenea, Nici oameni nu vor mai putea Să-l locuiască, niciodat’, Căci în ruină e lăsat” – Are să se audă iară, În orice loc din astă țară – Atât de-a lungul drumului Ce-i al Ierusalimului, Pe ulițele răsfirate Cari în cetate sunt aflate, Cât și-n cetățile pe care Iuda, pe-al său cuprins, le are –

11. Strigăte mari de bucurie Și chiote de veselie. Au să răsune-n orice casă Cântec de mire și mireasă, Precum și glasul celor care Îndeamnă: „Dați laudă mare, Celui ce-i Domn al oștilor, Căci este bun și iertător, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Are să se audă, iară, Și glasul celor cari, în țară, Jertfe aduc de mulțumire; O să răsune peste fire, Iarăși, glasul poporului Ce-aduce jertfe Domnului În Templul Său cel minunat Ce-i în Ierusalim aflat. Căci voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau, în a lor țară. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

12. Domnul oștirilor a zis: „Așa după cum am promis, În acest loc ce e pustiu, În vremile de mai târziu, Păstorii au să locuiască Și turmele-au să-și odihnească, Lângă cetățile zidite Pe munți, cari azi sunt părăsite.

13. Cu turmele, ei au să vie Și în cetăți de la câmpie, În miazăzi, în Beniamin, Precum și-n cele care țin De a Ierusalimului Cetate, stând în jurul lui. Țara lui Iuad va avea, Din nou, turme de oi, în ea, Căci pe sub mâna celui care Face a turmei numărare, Va trece șirul oilor Mânate de păstorii lor. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”

14. Domnul a zis apoi: „Curând, Are să vină ziua când Am să-mplinesc cuvântul bun, Pe care Eu, acum, îl spun, Față de Iuda și – la fel – Față de-ntregul Israel,

15. Căci o Odraslă o să iasă, Atunci, din a lui David casă. Neprihănită va fi Ea Și-n felu-acesta, va putea, Dreptatea să o-nfăptuiască Și judecata s-o-mplinească.

16. Atuncea Iuda – negreșit – Are să fie mântuit. Ierusalimul va putea, Parte de liniște-a avea Și-l vor numi, în țara voastră, „Domnul, neprihănirea noastră”.

17. În ăst fel, Domnul a vorbit: „Iată că David nu-i lipsit De un urmaș care să vie Pe al său scaun de domnie Ce se găsește-n Israel.

18. Leviții, preoții – la fel – Fără urmași, în fața Mea, Nicicând ei nu vor rămânea, Arderi de tot să Îmi jertfească, Tămâie să Îmi dăruiască Și toate darurile care Date se cer pentru mâncare, Așa precum am poruncit Și este, zilnic, rânduit!”

19. Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:

20. „Domnul a zis: „Dacă cumva, Poate să rupă cineva, Din lume, legământul Meu, Pe care l-am încheiat Eu Cu ziua și cu noaptea dar, Spre a schimba al lor hotar, Stricându-le din al lor rost Să nu mai fie cum au fost,

21. Atunci rup legământul Eu, Făcut cu David, robul Meu, Și-ai lui urmași n-au să mai fie Pe scaunul cel de domnie. Atunci, rup legământul Meu, Pe care l-am încheiat Eu, Cu cei care Îmi sunt preoți, Precum și cu Leviții toți.

22. Așa după cum aveți știre Că e a cerului oștire Ce nu poate fi numărată Și-asemeni după cum se-arată Nisipurile mărilor Și ale țărmurilor lor – Ce nici nu pot fi măsurate De multe câte-s adunate – Așa îl voi spori mereu, Pe David – cari e rob al Meu – Și pe Leviții care sânt În slujba Mea, pe-acest pământ.”

23. Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:

24. „Dar, oare, nu ai auzit Când oamenii au glăsuit În acest fel: „Cu-adevărat, Două familii a lăsat Domnul, după ce le-a ales Și dintre neamuri le-a cules?” Oameni-aceștia dovedesc Că foarte mult disprețuiesc Poporul Meu. În ochii lor, Ei nici măcar nu-s un popor.”

25. Domnul, apoi, a cuvântat: „Dacă Eu nu am încheiat Un legământ cu zilele Și-asemenea cu nopțile, Cu cerurile câte sânt, Precum și cu acest pământ,

26. Atunci doar, lepăda-voi Eu, Pe Iacov și pe robul Meu – Pe David – și nu voi avea Grijă, ca înaintea Mea, Sămânța lor mereu să fie, Pe scaunul cel de domnie Ce-i al stăpânitorilor Puși peste-al lui Avram popor, Peste al lui Isac și apoi Peste-al lui Iacov. Înapoi, I-aduc pe cei ce se vădesc Prinși de război și-i izbăvesc. În acest fel, de mila Mea, Parte – mereu – ei vor avea!”