Ieremia 36 BIV2014

1. Era anul al patrulea, De când în Iuda-mpărățea Fiul lui Iosia, cel care, Numele, Ioiachim, îl are. Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:

2. „Un sul de carte ia și scrie Tot ceea ce ți-am spus Eu ție Și-i privitor la Israel, La Iuda, iar apoi – la fel – La neamurile despre care Eu ți-am vorbit fără-ncetare. Să scrii tot ce ai auzit, Din ziua-n care am ieșit De prima dată-n al tău drum Și ți-am vorbit până acum!

3. Poate că drumul rău și-l lasă – Atuncea – a lui Iuda casă, Știind pedeapsa pregătită, Cu care ea va fi lovită. Dacă aude, poate-apoi Se va întoarce înapoi Și-atunci păcatul săvârșit Am să i-l iert Eu, negreșit.”

4. Atunci Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – De Ieremia-a fost chemat Și-apoi poruncă i s-a dat Să scrie ceea ce-i va spune Și într-o carte să adune Cuvântul cel venit de sus.

5. În urmă, Ieremia-a spus: „Eu sunt închis. Putință nu-i Să merg la Casa Domnului.

6. Din astă pricină, tu ești Bun ca să mergi și să citești Cuvintele pe cari le-ai scris, Așa după cum Domnu-a zis. Citește-le poporului Care, la Casa Domnului, În ziua postului se-adună, Căci au să fie împreună Mulți din cetățile pe care Țara lui Iuda-n ea le are.

7. Poate că se smeresc și-apoi, Se vor întoarce înapoi, Din căile lor cele rele, Din ale lor păcate grele. Poate că-ncearcă a fi buni ‘Nălțând spre Domnul rugăciuni, Căci mare e a Lui mânie. Urgia Lui gata-i să vie Și să lovească ăst popor Cari este neascultător – Așa precum l-a înștiințat – Cu tot ce l-a amenințat!”

8. Atunci, Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – La Casa Domnului s-a dus Și a făcut precum i-a spus Prorocul Ieremia. El Citi poporului acel, Cuvintele ce le scrisese, După cum Domnul le spusese.

9. Era anul al cincilea, De când fiul lui Iosia – Cari, Ioiachim, este chemat – Era în Iuda, împărat. În an, tocmai se potrivea A noua lună că-ncepea Atuncea când a fost vestit Un post, anume rânduit, Ținut în fața Domnului, Pentru-ai Ierusalimului Locuitori și pentru cei Care se dovedeau Iudei Și la Ierusalim veneau.

10. La Casa Domnului erau Cu toții strânși, când a venit Baruc acolo și-a citit Cuvintele lui Ieremia. El se suise în chilia Aflată-n curtea cea pe care, Sus, Casa Domnului o are, Lângă intrarea străjuită De noua poartă construită. Chilia ‘ceea se vădea A fi a lui Ghemaria, A logofătului cel care, Părinte, pe Șafan, îl are.

11. Când a-nceput de a citit Baruc, din curte a venit Mica, cel care se vădea Feciorul lui Ghemaria Și-a auzit, din gura lui Cuvântul scris, al Domnului.

12. Apoi, acasă la-mpărat, În mare grabă, a plecat. Într-o odaie anumită Cari pentru scris e folosită De logofăt, el a intrat. Atunci – acolo – s-au aflat O parte dintre-aceia cari Peste popor erau mai mari. Fusese Elișama care, Rangul de logofăt, îl are; Apoi, fusese și Delaia Care-i feciorul lui Șemaia, Al lui Acbor fiu – Elnatan – Ghemaria al lui Șafan Și-apoi fiul lui Hanania Cari se chemase Zedechia.

13. Îndată, Mica le-a vestit Cuvintele ce le-a citit Baruc, atunci, poporului Aflat la Casa Domnului.

14. Când căpeteniile-aflară Lucrul acesta, îl chemară Pe-acela care se numea Iehudi, iar Netania Se dovedește tatăl lui. Mergând pe spița neamului, Lui Șelemia-i e fecior Și-apoi lui Cuși. În fața lor, Iehudi s-a înfățișat, Iar după ce porunci i-au dat, Grabnic la Templu l-au trimis. El mers-a la Baruc și-a zis: „Ascultă! Ia cartea cu tine Și vino, iute, după mine!” Atunci Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – A luat cartea și-a făcut Așa precum i s-a cerut.

15. La căpetenii, el s-a dus, Iar ei, în acest fel, i-au spus: „Șezi și citește-o, căci voim Și noi, acum, să auzim Tot ce-ai citit pentru popor.” Baruc făcu pe voia lor.

16. Când auziră ce-a citit, Pe loc, cu toți s-au îngrozit. Unii la alții sau uitat Înspăimântați și-au cuvântat: „Vom spune împăratului, Cuvintele prorocului.”

17. Apoi, către Baruc au zis: „Acestea toate, cum le-ai scris?”

18. Baruc răspunse: „El vorbea, Iar eu scriam tot ce spunea. Am însemnat – fără-ndoială – Totul, în carte, cu cerneală.”

19. În urmă, toți aceia cari Peste popor erau mai mari, Către Baruc au cuvântat: „Să-l iei pe Ieremia-ndat’ Și-ascundeți-vă bine-apoi, La adăpost ca să fiți voi! Nimenea să nu știe unde Aveți de gând a vă ascunte!”

20. Apoi, mai marii au ieșit, Grabnic, în curte, și-au pornit Spre casa împăratului, Lăsând cartea prorocului, Sus, în odaia cea în care Fusese a lor adunare. La scris, odaia folosea, Iar cel care o stăpânea Fusese Elișama care, Rangul de logofăt îl are. Mai marii la-mpărat s-au dus Și tot ce-au auzit i-au spus.

21. Iehudi-a fost, apoi, chemat Să vină-n față la-mpărat. În urmă, el a fost trimis, Sus, în odaia cea de scris – A logofătului cel care Drept Elișama, nume, are – Ca să ia cartea. El s-a dus Și a făcut ce i s-a spus. În fața împăratului Și-a căpeteniilor lui, El a citit cartea, de-ndat’.

22. Ascultătorii s-au aflat, Cu toți, în casa cea de iarnă, Căci frigul prinse să se-aștearnă. În an, tocmai se potrivea, Luna a noua că-ncepea. În fața împăratului, Lumina para focului. Focul care îi încălzea, Foc de cărbuni se dovedea.

23. Iehudi a citit, apoi, Din carte, trei sau patru foi. Mai mult, el nu a apucat, Căci împăratul a luat – Din mâna logofătului Care era în fața lui – Un mic briceag; a sfâșiat-o Și-n foc, apoi, a aruncat-o.

24. Nici împăratul, nici cei cari Erau slujbașii săi mai mari – Cu toate că au auzit Cuvintele ce s-au citit – Straiele nu și-au sfâșiat Și nici nu s-au înspăimântat.

25. Au stăruit, atunci, în van, Ghemaria, cu Elnatan Și cu Delaia, la-mpărat. El, însă, nu i-a ascultat Ci s-a înfuriat, pe loc, Și-a aruncat cartea, în foc.

26. În urmă, poruncit-a el, Fiului său Ierahmeel, Lui Șelemia – acel care, Pe Abdeel, părinte-l are – Precum și lui Seraia – cel Cari fiu îi e lui Azriel – Să-l prindă pe Baruc – cel care Rangul de logofăt îl are – Și pe prorocul Ieremia, Căci mare îi era mânia Care în suflet i-a pătruns. Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.

27. După ce cartea ce o scrise Baruc, așa precum primise Poruncă el, de la proroc, Fusese aruncată-n foc, Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:

28. „Acum, o nouă carte ia, Pentru că vreau să scrii în ea, Cuvintele ce s-au aflat În cartea arsă de-mpărat, Căci Ioiachim – acela care, În Iuda este cel mai mare – Cartea dintâi a sfârtecat-o Și-apoi în foc a aruncat-o.

29. Lui Ioiachim, așa să-i spui: „Iată cuvântul Domnului: „Tu ai ars cartea și ai zis: „De ce, în cartea ta, ai scris: „Acela care e pe tron Drept împărat în Babilon, Țara are s-o pustiască. Oamenii n-au s-o locuiască. Nici dobitoace nu mai sânt Aflate pe al ei pământ”?”

30. De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit, De Ioiachim, cel așezat În Iuda ca și împărat: „Nici unul din urmașii lui – Din fiii împăratului – Nicicând puși nu au să mai fie Pe scaunul cel de domnie Care e al lui David. Iată, Ce soartă cruntă se arată Pentru-al lui Iuda împărat: Trupul său mort va fi lăsat În a căldurii zi să stea, Iar noaptea frigu-l va tăia.

31. Am să îl pedepsesc pe el Și pe urmașii lui, la fel. De-asemenea, îi pedepsesc Și pe cei care îi slujesc, Pentru că au păcătuit Și făr’delegi au săvârșit. Trimit necazuri peste ei, Precum și peste toți acei Cari în Ierusalim trăiesc Sau cari în Iuda locuiesc. Nenorocirile de care Le-am tot vorbit, fără-ncetare – Cu care i-am amenințat – Le-aduc asupra lor, de-ndat’!”

32. O altă carte-a fost luată De Ieremia și-a fost dată, În urmă, lui Baruc cel care, Pe Neriia, părinte-l are Și care logofăt fusese. În acea carte, el scrisese Cuvintele ce s-au aflat În cartea arsă de-mpărat, De Ioiachim, de-acela care Era în Iuda cel mai mare. Pe lângă vorbele aflate În cartea-ntâi, adăugate Au fost și altele, atunci, După cum Domnu-a dat porunci.