Logo
🔍

Ieremia 36 BVA

«

1. În al patrulea an al (guvernării) lui Iehoiachim – fiul lui Iosia – care era regele celor numiți Iuda, a venit la Ieremia următorul mesaj din partea lui Iahve:

2. „Ia un sul și scrie pe el toate cuvintele pe care ți le-am spus despre cei numiți Israel, despre cei numiți Iuda și despre celelalte popoare – din ziua când am început să îți vorbesc: din perioada lui Iosia și până astăzi.

3. Poate când va auzi poporul numit Iuda despre toate dezastrele pe care Eu planific să le aduc împotriva lor, se va întoarce fiecare de la comportamentul lui rău; și le voi ierta astfel nedreptatea și păcatul.”

4. Ieremia l-a chemat pe Baruc – fiul lui Neria; și el a început să scrie într-un sul exact cum îi dicta Ieremia – toate cuvintele pe care i le spusese Iahve.

5. Apoi Ieremia i-a dat lui Baruc următoarea poruncă: „Eu sunt în arest și nu pot să mă duc la casa lui Iahve.

6. Deci du-te tu în casa lui Iahve în ziua postului și citește în auzul poporului acele cuvinte ale lui Iahve pe care le-ai scris pe sul exact cum ți le-am dictat. Citește-le și în auzul poporului numit Iuda care a venit din orașele lui.

7. Poate vor face o rugăciune care să ajungă înaintea lui Iahve și se vor întoarce fiecare de la comportamentul lui rău – pentru că mânia și dezastrul pe care Iahve le-a pronunțat împotriva acestui popor sunt mari!”

8. Baruc – fiul lui Neria – a făcut tot ce i-a poruncit profetul Ieremia. El a citit din sul cuvintele lui Iahve, în casa Lui.

9. În al cincilea an al guvernării lui Iehoiachim – fiul lui Iosia care a fost regele celor numiți Iuda –, în a noua lună, tot poporul Ierusalimului și tot poporul care venise din orașele teritoriului numit Iuda la Ierusalim, a fost chemat să postească înaintea lui Iahve.

10. Atunci, din casa lui Iahve, din camera scribului Ghemaria – fiul lui Șafan – care era în curtea de sus la intrarea Porții Noi a casei lui Iahve, Baruc a stat și a citit din sul cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor.

11. Mica – fiul lui Ghemaria care era fiul lui Șafan – a auzit toate cuvintele lui Iahve scrise pe sul.

12. Atunci s-a dus la palatul regelui, în camera scribului. Toți conducătorii erau acolo. Între cei prezenți erau: scribul Elișama, Delaia – fiul lui Șemaia –, Elnatan – fiul lui Acbor –, Ghemaria – fiul lui Șafan –, Zedechia – fiul lui Hanania – și toți ceilalți conducători.

13. Mica i-a anunțat despre toate cuvintele pe care le-a auzit, relatându-le tot ce citise Baruc din sul în auzul poporului.

14. Atunci toți conducătorii l-au trimis pe Iehudi – fiul lui Netania care era fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși – la Baruc, ca să îi spună: „Ia sulul din care ai citit înaintea poporului și vino aici!” Baruc – fiul lui Neria – a luat sulul în mâini și s-a dus la ei.

15. Ei i-au zis: „Te rugăm să stai jos și să ne citești și nouă.” Baruc le-a citit și lor.

16. Când au auzit ei toate acele cuvinte, s-au uitat unii la alții speriați și i-au zis lui Baruc: „Trebuie să îl anunțăm pe rege și să îi prezentăm aceste cuvinte!”

17. Apoi ei l-au întrebat: „Spune-ne cum le-ai scris? Ți le-a dictat Ieremia?”

18. Baruc le-a răspuns: „Da. El mi-a dictat toate aceste cuvinte, iar eu le-am scris pe acest sul cu cerneală.”

19. Atunci conducătorii i-au zis lui Baruc: „Tu și Ieremia duceți-vă și ascundeți-vă; și nu spuneți nimănui unde sunteți!”

20. După ce au pus sulul în camera scribului Elișama, s-au dus la rege, în curte și i-au vorbit despre toate cuvintele din sul.

21. Regele l-a trimis pe Iehudi ca să aducă sulul. Iehudi s-a dus, a adus sulul din camera scribului Elișama și l-a citit înaintea regelui și înaintea tuturor conducătorilor care stăteau lângă rege.

22. El locuia în palatul de iarnă, pentru că era a noua lună, iar în fața lui ardea un foc de cărbuni.

23. După ce Iehudi citea trei sau patru coloane din sul, regele le tăia cu un mic cuțit de răzuit și le arunca în focul de cărbuni, până când întregul sul a ars total.

24. Regele și toți slujitorii lui au ascultat toate aceste cuvinte, dar nu s-au speriat și nu și-au rupt hainele în bucăți.

25. Chiar dacă Elnatan, Delaia și Ghemaria au insistat înaintea regelui implorându-l să nu ardă sulul, el nu i-a ascultat;

26. ci i-a ordonat lui Ierahmeel – care era fiul regelui –, lui Seraia – fiul lui Azriel – și lui Șelemia – fiul lui Abdeel – să îi aresteze pe scribul Baruc și pe profetul Ieremia. Dar Iahve îi ascunsese.

27. După ce regele a ars sulul care conținea cuvintele scrise de Baruc așa cum i le dictase Ieremia, Cuvântul lui Iahve a venit la Ieremia și i-a zis:

28. „Ia un alt sul și scrie pe el toate cuvintele care erau pe primul sul; pentru că pe acela l-a ars Iehoiachim – regele celor numiți Iuda.

29. Iar lui Iehoiachim – regele din teritoriul numit Iuda – să îi spui că Iahve îi vorbește astfel: «Ai ars acel sul și ai întrebat: ‘De ce ai scris pe el că regele Babilonului va veni, va distruge această țară și va omorî oamenii și animalele care sunt în ea?’»

30. Pentru că ai procedat astfel, Iahve vorbește despre Iehoiachim – regele celor numiți Iuda: «Nimeni dintre urmașii lui nu va mai sta pe tronul lui David. Corpul lui mort va fi aruncat; și va fi lăsat ziua la căldură și noaptea la frig.

31. Voi aduce pedeapsa atât împotriva lui, cât și împotriva urmașilor lui și a slujitorilor lui – din cauza nedreptăților lor. Voi aduce împotriva lor, împotriva locuitorilor Ierusalimului și împotriva poporului numit Iuda, toate dezastrele despre care i-am anunțat și pe care ei le-au ignorat.»”

32. Ieremia a luat un alt sul pe care i l-a dat scribului Baruc – fiul lui Neria. Baruc a scris pe sul exact cum i-a dictat Ieremia – toate cuvintele care fuseseră scrise pe sulul pe care Iehoiachim – regele celor numiți Iuda – îl arsese în foc. Pe acest al doilea sul au mai fost adăugate multe alte cuvinte asemănătoare.

»