Ieremia 37 BVA
1. Nabucodonosor – regele Babilonului – l-a pus pe Zedechia – fiul lui Iosia – să guverneze în teritoriul numit Iuda. El a guvernat astfel în locul lui Iehoiachin care era fiul lui Iehoiachim.
2. Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din țară nu au ascultat cuvintele lui Iahve proclamate de profetul Ieremia.
3. Regele Zedechia a trimis pe Iehucal – fiul lui Șelemia – și pe preotul Țefania – fiul lui Maaseia – la profetul Ieremia, cu următorul mesaj: „Te rugăm, pledează pentru noi înaintea Dumnezeului nostru care se numește Iahve.”
4. În acele vremuri, Ieremia era liber să umble printre oamenii din popor – pentru că încă nu fusese aruncat în închisoare.
5. Armata faraonului ieșise din Egipt; iar când caldeenii, care asediau Ierusalimul, au fost anunțați despre acest lucru, s-au retras din jurul Ierusalimului.
6. Cuvântul lui Iahve a venit la profetul Ieremia și i-a zis:
7. „Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve, vorbește astfel: «Spuneți-i regelui celor numiți Iuda care v-a trimis la Mine, că armata faraonului care a ieșit din Egipt ca să vă ajute, se va întoarce înapoi în țara ei: în Egipt;
8. iar caldeenii vor reveni și vor lupta împotriva acestui oraș. Ei îl vor cuceri și îi vor da foc!»”
9. „Iahve vorbește astfel: «Nu vă înșelați zicând: ‘Caldeenii se vor îndepărta definitiv de noi!’; pentru că ei nu se vor îndepărta.
10. Și chiar dacă ați învinge întreaga armată a caldeenilor care luptă împotriva voastră și ar mai rămâne dintre ei doar câțiva oameni răniți în corturile lor, tot vor veni și vor da foc acestui oraș!»”
11. După ce armata caldeenilor s-a retras din fața Ierusalimului de frica armatei faraonului,
12. Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim ca să meargă în teritoriul locuit de urmașii lui Beniamin. Dorea astfel să intre în posesia proprietății pe care o avea în mijlocul poporului care locuia acolo.
13. Dar când profetul Ieremia a ajuns la Poarta lui Beniamin, căpitanul gărzilor care se numea Ireia – fiul lui Șelemia, fiul lui Hanania – l-a prins, zicându-i: „Tu vrei să dezertezi, fugind la caldeeni!”
14. Ieremia i-a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să dezertez fugind la caldeeni.” Dar Ireia nu l-a ascultat; ci l-a arestat și l-a dus înaintea conducătorilor.
15. Ei s-au mâniat pe Ieremia, l-au bătut și l-au închis în casa scribului Ionatan pe care o transformaseră în închisoare.
16. Ieremia a fost pus într-o încăpere subterană a închisorii; și acolo a stat multă vreme.
17. Apoi regele Zedechia a trimis pe cineva să meargă la Ieremia ca să îl aducă de acolo. Astfel, el a fost adus la palat. Acolo, regele l-a întrebat în secret: „Ai vreun cuvânt din partea lui Iahve?” Ieremia i-a răspuns: „Da. Vei ajunge prizonierul regelui Babilonului!”
18. Ieremia i-a mai zis regelui Zedechia: „Cu ce am greșit față de tine, față de slujitorii tăi și față de acest popor, ca să considerați că merit să mă aruncați în închisoare?
19. Unde sunt profeții voștri care profețeau că regele Babilonului nu va veni împotriva voastră și împotriva acestei țări?
20. Acum, stăpâne, regele meu, te rog, ascultă-mă! Să fie acceptată cererea mea de tine! Nu mă trimite înapoi în casa scribului Ionatan, pentru că risc să mor acolo!”
21. Atunci regele Zedechia a dat ordin ca Ieremia să fie pus în curtea închisorii și să i se dea în fiecare zi pâine din zona brutarilor – până când se va termina toată pâinea din oraș. Și astfel, Ieremia a rămas în curtea închisorii.