Logo
🔍

Ieremia 37 VDC

« Ieremia în temniță

1. În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim, a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în țara lui Iuda de Nebucadnețar, împăratul Babilonului.

2. Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din țară n-au ascultat cuvintele pe care le-a rostit Domnul prin prorocul Ieremia.

3. Împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Șelemia, și pe Țefania, fiul lui Maaseia, preotul, la prorocul Ieremia, să-i spună: „Mijlocește pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru!”

4. Pe atunci, Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniță.

5. Oastea lui Faraon ieșise din Egipt, și haldeenii care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.

6. Atunci, Cuvântul Domnului a vorbit prorocului Ieremia astfel:

7. „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Iată ce să spuneți împăratului lui Iuda, care v-a trimis la Mine să Mă întrebați: «Iată că oastea lui Faraon, care pornise să vă ajute, se întoarce în țara ei, în Egipt;

8. iar haldeenii se vor întoarce, vor bate iarăși cetatea aceasta, o vor lua și o vor arde cu foc.»’

9. Așa vorbește Domnul: ‘Nu vă înșelați zicând: «Haldeenii se vor depărta de la noi!» Căci nu se vor depărta!

10. Și chiar dacă ați bate toată oastea haldeenilor, care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câțiva oameni răniți, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui și ar arde cetatea aceasta cu foc.’”

11. Pe când se depărtase oastea haldeenilor de Ierusalim de frica oastei lui Faraon,

12. Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim, ca să se ducă în țara lui Beniamin și să scape din mijlocul poporului.

13. Când a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Șelemia, fiul lui Hanania, era acolo și a pus mâna pe prorocul Ieremia, zicând: „Tu vrei să treci la haldeeni!”

14. Ieremia a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să trec la haldeeni!” Dar Ireia n-a vrut să-l creadă, ci l-a apucat pe Ieremia și l-a dus înaintea căpeteniilor.

15. Căpeteniile, mâniate pe Ieremia, l-au lovit și l-au aruncat în temniță, în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniță.

16. Așa a intrat Ieremia în temniță și în gherlă, unde a stat multă vreme.

17. Împăratul Zedechia a trimis să-l aducă și l-a întrebat în taină la el acasă. El a zis: „Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: „Da.” Și a adăugat: „Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului!”

18. Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: „Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului acestuia de m-ați aruncat în temniță?

19. Și unde sunt prorocii voștri care vă proroceau și ziceau: ‘Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva țării acesteia’?

20. Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugămințile mele! Nu mă trimite iarăși în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”

21. Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniței și să-i dea în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până s-a sfârșit toată pâinea din cetate. Astfel, Ieremia a rămas în curtea temniței.

»