Ieremia 38 BIV2014

1. În acel timp, Șefatia Al lui Matan, Ghedalia Al lui Pașhur, Iucal – cel care Pe Șelemia, tată-l are – Și cu Pașhur – cari se vădea Că fiu îi e lui Malchia – Au auzit cuvântul spus De Ieremia, când s-a dus În fața-ntregului popor, Vorbind spre știrea tuturor:

2. „Domnul a zis: „Să știți dar voi, Că peste toți cei care-apoi Vor rămânea-n astă cetate, Moartea – curând – se va abate. Îi va ucide sabia, Cu ciuma și cu foametea. Dar să mai știți voi că toți cei Ce se vor duce la Haldei, În gheara morții n-au să cadă, Căci viața va fi a lor pradă.”

3. Așa vorbește Domnul: „Iată, Astă cetate va fi dată În mâna celui cari, pe tron, E așezat în Babilon! Asupră-i o să năvălească Și are să o cucerească!”

4. Grabnic – atunci – aceia cari Peste popor erau mai mari, La casa împăratului, S-au dus și astfel i-au spus lui: „Omul acesta, negreșit, La moartea trebuie-osândit! Căci oamenii cei de război Pe care-i mai avem cu noi, Și-ntreg poporul sunt speriați Și de-a lui vorbă înmuiați! Omul acesta dovedește, Neîncetat, că urmărește Nenorocirea tuturor Și răul pentru-acest popor.”

5. Atuncea, despre Ieremia, Spuse-mpăratul Zedechia: „În mâna voastră-i el. Vă zic Că eu nu pot să fac nimic, În contra voastră, niciodat’!”

6. Îndată, ei l-au înhățat Pe Ieremia și-au găsit O groapă-n cari l-au azvârlit. Groapa aceea se vădea Că era a lui Malchia – Adică a acelui care, Pe împărat, părinte-l are – Și fost-a-n curtea temniței. Cu frânghii, în adâncul ei, Pe Ieremia-l pogorâră, Așa după cum hotărâră. Cu toate că ea nu avea Apă, era noroi în ea, Încât prorocu-ajunse-apoi Să se afunde în noroi.

7. Ebed-Melec – cari se vădea A fi din Etiopia – Famen și dregător aflat La curte, lângă împărat, A auzit de Ieremia Și a fugit la Zedechia. La poarta care s-a chemat Drept „a lui Beniamin”, aflat Fusese împăratul, când

8. Edeb-Melec a mers, zicând:

9. „Vai împărate, domnul meu! Oameni-aceștia, cum văd eu, Un mare rău au săvârșit! Pe Ieremia l-au zvârlit În groapa ‘ceea, cu noroi. El va muri de foamea-apoi, Căci în cetate nu mai are Nimeni, nimica, de mâncare. Tu, împărate, ai aflat Că pâinea ni s-a terminat!”

10. Când împăratu-a auzit Lucrul acest, a poruncit Slujbașului ce se vădea Că e din Etiopia, Fiind Ebed-Melec chemat: „Să iei cu tine, imediat, Treizeci de oameni, dintre cei Care sunt slujitori ai mei Și du-te de îl scoate-afară, Ca nu cumva, apoi, să piară!”

11. Ebed-Melec și-a adunat Oamenii care i s-au dat Și-apoi, cu slujitorii lui, Spre casa împăratului Pornit-a, ca o vijelie. Chiar dedesubt, sub visterie, Era un loc anume-aflat, Din care-a mers și a luat Zdrențe și straie vechi – purtate – Precum și petice aflate În acel loc. El le-a legat Cu frânghii și-apoi le-a lăsat În groapa-n care, azvârlit, Era prorocul. La sfârșit,

12. El îi vorbi prorocului: „Aceste zdrențe să le pui La subsiori și să le ții Legate sub aste frânghii.” Și Ieremia a făcut Așa precum i s-a cerut:

13. Zdrențe și-a pus la subsoară, Fiind, cu frânghii, tras afară, Din groapa-n care s-a aflat, Și-n curtea temniței lăsat.

14. Apoi, trimis-a Zedechia, Slujbași care, pe Ieremia, La Casa Domnului l-au dus Și-n felu-acesta a fost pus Chiar lângă poarta Casei, care, A treia e, la numărare. Acolo, fost-a întrebat De al lui Iuda împărat: „Vreau să te-ntreb ceva și-ți zic Să nu-ndrăznești s-ascunzi nimic!”

15. Atunci, îi zise Ieremia, În acest fel, lui Zedechia: „Dacă îți spun, mă vei urî Și-ndată mă vei omorî, Iar dacă am să-ți dau un sfat, În seamă nu va fi luat.”

16. Dar împăratul Zedechia, Cu jurământ, lui Ieremia, Îi zise-n taină: „Viu, mereu, E al nost’ Domn și Dumnezeu Care ne-a dat viață la toți, Căci fără nici o frică poți – Acuma – ca să îmi vorbești! Nu trebuie să te ferești, Pentru că nu te voi urî Și nici nu te voi omorî. Ba mai mult, nu vei fi lăsat În mâna celor ce-au cătat Ca să-ți ia viața.” Ieremia

17. Îi zise-atunci, lui Zedechia: „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel Și-i Dumnezeul oștilor Precum și Domnul tuturor: „De te supui, dând ascultare La căpeteniile care În Babilon se află, iată Că viața îți va fi cruțată. Atunci, cetatea și-acest loc N-au să mai fie arse-n foc. Tu și cu toată casa ta, Viața, drept dar, veți căpăta.

18. Dar dacă n-ai să te supui, Scăpare pentru tine nu-i! În mâinile Haldeilor O să ajungă-al tău popor Și-apoi în urmă, ăstui loc Are să i se pună foc.”

19. Când auzit-a Zedechia, Cuvintele lui Ieremia, A zis: „Mi-e teamă de Iudei, Căci mulți trecut-au la Haldei. Mă tem să nu ajung, vreodat’, În mâna lor ca să fiu dat De oștile Haldeilor, Batjocură să le fiu lor.”

20. Atunci, prorocul Ieremia, Astfel, i-a zis, lui Zedechia: „Nu te vor da, de bună seamă! De lucru-acesta, să n-ai teamă, Căci Domnul zis-a, despre tine, Precum că tu ai s-o duci bine, Iar viața ta va fi cruțată.

21. Dar dacă nu vrei s-asculți, iată Ceea ce mi-a descoperit Domnul, atunci când mi-a vorbit:

22. „Toate nevestele pe care, În casă, încă, le mai are Cel care este așezat În Iuda, ca și împărat, Vor fi luate de cei cari În Babilon sunt cei mai mari. Nevestele-au să te jelească Și-n acest fel au să vorbească: „Prietenii te-au înșelat Și-n urmă, te-au înduplecat. Dar când, picioarele-n noroi Ți se-afundară, mai apoi, Prietenii te-au părăsit Și-n mare grabă, au fugit!”

23. Haldeii au să-ți ia – să știi – Nevestele și ai tăi fii. O pradă a Haldeilor Ai să ajungi. Din mâna lor, Nu vei avea nici o scăpare. Prins ai să fii de-acela care, În Babilon, e așezat Pe scaunul de împărat. Cetatea ta și acest loc Arse vor fi, apoi, cu foc.”

24. Când auzit-a Zedechia Cuvintele lui Ieremia, Îi spuse: „Iată ce îți zic: Nimeni să nu știe nimic, Din ceea ce am discutat Și-n viață-atunci, vei fi lăsat!

25. Dacă vor auzi cei cari Peste popor sunt puși mai mari, De faptul că noi am vorbit Și dacă ei vor fi venit La tine să îți zică-apoi: „Vorbește, ca să știm și noi Tot ceea ce ați discutat Tu și al nostru împărat! S-ascunzi ceva, să nu cutezi, Dacă vrei viața să-ți păstrezi!”,

26. Tu să le spui: „Eu l-am rugat, Pe Zedechia – pe-mpărat – Să nu mă vâre la-nchisoare, Din nou, în casa cea în care Și înainte m-a trimis Și-i a lui Ionatan. I-am zis Să se arate-ndurător, Căci teamă mi-e că am să mor!”

27. Toți căpitani-aceia cari Peste popor erau mai mari, Pân’ la Ierusalim s-au dus Și-n urmă, întrebări i-au pus Lui Ieremia. El le zise, Așa precum îi poruncise Cel ce fusese împărat. Atunci, cu toții au plecat Căci cu răspunsul ce-l primiră Ajuns-au de se mulțumiră.

28. Prorocul însă-ntemnițat, În curtea temniței, a stat, Până când fost-a – negreșit – Ierusalimul cucerit.