Logo
🔍

Ieremia 39 NTR

«

1. În al nouălea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa și l-a asediat,

2. iar în al unsprezecelea an al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, a pătruns în cetate.

3. Atunci, toți conducătorii împăratului Babilonului au venit și s-au așezat lângă Poarta din mijloc. Erau: Nergal-Șarețer, Samgar-Nebo, Sarsechim, Rab-Saris, Nergal-Șarețer, Rab-Mag și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului.

4. Când Zedechia, regele lui Iuda, și toți războinicii lui i-au văzut, au fugit. Ei au ieșit din cetate în timpul nopții, pe drumul grădinii regelui, prin poarta dintre cele două ziduri, și au luat-o pe drumul spre Araba.

5. Armata caldeenilor i-a urmărit însă și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au capturat și l-au dus la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului, unde acesta a rostit o sentință împotriva lui.

6. Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea, i-a înjunghiat și pe toți nobilii lui Iuda,

7. apoi i-a scos ochii lui Zedechia și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilon.

8. Caldeenii au dat foc atât palatului regelui, cât și caselor poporului, și au dărâmat zidurile Ierusalimului.

9. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate în Babilon poporul care mai rămăsese în cetate, împreună cu toți cei care i se predaseră și cu toată rămășița poporului.

Eliberarea lui Ieremia

10. Însă Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a lăsat în țara lui Iuda pe unii dintre cei mai săraci din popor, care nu aveau nimic. Tot atunci el le-a dat vii și terenuri.

11. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dat următoarea poruncă lui Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, cu privire la Ieremia, zicând:

12. „Ia-l și poartă-i de grijă! Să nu-i faci niciun rău, ci fă-i tot ceea ce-ți va cere!“.

13. Astfel, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, Nebușazban, Rab-Saris, Nergal-Șarețer, Rab-Mag și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului

14. au trimis să-l aducă pe Ieremia din curtea închisorii și l-au încredințat lui Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, ca să-l ducă înapoi acasă. Și Ieremia a rămas în mijlocul poporului.

15. Cuvântul Domnului îi vorbise astfel lui Ieremia, atunci când era închis în curtea închisorii:

16. „Du-te și spune-i cușitului Ebed-Melek astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi împlini cuvintele pe care le-am rostit împotriva acestei cetăți și voi aduce asupra ei nenorocirea, și nu bunăstarea. În ziua aceea, ele se vor împlini înaintea ochilor tăi.

17. Pe tine însă te voi scăpa în ziua aceea, zice Domnul, și nu te voi da în mâinile celor de care ți-e frică.

18. Eu te voi scăpa și nu vei cădea lovit de sabie. Prada ta va fi însăși viața ta, pentru că te-ai încrezut în Mine, zice Domnul’»“.

»