Ieremia 4 NTR
1. „Dacă te vei întoarce, Israel“, zice Domnul, „dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea și nu vei mai rătăci,
2. dacă vei jura: «Viu este Domnul!», făcând lucrul acesta cu credincioșie, cu judecată și cu dreptate, atunci națiunile vor fi binecuvântate în El și se vor lăuda cu El.
3. Căci așa vorbește Domnul, bărbaților din Iuda și din Ierusalim: «Desțeleniți-vă un teren nou și nu semănați între spini!
Invazie din nord4. Tăiați-vă împrejur pentru Domnul, circumcideți-vă inimile, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească furia Mea ca un foc și să ardă, fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre.
5. Anunțați în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți: ‘Sunați din trâmbiță în țară!’. Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți-vă și să mergem în cetățile fortificate!’.
6. Înălțați un steag îndreptat spre Sion! Fugiți și nu vă opriți! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea și un mare prăpăd!»“.
7. Leul a ieșit din tufișul său și cel ce distruge națiunile a pornit la drum. El a ieșit din locul său ca să prefacă țara într-un deșert. Cetățile tale vor zăcea în ruină, fără niciun locuitor.
8. De aceea, înfășurați-vă mijlocul cu pânză de sac, jeliți și gemeți, căci mânia Domnului nu s-a îndepărtat de la noi.
9. „În ziua aceea“, zice Domnul, „regele și conducătorii își vor pierde curajul, preoții vor fi îngroziți și profeții vor rămâne înmărmuriți“.
10. Eu am zis: ‒ O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“. Iată că sabia este la gâtul lor!
11. ‒ În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile golașe ale deșertului pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curățească.
12. Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine. Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
13. Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca o vijelie, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși!
14. Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii salvat! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15. Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16. „Aduceți aminte națiunilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr-o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17. Ca paznicii unui teren, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul.
18. „Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“
19. Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război.
20. Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate deodată, iar acoperișul într-o clipă.
21. Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței?
22. „Cei din poporul Meu sunt nebuni; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele“.
23. Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este.
24. Mă uit la munți și iată că ei se cutremură, iar toate dealurile se clatină.
25. Mă uit și iată că nu mai este niciun om și toate păsările cerului au fugit.
26. Mă uit și iată că livada este un pustiu, iar toate cetățile ei sunt dărâmate înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui.
27. Căci așa vorbește Domnul: „Toată țara va fi pustiită, însă n-o voi distruge complet.
28. Din cauza aceasta pământul va boci, iar cerurile de sus se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu-Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“.
29. La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor, toți cei din cetăți o iau la fugă, se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele.
30. Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în haine stacojii, te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața.
31. Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului, care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Căci mi-e sufletul epuizat din cauza ucigașilor!“.