Ieremia 43 BIV2014

1. Când Ieremia a sfârșit De spus ceea ce-a poruncit Domnul, pentru acel popor, Ieșiră-n fața tuturor

2. Azaria – cari se vădea, Pe Hosea, tată, că-l avea – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are – Și cu toți oamenii aflați În acel loc mai îngâmfați Și-i ziseră lui Ieremia: „Minți! Nu aceasta e solia, De la al nostru Dumnezeu, Venită-n ceasu-acesta greu! Nu ești, din partea Domnului, Însărcinat tu, să ne spui: „Iată că voi sunteți opriți Ca, în Egipt, să locuiți!”

3. Numai Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – Te-ațâță astfel, încât vrei Să ne dai pradă la Haldei, Să piară unii dintre noi Și robi s-ajungă alți-apoi, La cel care e împărat, În Babilon înscăunat!”

4. În ăst fel, Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpeteniile cari Peste oșteni au fost mai mari Și cu acel întreg popor N-au ascultat de Domnul lor Care le poruncise iară, Să stea în a lui Iuda țară.

5. În urmă, Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – Cu căpeteniile cari Peste oșteni au fost mai mari Au strâns întreaga rămășiță Care-i din a lui Iuda viță Și cari, din pribegie, iară, Se-ntoarse ca să stea în țară.

6. În ăst fel, fost-au adunați Copiii toți, femei, bărbați, Cu fiicele-mpăratului Și oamenii poporului Care în țară s-au aflat, Așa precum i-a așezat Nebuzardan – acela care Peste străjeri era mai mare – Pe vremea lui Ghedalia, Cari pe Achim, tată-l avea Și pe Șafan. A fost luat Și Ieremia – de îndat’ – Și cu Baruc, acela care, Pe Neriia, părinte-l are.

7. Spre țara Egiptenilor, Plecă acel întreg popor, Pentru că n-au fost ascultate Poruncile de Domnul date. Pe drum, poporul s-a oprit, Când la Tahpanes a sosit.

8. Cuvântul Domnului s-a dus, Pân’ la Tahpanes, și i-a spus Lui Ieremia: „Să te duci

9. Și niște pietre să aduci. În mâini, ia niște pietre cari Se vor vădi a fi mai mari. Du pietrele, poporului, Și-aratăle-naintea lui. Le-ascunde-n fața tuturor, În lutul cărămizilor Ce sunt ale cuptorului Care-i al Faraonului Și în Tahpanes e aflat, În fața casei așezat.

10. Le spune-apoi, Iudeilor: „Iată că Domnul oștilor – Ce-i Dumnezeu în Israel – Vorbitu-mi-a în acest fel: Pe robul Meu am să-l chem iar. Îl chem pe Nebucadențar – Pe cel ce este așezat În Babilon, drept împărat – În locu-acesta ca să vie. Am să-i pun jilțul de domnie, Peste aceste pietre care, Ascunse-n el lutul le are. Căci cortul împăratului Se va întinde-asupra lui.

11. Cu oastea, el o să lovească Egiptul, să vă pedepsească: Va omorî pe cei sortiți A fi la moarte osândiți. Prin ascuțișul sabiei, O să îi treacă pe acei Care-s la sabie-osândiți, Iar toți cei care sunt sortiți Ca să ajungă în robie, Ajunge-vor robi ca să fie!

12. Voi arde casele la cei Cari în Egipt sunt dumnezei, Căci Nebucadențar, cu foc, Are să ardă acest loc, Iar ai lor idoli, în robie, Ajunge-vor duși ca să fie. Apoi, țara Egiptului, Pricina veseliei lui Are să fie-atunci, căci el Se veselește precum cel Care-i păstor, cu straie noi, Ieșind din ea-n pace apoi.

13. Stâlpii Egiptului, aflați Lângă Bet-Șemeș, sunt surpați. Arse sunt casele la cei Cari în Egipt sunt dumnezei.”