Logo
🔍

Ieremia 44 BIV2014

« Mustrarea Iudeilor în Egipt

1. Iată cuvântul cel de sus, Ce-a fost prin Ieremia spus, Pentru-al Iudeilor popor, Din țara Egiptenilor. Acel popor s-a așezat Într-un ținut „Migdol” chemat; Și la Tahpanes a venit; La Nof, el a mai locuit Și-n țara care se vădea Precum că „Patros” se numea.

2. „Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis așa: „Voi ați văzut Precum că Eu am abătut Nenorociri nenumărate Peste cetățile aflate În Iuda. Ați văzut dar voi, Peste Ierusalim, apoi, Ce mari necazuri am trimis. După cum dinainte-am zis, Astăzi sunt locurile-acele Niște ruine, iar în ele, Nimenea nu mai locuiește, Căci vorba Mea se împlinește.

3. Totul – să știți – s-a petrecut Din pricină că am văzut Cu câtă răutate mare, Mereu, cătat-a fiecare, Mânia ca să Mi-o stârnească Atunci când vrut-au să slujească În fața altor dumnezei Care erau străini de ei, Pe care nu i-ați cunoscut Și-ai voști’ părinți nu i-au știut. În fața ăstor dumnezei, Tămâie-au dus și au ars ei.

4. Într-una am trimis apoi, Pe toți prorocii Mei, la voi, Să vă învețe să fiți buni, Zicând: „Nu faceți urâciuni, Căci urâciunile acele, Urâte îi sunt Feței Mele!”

5. Ei, însă, nu M-au ascultat Și nici aminte n-au luat, Să se întoarcă înapoi Din răutatea lor, apoi, Căci ne-ncetat adus-au ei, Tămâie, altor dumnezei.

6. De-aceea, Mi-au aprins mânia, Făcându-Mă să-Mi vărs urgia Pe ulițele ce străbat Ierusalimu-n lung și-n lat Și în cetățile pe care Țara lui Iuda le mai are. De-aceea, azi, se vede bine Că ele-s doar niște ruine Pustii, în care nimenea N-are putință să mai stea.”

7. „Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Așa a zis: „De ce vreți voi, Ca să vă faceți rău apoi, Neluând seama la porunci, Pierind bărbați, femei și prunci? De ce dar, din a voastră viță, Să piară orice rămășiță?

8. De ce, prin ceea ce lucrați, Necontenit Mă mâniați, Jertfind tămâie pentru cei Cari în Egipt sunt dumnezei? De ce, de ei v-ați alipit, Căutând loc de locuit – Vremelnic – în această țară? Semn de blestem și de ocară, Pe-ntreg pământul, vreți să fiți Și să ajungeți nimiciți?

9. Nu cumva, ați uitat voi, oare, Nelegiuirile pe care Părinții voștri le-au făcut, Sau cei pe care i-a avut Țara lui Iuda, împărați, Cu toți ai lor apropiați, Cu fiii și soațele lor Și cu întregul lor popor? Nu cumva ați uitat voi, oare, Nelegiuirile pe care Chiar voi, cu toții, le-ați făcut Cu soațele ce le-ați avut, Pe ulițele ce străbat Ierusalimu-n lung și-n lat Și în cetățile pe care Țara lui Iuda le mai are?

10. Iată că ei nu s-au smerit, Iar frică nu au dovedit Nici până azi, căci n-au urmat Poruncile ce le-am lăsat, Nici Legea dată tuturor Și vouă și părinților.”

11. „De-aceea, Domnul oștii – Cel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis: „Fața-Mi întorc spre voi, Ca să vă meargă rău apoi, Pentru că, iată, Eu doresc, Pe Iuda să îl nimicesc!

12. Am să iau astă rămășiță, Care-i din a lui Iuda viță – Cari spre Egipt vrea să pornească, Acolo ca să locuiască, Pentru o vreme – și să știți Precum că fi-vor nimiciți. Îi va ajunge sabia, Cu ciuma și cu foametea. Vor fi o pricină, în țară, De-afurisenie și ocară Și de blestem, de spaimă mare Și groază, pentru fiecare.

13. La fel, am să îi pedepsesc Pe-aceia care locuiesc În al Egiptului ținut, Așa după cum am făcut Și la Ierusalim. Să știți, La fel vor fi ei pedepsiți: O să-i ajungă sabia, Cu ciuma și cu foametea.

14. Nimeni – din astă rămășiță Care-i din a lui Iuda viță Și în Egipt s-a așezat Cu gând de-a se fi-napoiat În țara ei – nu va putea Să scape de pedeapsa Mea! Câțiva doar, din Egipt, apoi, Se vor întoarce înapoi!”

15. Bărbații toți care știau Că soațele lor aduceau Tămâie altor dumnezei, Alături de alte femei Care acolo s-au aflat Și tot poporul așezat La Patros – care se vădea Că de Egipt aparținea – Îi ziseră lui Ieremia:

16. „Nu o să-ți ascultăm solia! Nimic nu facem din ce spui Că e din partea Domnului! Nimic din ce ai spus la lume Că este-n al Domnului Nume, Nu o să facem! Noi voim,

17. Doar ce am spus, să împlinim! De-aceea o să-i dăruim Tămâie și o s-o cinstim Pe-mpărăteasa cea pe care Înaltul cerului o are. Jertfe de băutură, noi O să-i aducem mai apoi, Așa precum i-au dăruit Ai noști’ părinți, când au trăit, Cu cei ce fost-au așezați Peste popor ca împărați, Precum și cu aceia cari În Iuda s-au vădit mai mari. Vom face precum e știut Că peste tot s-a mai făcut, În Iuda și-n Ierusalim. Vom face așa precum știm, Pentru că astfel când făceam, Parte de pâine noi aveam. Eram cu toții fericiți, Căci de necaz n-am fost loviți!

18. De când, tămâie, n-am mai dat Și nici jertfe n-am mai turnat, De băuturi, celei pe care Cerul împărăteasă-o are, De lipsuri mari am fost loviți Și-ajuns-am, astfel, nimiciți, Căci ne pândise sabia Și ne-ncercase foametea.”

19. Nevestele ce s-au aflat Acolo, iute au strigat: „Dar când tămâie-i aduceam Și băutură îi jertfeam Împărătesei cea pe care Înaltul cerului o are, Bărbații noștri n-au știut? Făr’ a lor voie, am făcut Turte cu chipul ei și-apoi, I-am jertfit băutură noi?”

20. Atunci, întregului popor, Bărbaților, femeilor Și tuturor care i-au dat Răspunsu-acesta, de îndat’ Le zise Ieremia: „Voi

21. Credeți că Domnul, mai apoi, Nu Și-a adus aminte, oare, De toate jertfele pe care – Precum ați spus – le-ați dăruit? Credeți că nu Și-a amintit Și de tămâia cea pe care Ați ars-o, fără încetare, Pe ulițele ce le știm Că fost-au în Ierusalim, Sau în cetățile aflate În toată țara răsfirate? Nu Și-a adus aminte, oare, De jertfele cele pe care Le-au dat ai voștri împărați, Sau cei care erau aflați Drept căpetenii în popor, Precum și toți supușii lor?

22. Aflați că Domnul a văzut Totul și nu a mai putut Să rabde ceea ce făceați, Ce urâciuni înfăptuiați. De-aceea, El v-a pedepsit, Iar țara vi s-a pustiit, Căci o paragină e ea, Precum puteți bine vedea. O pricină doar de ocară Și de blestem e-a voastră țară, Pentru tot răul săvârșit De-al vostru neam, necontenit.

23. Tocmai pentru tămâia care Arsă a fost, de fiecare, Pentru că ați păcătuit Și pentru că nu ați voit S-ascultați glasul Domnului Și să vegheați la legea Lui Și la poruncile lăsate Vouă pentru a fi urmate, Să știți că a venit, apoi, Nenorocirea peste voi, Așa cum bine voi puteți, În astă zi, ca să vedeți.”

24. Apoi, întregului popor – Și-asemenea femeilor – El le-a mai zis: „Să ascultați, Iudeilor cari vă aflați În țarina Egiptului, Astăzi, Cuvântul Domnului!

25. Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Iată, mărturisit-ați voi, Cu ale voastre soațe-apoi, Precum că ați înfăptuit Cuvintele ce le-ați rostit, Pentru că zis-ați: „Noi dorim – Cu toții – ca să împlinim, Mereu, al nostru jurământ! Vrem să ne ținem de cuvânt, Tămâie să îi închinăm Și băutură să-i turnăm, Împărătesei cea pe care Înaltul cerului o are!”

26. Deci după ce ați împlinit Ceea ce ați făgăduit, E timpul ca voi, cei aflați La Egipteni, să ascultați Cuvântul Domnului și-astfel Știință să aveți de El: „Iată că Domnul Dumnezeu Spusese: „Pe Numele Meu Vă jur acum, că niciodat’ Numele-Mi nu va fi chemat De oamenii lui Iuda care Sunt în Egipt. Nimeni nu are Să zică: „Viu este, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu!”

27. Asupra lor, ochi-Mi voi ține Și le voi face rău, nu bine. Cei cari din Iuda au plecat Și în Egipt s-au așezat Nu vor scăpa nepedepsiți. Ei au să fie nimiciți: O să-i mănânce sabia, Cu ciuma și cu foametea.

28. De sabie, pot să vă zic Că va scăpa un număr mic Cari de la Egipteni apoi, Veni-va-n Iuda, înapoi. Dar rămășița cea pe care Neamul lui Iuda o mai are – Cari în Egipt și-a căutat Un loc unde s-a așezat – Are să vadă, negreșit, Care cuvânt va fi-mplinit: Cuvântul Meu, spus la popor, Sau poate doar cuvântul lor.

29. Iată acum, un semn prin care O să cunoască fiecare Că-n locu-acesta o să fiți Voi toți, în urmă, pedepsiți, Ca să-nțelegeți cum că Eu Îmi împlinesc cuvântul Meu Și că această împlinire Vă este spre nenorocire.

30. Pe Faraonul cel chemat Hofra, care-i înscăunat Peste Egipt, îl las să cadă Vrăjmașilor în mâini, drept pradă, Așa după cum e știut Că-n Iuda Eu i-am mai făcut Lui Zedechia, cel aflat Peste popor drept împărat, Atunci când a ajuns să cadă Lui Nebucadențar drept pradă, Adică celui cari, pe tron, Este-mpărat în Babilon, Care mereu îl dușmănea Și a lui moarte o dorea.”

»