Ieremia 46 BIV2014
1. Iată Cuvântul Domnului, Ce l-a rostit prorocul Lui Cari Ieremia s-a chemat Și e spre neamuri îndreptat:
2. Spre țara Egiptenilor Și împotriva oștilor Lui Neco, cel care, pe tron, Era-n Egipt drept Faraon Și oștile și-a așezat La Carchemiș, la Eufrat; Iar Nebucadențar, cel care, Era în Babilon mai mare, L-a-nvins, când Ioiachim făcea Ani patru de când stăpânea În Iuda ca și împărat, Căci la domnie l-a urmat Pe tatăl său cari se numea – Precum se știe – Iosia.
3. „De luptă, să vă pregătiți, Cu scut și pavăză-ntăriți!
4. Voi, călăreți, vă înhămați Caii și-apoi încălecați! Vă puneți coifuri lucitoare, Iar sulițele voastre-n soare, Să strălucească, lustruite, Gata de luptă pregătite! Cu platoșele voastre-apoi, Să vă-mbrăcați pentru război!
5. Ce văd? Cu toții sunt speriați: Dau înapoi, înspăimântați. Iată, vitejii cei temuți Se-mprăștie acum, bătuți. Fug disperați, iar înapoi, Nimeni nu mai privește-apoi. O groază mare a venit Și peste tot s-a răspândit.
6. Fugind, cel iute o să vrea Să scape, dar nu va putea! Cel ce-i viteaz, va fi la fel, Căci nu poate scăpa nici el! La miazănoapte – loc aflat Chiar lângă râul Eufrat – Se clatină și cad, de-ndată.
7. Dar cine-i cel ce se arată Venind asemeni Nilului Ce-și mână apa-n drumul lui?
8. Este Egiptul. E umflat Și e cu Nilu-asemănat. Ale lui ape se vădesc Râuri cari se rostogolesc. El zice: „Am să urc de-ndată Și am s-acopăr țara toată. Cetățile le nimicesc, Cu toți cei cari le locuiesc.
9. Vă ridicați voi, cai și cară, Și-n iureș năvăliți în țară! Iasă vitejii ce-i avea Putul și Etiopia, Aceia care dovedesc Că scutul bine-l mânuiesc! Iasă arcașii încercați, Arcașii ce-s în Lud aflați!
10. Aceasta-i ziua Domnului! Aceasta e ziua Celui Care e Domnul tuturor Și Dumnezeu al oștilor. Este o zi de răzbunare, Pentru că este vremea-n care El se răzbună pe cei răi Ce se vădesc vrăjmași ai Săi. Carne mănâncă sabia Și sânge, din belșug, bea ea. Bea sângele vrăjmașilor, Pentru că Domnul oștilor Are a face judecată Țării în miazănoapte-aflată, La apa Eufratului, Pe malurile râului. Este o zi deosebită, De judecată rânduită.
11. Fecioară a Egiptului, Spre țara Galaadului Îndreaptă-te, mai repejor, Să aduci leac alinător! Degeaba întrebuințezi Atâtea leacuri, căci – cum vezi – Nu-i vindecare, pentru tine!
12. Știută e a ta rușine, De către neamurile care Se află-n lumea asta mare, Căci strigătele tale sânt, Azi, auzite pe pământ. Ai tăi războinici se lovesc Unii de alții, bâjbâiesc Cu poticneli și-n urmă, iată, Se prăbușesc toți, dintr-odată.”
13. Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus, Prin Ieremia, să vestească Vremea când o să năvălească, Peste-al Egiptului hotar, Oastea lui Nebucadențar, Cel care este așezat În Babilon ca împărat:
14. „Veste, Egiptului să-i dați! Către Migdol să mai strigați! În Nof, apoi, să mai vestiți Și în Tahpanes să vorbiți! Ziceți așa: „Te pregătește, Pentru că sabia pândește Și vine! Ascuțișul său Înghite vieți, în jurul tău!
15. De ce, vitejii ți-au căzut? Iată-i, după cum am văzut, Piept nu-i pot ține Domnului, Căci îi răstoarnă brațul Lui!
16. Pe mulți, El are să voiască Să-i facă să se poticnească. Cad unii peste alții, iată, Zicându-și: „Haidem, de îndată, Să căutăm să mergem noi, În țara noastră, înapoi! Să mergem la al nost’ popor, Departe de nimicitor!”
17. Acolo strigă: „Faraon, Cari este în Egipt, pe tron, E numai un pustiu uscat, Pentru că – iată – a lăsat Să treacă clipa rânduită Ce se vădise potrivită.”
18. „Pe viața Mea!” – a cuvântat Cel care este Împărat, Acela care, după Nume, Drept Domn al oștilor e-n lume – „Ca și Taboru-n munți aflat, Ca și Carmelul înspumat Care înaintează-n mare, La fel atuncea va apare.
19. Calabalâcul să îți fie Gata făcut, pentru robie, Tu, fiică a Egiptului! Întreg ținutul Nofului Are să fie pustiit Și de locuitori lipsit.
20. Egiptul e asemenea Juncii frumoase. Peste ea, Nimicitorul năvălește. Din miazănoapte, el sosește.
21. Iată că simbriașii Lui – Adică ai Egiptului – Sunt ca vițeii îngrășați Și-n al lui mijloc sunt aflați. Dar ei dau dosul, lasă tot Și fug, pentru că nu mai pot, În nici un fel, piept a mai ține. Asupra lor, iată că vine Ceasul și clipa pedepsirii, Căci zi e, a nenorocire!
22. Glasu-i abia e auzit, Asemeni unui fâșâit Al șarpelui! Ei se-narmează Și cu topoare-naintează, Ca o oștire-n contra lui, Asemeni tăietorului Cari în pădure a intrat Și-n urmă, lemne a tăiat.”
23. „Tăiați pădurea cea bogată, Cari fără capăt se arată!” – A strigat Domnul. „Căci în ea, Copacii sunt asemenea Lăcustelor aflate-n zbor. Ba încă, văd numărul lor Că e mai mare, iar pe toți, De vrei să-i numeri, n-ai să poți!
24. Fiica Egiptului – văd bine – Acoperită-i de rușine, Căci dată este ea, să cadă, Celor din miazănoapte, pradă.”
25. Dar Domnul oștilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis în acest fel: „Pe-Amon – Pe cel din No – pe Faraon, Egiptul și cu toți acei Pe cari îi are dumnezei, Precum și pe aceia care Și-au pus nădejdea lor cea mare În cel care este pe tron Și în Egipt e Faraon, Sau în cei cari sunt împărați Peste ținuturi așezați, Am să îi pedepsesc! Îi dau
26. Pradă, la cei pe care-i au Dușmani de moarte. Îi las dar, În mâini lui Nebucadențar – Acela care-i așezat În Babilon drept împărat – Și-n mâinile celor pe care, Drept slujitori, acesta-i are. După aceea, negreșit, Egiptul fi-va locuit, Așa precum a fost odată, De mult, în vremea-ndepărtată.”
27. Tu Iacove, tu rob al Meu, Să nu te temi în ceasul greu! Să nu te sperii Israele, În ceasurile cele rele, Căci însoțit vei fi mereu, De către Mine! Astfel, Eu – Pe tine – te voi fi scăpat, Din ăst pământ îndepărtat Și izbăvită o să fie A ta sămânță, din robie. Iacov se va întoarce-apoi, În a lui țară, înapoi, Și-o să trăiască liniștit. De teamă, nu va fi pândit, Căci nu va mai fi nimenea Să-i risipească liniștea.”
28. „Tu Iacove, tu rob al Meu Să nu te temi, pentru că Eu, Cu tine sunt – necontenit. În locul-n cari te-am risipit, Pe orice neam îl nimicesc. Pe tine doar, te izbăvesc. Nu vei ajunge nimicit, Dar nici nu scapi nepedepsit. Am să-ți trimit pedeapsa Mea, Dar cu dreptate va fi ea, Pentru că nu e-ngăduit Ca să te las nepedepsit.”