Ieremia 47 NTR
1. Iată Cuvântul Domnului spus profetului Ieremia cu privire la filisteni, înainte ca Faraon să atace Gaza.
2. Așa vorbește Domnul: „Iată cum se ridică niște ape din nord; ele cresc asemenea unui șuvoi care se revarsă. Ele inundă țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea. Oamenii vor striga și orice locuitor al țării va geme
3. la sunetul tropăitului copitelor armăsarilor lui, la zgomotul carelor lui și la huruitul roților lui. Părinții nu se vor întoarce după copiii lor, atât de încremenite le vor fi mâinile.
4. Căci vine ziua când vor fi nimiciți toți filistenii, când vor fi uciși toți supraviețuitorii care ar putea ajuta Tyrul și Sidonul. Domnul îi va nimici pe filisteni, rămășița insulei Caftor.
5. Cei din Gaza se vor rade pe cap, iar Așchelonul va fi redus la tăcere. Rămășiță din câmpie, până când îți vei face singură tăieturi?“.
6. „Vai, sabie a Domnului, când te vei liniști? Întoarce-te în teaca ta! Oprește-te și stai liniștită!“
7. „Dar cum să stai liniștită? Domnul i-a poruncit. Împotriva Așchelonului și împotriva coastei mării, acolo i-a indicat să atace!“