Ieremia 49 BVA
1. Despre amoniți, Iahve spune: „Oare nu mai are Israel fii? Oare nu mai are el moștenitori? Atunci de ce a luat Moleh în proprietatea lui Gadul, iar poporul lui îi locuiește orașele?
2. Din această cauză, Iahve spune că vin zile când va (ră)suna strigătul de război împotriva Rabei amoniților. Ea va ajunge atunci o mare grămadă de ruine; și satelor din jurul ei li se va da foc. Atunci Israel îi va alunga din țară pe cei care îl alungaseră. Acesta este mesajul lui Iahve.
3. Heșbon, gemi – pentru că Ai este distrus! Fiice ale Rabei, strigați! Acoperiți-vă cu saci și bociți; alergați dintr-un loc în altul pe lângă ziduri – pentru că Moleh se duce în captivitate împreună cu preoții și conducătorii lui!
4. De ce te lauzi cu văile tale care se revarsă de atâta abundență (agricolă)? O, fiică neascultătoare, tu te încrezi în bogățiile tale și zici: «Cine va veni împotriva mea?»
5. Stăpânul care se numește Iahve, Dumnezeul Armatelor, îți spune că va aduce împotriva ta teroare din partea tuturor celor care sunt în jurul tău. Fiecare dintre voi va fi alungat; și nimeni nu îi va strânge pe cei care vor fugi.
6. «Dar apoi îi voi aduce înapoi pe captivii amoniților. Acesta este mesajul lui Iahve.»”
7. Despre Edom, Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor, vorbește astfel: „Nu mai este înțelepciune în Teman? Oamenii (de acolo) care au discernământ, oare nu mai au sfaturi? A putrezit înțelepciunea lor?
8. Întoarceți-vă și fugiți! Ascundeți-vă în peșteri adânci – voi toți cei care locuiți în Dedan – pentru că voi aduce dezastrul peste Esau atunci când îl voi pedepsi.
9. Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, nu ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși? Dacă ar intra la tine niște hoți în timpul nopții, nu ar fura ei doar cât ar avea nevoie?
10. Eu personal îl voi jefui pe Esau. Îi voi descoperi toate ascunzătorile lui și nu se va mai putea ascunde. Copiii, frații și vecinii lui vor muri; iar el nu va mai exista.
11. Lasă-ți orfanii, pentru că Eu îi voi ajuta să supraviețuiască; iar văduvele tale vor putea să se încreadă în Mine!”
12. Iahve spune: „Să știți că va veni timpul când chiar și cei care nu ar fi trebuit să bea din cupă, vor bea din ea! Iar tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit; ci vei bea și tu!
13. Iahve zice: «Jur pe Mine Însumi că Boțra va deveni un teren neproductiv acoperit de buruieni și o cauză de oroare, de râs și de blestem. Toate orașele ei vor deveni o ruină eternă.»”
14. „Am auzit un mesaj de la Iahve. Un mesager a fost trimis printre popoare, ca să zică: «Adunați-vă și atacați-o! Echipați-vă și mergeți la luptă!»”
15. „Să știi că te voi face mic între popoare și desconsiderat printre oameni!
16. Teroarea pe care o inspiri și aroganța inimii tale te-au înșelat – chiar dacă locuiești în crăpăturile stâncii și stai pe vârfurile dealurilor. Iahve îți zice: «Chiar dacă ți-ai înălța cuibul ca vulturul, și de acolo te voi doborî.
17. Edomul va deveni un motiv de oroare; toți cei care vor trece pe lângă el, se vor speria și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui.»
18. Iahve spune: «Cum au fost distruse Sodoma și Gomora împreună cu orașele vecine, la fel nu va mai locui nimeni acolo. Niciun om nu se va mai opri în el.
19. Să știți că Mă voi manifesta în mare forță, ca un leu care vine din desișul Iordanului împotriva unui staul care există de multă vreme. Așa voi veni în mare forță și îl voi determina pe Edom să fugă din locul unde este. Cine este cel ales de Mine ca să pună în aplicare acest plan? Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta? Care păstor Mi se poate opune?»”
20. „Ascultați decizia pe care a luat-o Iahve împotriva Edomului și planurile pe care le-a făcut El împotriva locuitorilor din Teman: «Cu certitudine vor fi târâți ca niște oi firave; și El le va distruge staulul.
21. Când se va auzi zgomotul căderii lor, se va cutremura pământul; și răsunetul strigătului lor se va auzi până la Marea Roșie.
22. Să știți că dușmanul înaintează ca un vultur care zboară; și își întinde aripile deasupra Boțrei. În acea zi, inima luptătorilor remarcabili ai Edomului va fi ca a unei femei când a ajuns să simtă durerile nașterii.»”
23. Despre Damasc: „Hamatul și Arpadul sunt agitate pentru că au auzit vești rele. Se topesc de frică. Sunt ca o mare învolburată care nu se mai poate liniști.
24. Damascul este descurajat. Se întoarce să fugă, dar este afectat de panică. Are neliniște și durere ca o femeie când urmează să nască.
25. De ce nu a fost abandonat acest renumit oraș care era motivul bucuriei mele?
26. Pentru că el nu a fost părăsit, tinerii lui vor cădea în piețe; și toți soldații lui vor fi reduși la tăcere în acea zi. Acesta este mesajul lui Iahve, Dumnezeul Armatelor.
27. «Voi da foc zidurilor Damascului și el va consuma palatele lui Ben-Hadad.»”
28. Despre Chedar și despre regatele Hațorului pe care Nabucodonosor – regele Babilonului – le-a cucerit: „Iahve spune: «Ridicați-vă, înaintați împotriva Chedarului și distrugeți poporul din Est.
29. Luați-le corturile și turmele; prădați-le țesăturile, toate bunurile și cămilele. Strigați-le: ‘Teroare din toate părțile!’
30. Fugiți repede! Locuitori ai Hațorului, Iahve vă spune să vă ascundeți în peșteri adânci. Nabucodonosor – regele Babilonului – a luat o decizie împotriva voastră. El și-a făcut un plan împotriva voastră.»
31. Iahve zice: «Ridicați-vă și înaintați împotriva acelui popor liniștit care locuiește fără grijă. El nu are nici porți, nici zăvoare; și locuiește în singurătate.
32. Cămilele lor vor deveni (o importantă) pradă; și mulțimea turmelor lor va fi jefuită. Îi voi dispersa în toate direcțiile pe cei care își rad colțurile bărbii; și voi aduce dezastrul împotriva lor din toate părțile. Acesta este mesajul lui Iahve.
33. Hațorul va deveni o vizuină de șacali, o zonă nelocuită pentru totdeauna. Niciun om nu va mai locui acolo și niciun muritor nu se va mai opri în el.»”
34. Urmează Cuvântul lui Iahve spus profetului Ieremia despre Elam, la începutul guvernării lui Zedechia care a fost regele celor din teritoriul numit Iuda:
35. „Iahve, Dumnezeul Armatelor, spune: «Să știți că voi sfărâma sursa forței Elamului: arcul.
36. Voi aduce împotriva Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului. Îi voi dispersa în toate aceste direcții din care bat vânturile; și nu va fi niciun popor la care să nu ajungă oameni alungați din Elam.
37. Îi voi strivi pe elamiți înaintea dușmanilor lor – înaintea celor care vor să le ia viața.» Iahve zice: «Voi aduce dezastrul împotriva lor. El va veni prin violenta Mea mânie. Voi trimite sabia după ei până le voi aduce sfârșitul.
38. Iahve spune că Își va așeza tronul în Elam și va distruge de acolo pe regele și pe conducătorii lor.»
39. Iahve mai spune: «În ultimele zilele, îi voi aduce înapoi pe captivii Elamului.»”