Ieremia 5 BIV2014

1. „Ierusalimu-l cercetați: Uitați-vă și căutați Ca să aflați dacă, cumva, Se mai găsește cineva Cari binele să-l făptuiască Și cari să se călăuzească După ce e adevărat, Și-atuncea, Eu voi fi cruțat Ierusalimul, de îndată.

2. Când zic: „Viu este Domnul!”, iată Că și-atunci, strâmb jură cei răi.”

3. „Doamne, dar nu văd ochii Tăi, Care e adevărul, oare? Tu îi lovești, fără-ncetare, În timp ce ei – pot ca să zic – Precum că n-au simțit nimic. Tu-i nimicești, fără măsură, Dar ei nu iau învățătură, Ci capătă o-nfățișare Cari, decât stânca, e mai tare Și nu-nțeleg că e mai bine Să se întoarcă iar, la Tine.”

4. „În sinea mea, eu cugetam Și-n felu-acesta îmi ziceam: „Cei mici, doar, sunt așa, mereu: Nu știu Legea lui Dumnezeu. Nu pot, la ea, lua aminte Și-astfel se-arată fără minte, În tot ceea ce au făcut.”

5. În felu-acesta am crezut Și-am zis: „Voi merge la cei cari Se dovedesc a fi mai mari, Căci ei știu Legea Domnului Și merg, mereu, pe calea Lui!” Însă și ei s-au depărtat Și jugu-apoi, l-au sfărâmat.

6. De-aceea, leul îi omoară Sau din pustie, bunăoară, Asupră-le se repezește Lupul furios și-i nimicește. Lângă cetăți șade – la pândă – Pardosul, gata să îi prindă. Acei cari vor ieși afară Dintr-o cetate, au să piară, Căci vor fi sfâșiați, pe dată. Fărădelegile lor – iată – Sunt multe și s-au înmulțit Relele ce le-au făptuit!”

7. „Cum așteptai să te iert Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Copiii tăi M-au părăsit. De cuviință au găsit, Să jure pe alți dumnezei Cu toate că idoli-acei Nu au ființă și nici minte. Făcutu-Mi-au ei jurăminte, Dar s-au dedat la preacurvie Și-au mers în casa de curvie!

8. Ca niște caii bine hrăniți Au nechezat, nestăpâniți, După nevasta cea pe care Cel ce le e aproape-o are.”

9. „Atunci, să nu îi pedepsesc, Când astfel ei păcătuiesc? Sau oare, să nu Mă răzbun Pe-acest popor ce nu e bun?”

10. „Grabnic, pe ziduri vă urcați, Dar nu de tot le dărâmați! Luați acești butuci, de-ndată, Căci nu ai Domnului se-arată!

11. Casa lui Iuda și la fel, Casa ce-o are Israel Necredincioase s-au vădit Față de Mine, negreșit.”

12. „Pe Domnul Îl tăgăduiesc, Pentru că-n acest fel vorbesc: „Nu este El! Iar peste noi, Nenorociri nu vin. Apoi, Nici sabia n-o vom vedea. Nu vom simți nici foametea.

13. Prorocii Domnului nu sânt Nimic afară decât vânt, Căci nu El îi însuflețește. Nu Dumnezeu, prin ei, vorbește. Așa să li se facă lor!”

14. „Cel care-i Domn al oștilor, Atuncea când i-a auzit, În felu-acesta a vorbit: „De ce-ați zis acest lucru? Iată, Cuvântul Meu îl fac – de-ndată – În gura ta, foc arzător Care va arde ăst popor!

15. Aduce-voi din depărtare, Un neam care e vechi și tare. Lovită-i fi, de neamu-acel, Tu, casă a lui Israel! N-ai să-nțelegi limba pe care Neamul acel străvechi o are Și nici nu vei putea, aminte Să iei, la ale lui cuvinte.

16. Săgețile din tolbă-i sânt Asemenea unui mormânt Deschis, iar cei ce le zvârlesc, Oameni viteji se dovedesc.

17. Ei au să vină, pe furiș. Mânca-vor al tău seceriș Și pâinea ta și-ai tăi copii: Îți vor mânca fiice și fii. Au să-ți mănânce oi și boi, Smochini și via ta. Apoi, Prin ascuțișul sabiei, Cetățile-ți vor trece ei, Căci au să-ți fie nimicite Cetățile cele-ntărite De care mult te mai mândreai Și-n care-ncredrea-ți puneai.

18. Dar nici în zilele acele, Când vă vor paște vremuri grele”– Spusese Domnul – „Eu socot, Să nu vă nimicesc de tot.

19. Dacă atunci veți fi mirați Și dacă o să întrebați: „De ce ne face Dumnezeu, Lucrul acesta, tot mereu?”, Le voi răspunde: „Negreșit, După cum voi M-ați părăsit – Ca să slujiți alți dumnezei Și să vă închinați la ei – Am să vă las și Eu, să fiți, În altă țară, înrobiți Și să slujiți străinilor!”

20. „Spuneți aceasta tuturor Celor care în Iacov sânt Și pe al lui Iuda pământ. Mergeți la ei să îi vestiți Și-n felu-acesta le vorbiți:

21. „Ascultă dar, și ia aminte Poporule, care n-ai minte Și n-ai nici inimă, lipsit De văz și-auz deși-i vădit Că ai urechi, neîndoios, Și ochi, dar nu-ți sunt de folos!

22. Nu vreți, de Mine, a vă teme? Nu tremurați, în orice vreme, În fața Mea?” – Domnul a spus. „Eu sunt Acel care a pus Nisipul drept hotar la mare Și să îl treacă, voie, n-are. Ale ei valuri, fioroase, Se-arată-a fi neputincioase. Urlă, se-nfurie și pleacă, Dar peste el nu pot să treacă.

23. Poporu-acesta, negreșit, Inimă dârză a vădit Și răzvrătită. El se scoală, Mereu, și-i gata de răscoală. Pleacă, apoi, acest popor,

24. Dar nu zic în inima lor: „Cu toți trebuie a ne teme, De Domnul care dă, la vreme, Ploaia ce este timpurie, Precum și ploaia cea târzie Și-apoi, la vremea potrivită, Glia-i de seceriș gătită.”

25. „Din pricina nelegiuirii, Nu vin, peste cuprinsul firii, Orânduielile lăsate, Iar ale voastre mari păcate, Neîncetat vă fac să fiți, De aste bunătăți, lipsiți;

26. Pentru că în poporul Meu, Se află oameni răi, mereu. Asemeni păsărarului, Întind ei, lațuri, omului.

27. Precum se umple-o colivie Cu păsări tot la fel se știe Că-n ale lor case-i belșug Ce-i adunat prin vicleșug. Așa ajung ei îngâmfați, Ajung puternici și bogați.

28. Se-ngrașă, fără încetare, Și pun grăsimi strălucitoare Pe ei. Mai au o trăsătură: În rău, întrec orice măsură. Nu țin la pricina pe care Orfanul, de la ei, o are, Ca astfel să le meargă bine. Nu fac – așa cum se cuvine – Dreptate celor ce-s lipsiți, Pentru că sunt nelegiuiți.”

29. „Și-atunci, să nu îi pedepsesc, Când aste rele făptuiesc?” – A-ntrebat Domnul. „Pot să spun Că n-am, pe ei, să Mă răzbun?

30. Grozave lucruri se fac iară, Acum, la ăst popor în țară. Sun niște lucruri urâcioase, Ce se vădesc nesănătoase.

31. Minciuni, prorocii prorocesc, Iar preoții le folosesc Pentru a stăpânii în pace. Poporului Meu mult îi place Lucrul acesta. Dar apoi – În urmă – ce veți face voi?”