Logo
🔍

Ieremia 6 VBRC2020

« Ierusalímul, asediat

1. Scăpați, fii ai lui Beniamín, din mijlocul Ierusalímului! Sunați din trâmbiță la Técoa, ridicați un semnal în Bet-Chérem! Căci răul se arată din nord și un dezastru mare.

2. Pe frumoasa și gingașa fiică a Siónului o voi reduce la tăcere.

3. Vor veni asupra ei păstori cu turmele lor, își vor fixa corturile împotriva ei de jur împrejur și fiecare va paște în partea lui.

4. Declarați împotriva ei un sfânt război, ridicați-vă și să mergem la amiază! Vai de noi! Căci ziua este pe sfârșite și umbrele serii se lungesc.

5. Ridicați-vă, să mergem noaptea și să prădăm palatele ei!

6. Căci așa vorbește Domnul Sabaót: „Tăiați copaci și așezați împotriva Ierusalímului parapeți! Ea, cetatea, toată este pedepsită, oprimare este în interiorul ei”.

7. Cum își varsă cisterna apele, așa își varsă ea răutatea. Violență și ruină se aude în ea, înaintea mea, întotdeauna, boală și lovitură.

8. Lasă-te corectat, Ierusalím, ca să nu se îndepărteze sufletul meu de la tine, ca să nu fac din tine o ruină și un pământ care nu este locuit!

9. Căci așa vorbește Domnul Sabaót: „Strângeți restul lui Israél ca pe o vie, întoarce-ți mâna asemenea culegătorului asupra coșurilor!

10. Cui voi vorbi și voi da mărturie ca ei să asculte? Iată, urechea lor este necircumcisă și nu pot să audă! Iată, cuvântul Domnului a devenit pentru ei rușine, nu-și mai găsesc plăcerea în el!

11. M-am umplut de mânia Domnului și nu mai pot s-o țin. Revars-o asupra pruncilor de pe uliță și, totodată, asupra grupului de tineri. Căci și bărbatul și femeia vor fi capturați, ca și bătrânul și cel plin de zile.

12. Casele lor vor trece la alții împreună cu câmpiile și femeile, căci îmi voi întinde mâna împotriva locuitorilor țării”, oracolul Domnului.

13. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi și, de la profet până la preot, toți lucrează cu înșelăciune.

14. Ei tratează rănile poporului meu cu superficialitate și zic: „Pace, pace!”, dar nu este pace.

15. Sunt făcuți de rușine pentru că fac lucruri abominábile; dar ei nu se mai rușinează și nu mai știu de umilință. De aceea, vor cădea cu cei care cad și, în timpul pedepsei, se vor poticni, spune Domnul.

16. Așa vorbește Domnul: „Stați pe căi și vedeți! Consultați cărările de altădată: [vedeți] care este calea binelui, mergeți pe ea și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!”. Dar ei au zis: „Nu vrem să mergem”.

17. Am stabilit peste voi străjeri: ascultați sunetul trâmbiței! Dar ei au zis: „Nu vrem să ascultăm”.

18. De aceea, ascultați, neamuri, și află, adunare, ceea ce este împotriva lor.

19. Ascultă, pământule: voi face să vină răul asupra acestui popor, rodul planurilor lor, pentru că nu au ascultat cuvintele mele și legea mea au respins-o.

20. La ce [bun] să ajungă la mine tămâie din Sába și scorțișoara cea bună dintr-o țară îndepărtată? Arderile voastre de tot nu-mi sunt plăcute și jertfele voastre nu au trecere înaintea mea.

21. De aceea, așa vorbește Domnul: Iată, voi pune capcane înaintea acestui popor; părinții și fiii vor cădea împreună în ele și vor pieri locuitorul și vecinul său!

22. Așa vorbește Domnul: „Iată, un popor vine din ținutul de nord și un neam mare se ridică de la marginile pământului!

23. Ei apucă arcul și lancea; sunt cruzi și nu au milă. Glasul lor mugește ca marea și călăresc pe cai. Ei sunt pregătiți ca un singur om ca să lupte împotriva ta, fiica Siónului.

24. Am auzit de faima lui și ne-au slăbit mâinile. Strâmtorarea ne-a surprins, chin precum al celei care naște.

25. Nu ieșiți la câmp și nu mergeți pe drum, căci sabia dușmanului este teroare de jur împrejur!

26. Fiică a Siónului, încinge-te cu sac și acoperă-te cu cenușă! Jelește ca pentru singurul fiu, plânset al amărăciunilor! Căci pe neașteptate va veni devastatorul asupra noastră.

27. Te-am pus ca unul care îl încearcă pe poporul meu, ca o fortăreață, ca să cunoști și să încerci căile lor.

28. Toți sunt rebeli, umblă și bârfesc. Sunt ca bronzul și fierul, toți sunt niște corupți.

29. Foalele suflă, plumbul este consumat de foc, în zadar topește topitorul, căci cele rele nu sunt separate.

30. «Argint respins» li se va spune, căci Domnul i-a respins”.

»