Ieremia 7 BIV2014

1. Iată cuvântul ce-a venit Din partea Domnului, rostit De Ieremia, robul Lui:

2. „La poarta Casei Domnului Așază-te, ca să vestești Cuvintele ce le primești. Spune, în fața Templului: „Iată Cuvântul Domnului, Spus pentru voi, care intrați În Templu, să vă închinați! Iată Cuvântul cel de sus, Cari pentru Iuda este spus:

3. „Așa vă spune, tuturor, Cel care-i Domn al oștilor! În acest fel vorbește Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Faptele voastre le-ndreptați Și căile vă curățați, Căci numai astfel o să fiți Lăsați aici să locuiți.

4. De-aceea zic: nu vă lăsați, De gânduri goale, înșelați, Privind la Casa Domnului Și-apoi zicând: „E Templul Lui!”

5. „Căci numai dacă veți căta, Fapte și căi a vă-ndrepta, Dacă – în urmă – o să știți Dreptatea s-o înfăptuiți,

6. De nu veți asupri apoi Pe cel străin aflat la voi, Pe văduve și pe orfani Și n-aveți a le stoarce bani, Dacă nu va mai fi vărsat Sângele cel nevinovat, De nu veți vrea alți dumnezei Ca să vă închinați la ei,

7. Atuncea voi veți fi lăsați În locu-acesta ca să stați, În țara care a fost dată Pentru ai voști’ părinți, odată, Drept moștenire să le fie, Din veșnicie-n veșnicie.

8. Dar cu nădejdi amăgitoare, Văd că hrănit e fiecare, Nădejdi de care pot să zic Că nu ajută la nimic.

9. Ce faceți voi? Curviți, furați, Știți să ucideți, strâmb jurați, Tămâie-aduceți Baalilor, Vă-nchinați dumnezeilor Pe care nu i-ați cunoscut!

10. Iar după tot ce ați făcut, Vă-nfățișați la Casa Mea, În locul unde, peste ea, Este chemat Numele Meu. Veniți și spuneți, tot mereu, „Iată că suntem izbăviți!”, Ca iarăși să păcătuiți, Căci alte urâciuni, apoi, Veți merge ca să faceți voi!”

11. „Dar Casa peste care-anume, Mereu chemat e al Meu Nume, E peșteră pentru cei cari Se dovedesc a fi tâlhari? Așa e, oare, Casa Mea? Așa gândiți voi, despre ea?” „Eu Însumi am văzut, de sus, Lucrul acest!” – Domnul a spus.

12. „Mergeți la locul arătat, Care fusese închinat – La Silo – unde, bunăoară, Pusesem Eu, odinioară, Numele Meu să fi șezut Și veți vedea ce i-am făcut, Din pricina răului cel Pe care-l face Israel!”

13. „Acum, pentru că am văzut Ce fel de fapte ați făcut, Pentru că nu ați auzit De câte ori Eu v-am vorbit Și pentru că n-ați ascultat În clipa-n care v-am chemat,

14. Casei în care tot mereu Este chemat Numele Meu – În care voi v-ați încrezut – Aflați că îi voi fi făcut La fel precum la Silo, Eu Făcutu-i-am locului Meu.

15. În urmă, fi-veți lepădați Din fața Mea, cu ai voști’ frați, Ca și cei care sunt vădiți Că sunt din Efraim ieșiți!”

16. „Tu, însă, să nu îndrăznești, Pentru popor, să mijlocești! Cereri și rugăciuni, astfel, Să nu-Mi faci Mie, pentru el. Nu stărui pe lângă Mine, Căci nu voi asculta de tine!

17. Dar în Ierusalim, știi oare, Ce săvârșesc, fără-ncetare? Nu ai văzut ce fac în el? Nu ai văzut că fac la fel, Și în cetățile pe care Țara lui Iuda-n ea le are?

18. Copiii strâng lemne, de zor, Și-apoi le duc părinților, Care fac focul, de îndat’. Femeile au frământat, Grabnic apoi, o plămădeală Și turte fac, fără-ndoială, Împărătesei cerului Și-asemenea oștilor lui, Iar din a jertfelor măsură, Dau jertfe pentru băutură În cinstea altor dumnezei. Prin toate câte le fac ei Au reușit să Mă mânie Și au stârnit a Mea urgie.”

19. Domnul, apoi, a întrebat: „Pe Mine, ei M-au mâniat? Nu pe ei înșiși, ci pe Mine? Și nu spre marea lor rușine?”

20. De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Am să revărs a Mea mânie, Precum și-ntreaga Mea urgie – De-ndată – peste acest loc Și astfel am să ard cu foc Copacii toți de pe câmpie, Roadele scoase de sub glie, Oameni și dobitoace. Iată, Focul porni-va dintr-odată, Întreaga țară o va-ncinge, Va arde și nu se va stinge.”

21. „Așa vorbește, tuturor, Cel care-i Domn al oștilor! În acest fel, vorbește Cel Ce-i Dumnezeu, în Israel: „Arderi de tot adăugați Și jertfe; carne să mâncați!

22. Căci la ai voști’ părinți, nimic Nu am avut ca să le zic, Despre adusul jertfelor, Atunci când pe al lor popor, Din al Egiptului ținut, L-am scos și liber l-am făcut.

23. Doar o poruncă, Eu le-am dat Și-n acest fel am cuvântat: „Să ascultați de glasul Meu, Căci sunt al vostru Dumnezeu. Umblați precum am poruncit, Pe căile ce le-am gătit, Pentru ca astfel, voi să fiți, Întotdeauna, fericiți.”

24. Ei, însă, nu M-au ascultat. Mereu, urechea și-au plecat Numai la sfaturile-acele Ieșite doar din inimi rele. N-au mai mers drept, ci înapoi, Ajuns-au de au dat apoi.

25. De când Egiptu-au părăsit Părinții voști’, necontenit, Proroci trimis-am pe-al lor drum Și le-am vorbit, până acum.

26. Ei, însă, nu M-au auzit, Ci gâtul și-au înțepenit Și mult mai mult rău au făcut, Decât părinții, la-nceput.

27. Și chiar dacă, poporului, Aceste toate-ai să le spui, N-o să te-asculte niciodat’. De strigi, să fii încredințat Că n-are a-ți răspunde el.

28. De-aceea, să îi spui astfel: „Acest popor n-a ascultat De Domnul său și n-a luat Învățătură de la Cel Ce-i Dumnezeu în Israel. Cuvântul adevărului Nu se mai află-n gura lui.”

29. „Să îți tunzi părul – de îndat’ – Ierusalime, și-aruncat Departe să îți fie-apoi. Pe înălțimi să mergeți voi Și-acolo faceți o cântare De jale și de supărare, Căci Domnul Se îndepărtează, Lepădând neamul ce cutează Să-L întărâte la mânie Și să ațâțe-a Lui urgie.

30. Copiii care au ieșit, Din Iuda, au păcătuit, Căci urâciuni ei au adus Și în a Mea Casă le-au pus, În casa peste cari, mereu, Este chemat Numele Meu. Prin felu-n care au lucrat Ei, a Mea Casă, au spurcat.

31. Locuri înalte, apoi – iată – În valea Ben-Hinom chemată Și la Tofet, ei au zidit, Unde – în urmă – au jertfit Pe-ale lor fiice și pe fii, Căci arși au fost ai lor copii. Lucrul acesta l-au făcut, Chiar dacă Eu nu l-am cerut. Astfel de lucruri, negreșit, Nicicând Eu nu am poruncit. Așa ceva nu se putea Să fi trecut prin mintea Mea.”

32. De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Schimbat va fi numele lui – Adică al Tofetului – Precum și numele pe care Valea din Ben-Hinom îl are; Căci valea Ben-Hinomului Va fi valea măcelului, Iar morții fi-vor adunați Și la Tofet vor fi-ngropați. Atunci va fi o lipsă mare De locuri de înmormântare.

33. Doar trupuri moarte-ale celor Care sunt din acest popor, Zărite fi-vor, pe câmpie, Ajungând hrană ca să fie Doar fiarelor pământului Și păsărilor cerului, Cari n-au să fie alungate Căci nu pot a mai fi speriate.

34. Astfel, în Iuda, face-voi – Și în Ierusalim apoi – Să înceteze veselia Și-asemenea și bucuria. Cântec de mire și mireasă N-au să răsune-n orice casă, Căci toată țara o să fie, În vremea ‘ceea, o pustie!”