Logo
🔍

Ieremia 8 BTF2015

«

1. În acel timp, spune DOMNUL, vor scoate oasele împăraților lui Iuda și oasele prinților lui și oasele preoților și oasele profeților și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor;

2. Și le vor întinde înaintea soarelui și a lunii și a întregii oștiri a cerului, pe care le-au iubit și cărora le-au servit și după care au umblat și pe care le-au căutat și cărora li s-au închinat; nu vor fi adunate nici nu vor fi îngropate; vor fi ca balegă pe fața pământului.

3. Și moartea va fi aleasă, mai degrabă decât viața, de toată rămășița celor care rămân din această familie rea, de cei care rămân în toate locurile unde îi vor fi alungat, spune DOMNUL oștirilor.

4. Mai mult, tu să le spui: Astfel spune DOMNUL: Vor cădea ei și nu se vor ridica? Se va abate el și nu se va întoarce?

5. De ce atunci, acest popor al Ierusalimului, a decăzut printr-o continuă decădere? Ei țin tare înșelăciunea, refuză să se întoarcă.

6. Eu am dat ascultare și am auzit, dar ei nu au vorbit drept; nimeni nu s-a pocăit de stricăciunea lui, spunând: Ce am făcut? Fiecare s-a întors la alergarea lui, precum calul se aruncă în bătălie.

7. Da, barza în cer cunoaște timpurile ei rânduite; și turturica și cocorul și rândunica păzesc timpul venirii lor; dar poporul meu nu cunoaște judecata DOMNULUI.

8. Cum ziceți: Noi suntem înțelepți și legea DOMNULUI este cu noi? Iată, într adevăr, în zadar a făcut-o; tocul scribilor este în zadar.

9. Înțelepții sunt rușinați, ei sunt descurajați și prinși; iată, au respins cuvântul DOMNULUI; și ce înțelepciune este în ei?

10. De aceea voi da pe soțiile lor altora și câmpurile lor celor care le vor moșteni, pentru că fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie, de la profet până la preot, fiecare se poartă fals.

11. Fiindcă au vindecat vătămarea fiicei poporului meu cu ușurătate, spunând: Pace, pace! când nu este pace.

12. Au fost ei rușinați că au comis urâciune? Nu, nu au fost deloc rușinați, nici nu puteau să roșească; de aceea ei vor cădea printre cei care cad; la timpul când îi cercetez vor fi doborâți, spune DOMNUL.

13. Îi voi mistui într-adevăr, spune DOMNUL; nu vor fi struguri în viță, nici smochine în smochin și frunza se va ofili; și lucrurile pe care le-am dat lor vor trece de la ei.

14. De ce ședem liniștiți? Adunați-vă și să intrăm în cetățile apărate și să tăcem acolo, pentru că DOMNUL Dumnezeul nostru ne-a amuțit și ne-a dat apă cu fiere să bem, pentru că am păcătuit împotriva DOMNULUI.

15. Am căutat pacea, dar nimic bun nu a venit; și am căutat un timp de sănătate dar, iată, tulburare.

16. Pufăitul cailor lui s-a auzit din Dan; toată țara a tremurat la sunetul nechezatului celor puternici ai lui; fiindcă au venit și au mâncat țara și tot ce este în ea; cetatea și pe cei care locuiau în ea.

17. Căci, iată, voi trimite printre voi șerpi, năpârci, ce nu vor fi fermecate și vă vor mușca, spune DOMNUL.

18. Când mă mângâi împotriva întristării mele, îmi este leșinată inima în mine.

19. Iată, vocea strigătului fiicei poporului meu din cauza celor care locuiesc într-o țară îndepărtată: Nu este DOMNUL în Sion? Nu este împăratul lui în Sion? De ce m au mâniat cu chipurile lor cioplite și cu deșertăciuni străine?

20. Secerișul a trecut, vara s-a sfârșit și noi nu suntem salvați.

21. Pentru vătămarea fiicei poporului meu sunt eu vătămat; sunt negru; m-a apucat înmărmurirea.

22. Nu este balsam în Galaad? Nu este un doctor acolo? De ce atunci, nu se face vindecare fiicei poporului meu?

»