Iov 10 BIV2014

1. „De viață, eu sunt dezgustat. Iată că astăzi, glas am dat Plângerii mele și vorbesc Cu-amărăciunea ce-o simțesc.

2. De-aceea-I spun lui Dumnezeu: „Nu-Ți osândi robul, mereu! Arată-mi ce n-am făcut bine, Încât acum Te cerți cu mine!

3. Îți place să mă chinuiești? Sau poate că disprețuiești Făpturile mâinilor Tale, Pentru că ai găsit cu cale Ca bunătatea Ta cerească, Peste cei răi, să strălucească?

4. De carne oare-s ochii Tăi? Vezi ca și omul, cu ai săi?

5. Oare zilele Domnului Sunt ca zilele omului? Iar anii Tăi ca ai lui sânt,

6. Încât îmi cauți, pe pământ, Păcatul ce l-am săvârșit, Să-l cercetezi? Dar n-am greșit,

7. Și știi că sunt nevinovat Și că nu pot să fiu scăpat Din a Ta mână. Bine știu

8. Că m-ai făcut un suflet viu; Că mâinile-Ți m-au modelat În întregime – chip mi-ai dat… Și-acuma, Tu mă nimicești!

9. Dar oare, nu Îți amintești Căci precum lutul m-ai lucrat? Acum, de ce Te-ai mâniat Și vrei ca să mă faci țărână?

10. Nu m-a muls, oare, a Ta mână, Ca laptele? M-ai închegat Ca brânza și m-ai îmbrăcat,

11. Când strai din carne mi-ai făcut, În piele prins, și l-ai țesut Cu oase; vinele-au fost ața.

12. Mi-ai dat bunăvoință. Viața, Prin grija Ta, mi-a fost păstrată.

13. Ce-ai urmărit, acuma știu! Iată Ce gând, în inimă, aveai Și ce anume Tu doreai:

14. Voiai ca să mă urmărești Și, grabnic, să mă pedepsești.

15. Vai mie, de sunt vinovat! Chiar dacă sunt nevinovat, De îndrăzneală sunt lipsit Să-mi ridic capul, căci hrănit Sunt cu rușine, înglodat

16. În făr’de legi. De-am ridicat Capul, cumva, mă urmărești Precum un leu și mă lovești Cu lucruri de mirat. Ai pus

17. Noi martori, care i-ai adus În contra mea. Tu Îți sporești Mânia și mă năpădești Cu valuri de nenorocire. Nu pot scăpa de-a Ta privire!

18. Tu, din a mamei pântece, M-ai scos afară. Pentru ce? De-aș fi murit când m-am născut! Al Tău ochi nu m-ar fi văzut;

19. Eram precum cei ce nu sânt: Din pântece, drept în mormânt

20. Aș fi trecut! Nu sunt puține Zilele mele? Greu îmi vine Ca să răsuflu! Rău îmi face! Să plece și să îmi dea pace! Aș vrea ca să mă odihnesc.

21. Mai înainte să pornesc, Aș vrea să mai respir puțin Și-apoi să plec, să nu mai vin,

22. Să plec spre țara umbrei morții. Voi trece peste pragul porții, În țara cea de beznă plină, Unde-ntunericu-i lumină!”