Iov 11 VDC
1. Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2. „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns și să creadă limbutul că are dreptate?
3. Vor face vorbele tale deșarte pe oameni să tacă? Și-ți vei bate joc de alții, fără să te facă cineva de rușine?
4. Tu zici: ‘Felul meu de a vedea este drept și sunt curat în ochii Tăi.’
5. Ah, de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Și-ar deschide buzele să-ți răspundă
6. și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ți răsplătește totuși după fărădelegea ta!
7. Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?
8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?
9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.
10. Dacă apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11. Căci El cunoaște pe făcătorii de rele, vede ușor pe vinovați.
12. Omul, dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13. Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu, întinde-ți mâinile spre El.
14. Depărtează-te de fărădelege și nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15. Și atunci, îți vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare și fără frică;
16. îți vei uita suferințele și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.
17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineții.
18. Vei fi plin de încredere și nădejdea nu-ți va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău și vei vedea că te poți odihni liniștit.
19. Te vei culca și nimeni nu te va tulbura, și mulți vor umbla după bunăvoința ta.
20. Dar ochii celor răi se vor topi; ei n-au loc de scăpare: moartea, iată nădejdea lor!”