Logo
🔍

Iov 11 VDCL

« Cuvântarea lui Țofar

1. Și Țofar Naamatitul a răspuns și a zis:

2. Să nu capete răspuns mulțimea de cuvinte? Și să fie îndreptățit limbutul?

3. Au doară să amuțească lăudăroșiile tale pe oameni? Au doară îți vei bate joc tu și nimeni să nu te rușineze?

4. Căci ai zis: Învățătura mea este curată și sunt fără pată în ochii tăi.

5. Dar cu adevărat de ar vorbi Dumnezeu și și‐ar deschide buzele împotriva ta;

6. și ți‐ar descoperi tainele înțelepciunii! Căci el este felurit în pricepere și să știi că Dumnezeu face să ți se uite nelegiuirea.

7. Poți tu să pătrunzi adâncurile lui Dumnezeu? Să descoperi în chip desăvârșit pe Cel Atotputernic?

8. Ele sunt înălțimile cerurilor: ce vei face? Mai adânci decât Șeolul: ce vei ști tu?

9. Măsura sa este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea!

10. Dacă trece și închide și cheamă o adunare de judecată, cine‐l va opri?

11. Căci el cunoaște pe oamenii deșerți și vede nelegiuire chiar dacă nu ia seama la ea.

12. Dar omul cel deșert va căpăta pricepere când mânzul unui măgar sălbatic se va naște om.

13. Dacă‐ți vei îndrepta inima și‐ți vei întinde mâinile spre el;

14. dacă este nelegiuire în mâna ta îndepărtează‐o și nu lăsa nedreptatea să locuiască în corturile tale;

15. atunci îți vei ridica fața fără pată; da, vei fi tare și nu te vei teme:

16. căci îți vei uita ticăloșia; și îți vei aduce aminte de ea ca de apele strecurate:

17. și viața ta va fi mai senină decât miazăziua; chiar dacă va fi întuneric, va fi ca dimineața.

18. Și vei avea încredere pentru că va fi nădejde; și vei cerceta totul și vei dormi fără temere.

19. Te vei culca și nimeni nu te va înspăimânta și mulți vor căuta fața ta.

20. Dar ochii celor răi se vor topi; scăparea va pieri de la ei și nădejdea lor va fi să‐și dea duhul.

»