Iov 12 BIV2014

1. Iov, după ce a ascultat, Privind la ei, a cuvântat:

2. „S-ar zice – dacă nu greșesc – Că întreg neamul omenesc Voi îl formați; de veți muri, Și-nțelepciunea va pieri!

3. Am și eu minte, iar apoi, Nu-s mai prejos eu, decât voi! Tot ce mi-ați spus, tot ce-ați făcut, Credeți că alții n-au știut?

4. Batjocură ajuns-am eu, Amicilor. Lui Dumnezeu, Sprijin Îi cer; ei mă privesc Și-apoi, toți mă batjocoresc! Batjocorit e, ne-ncetat, Cel care e nevinovat!

5. Dispreț au doar cei fericiți, Față de cei nenorociți, Gândindu-se, în sinea lor: „Să-mpingi pe cel al cui picior Alunecă!” Nu li se face Nimic, ci sunt lăsați în pace

6. Jefuitorii cari, mereu, Îl mânie pe Dumnezeu. Le merge bine tuturor Chiar dacă Dumnezeul lor

7. Este în pumn. Du-te, de grabă, Pe dobitoace de le-ntreabă, Căci ele îți vor da povețe – Atunci – și au să te învețe. Și pasările cerului

8. Multe îți spun; pământului Cere-i, învățături, să-ți dea, Și peștilor de-asemenea.

9. Cine-i cel cari nu vrea să vadă, În toate-acestea, o dovadă Că lucrurile câte sânt, Făcute-s pe acest pământ De mâna Domnului? Știți bine

10. Că El, în mâinile Lui ține, Suflarea celor ce trăiesc, Fie că-i suflet omenesc, Sau fiară – tot ce viețuiește.

11. Urechea nu deosebește Cuvintele? Iar gustul, oare, Al felurilor de mâncare, Nu cerul gurii îl simțește?

12. Înțelepciunea se găsește La cei bătrâni. O viață lungă, Doar, dă putința să ajungă Omul să fie priceput.

13. La Domnul – căci El le-a făcut – Putere e și-nțelepciune, Pricepere și sfat. De pune

14. El mâna, ca să nimicească, Nimeni n-are să mai zidească. Pe cel pe cari El îl închide, Nimeni nu-l va putea deschide.

15. El, calea apelor, apucă, Oprindu-le și tot usucă! El poate să le slobozească, Pământul să îl pustiască.

16. Putere și înțelepciune, El are. Stăpânire pune, Peste cel cari se rătăcește Și peste cel care voiește, Pe alții, să îi rătăcească.

17. El, poate să îi înrobească Pe sfetnici; face tulburare În mințile acelea care Slujesc judecătorilor.

18. El rupe-ale-mpăraților Mari legături și-i înconjoară, În jurul coapselor, cu sfoară.

19. El, robi, îi ia, de vrea, pe toți – Îi ia robi chiar și pe preoți. El îi răstoarnă pe puternici, Oricât s-ar crede ei de vrednici.

20. El taie vorba tuturor Cari, meșteri, în cuvânt, se vor. Bătrânilor – dacă voiește – Înțelepciunea le-o răpește.

21. În ochii Lui, cei mari n-au preț; Varsă asupra lor, dispreț; Dezleagă brâul celor cari Sunt la putere, fiind mari.

22. Descoperă ce e ascuns În bezna cea de nepătruns. El, la lumină, lumea sumbră Aflată în a morții umbră

23. O scoate. Neamuri, El sporește Și-apoi tot El le nimicește.

24. Mintea le-o ia, acelor care Sunt cei mai mari peste popoare, Făcându-i rătăciți să fie, Pe-ntinderile din pustie Care, de drumuri, sunt lipsite,

25. Încât merg doar pe bâjbâite, Prin beznă; nu văd deslușit. Cu amețeală i-a lovit, Iar pasul le-a fost clătinat, Asemenea unui om beat.”