Iov 13 BIV2014

1. „Toate acestea, le-am zărit; Urechea mea a auzit, Tot ceea ce v-am spus aici.

2. Cred că v-ați dumirit că nici Eu nu sunt mai prejos ca voi. Ceea ce știți, o știm și noi,

3. Toți ceilalți oameni. Eu doresc, Lui Dumnezeu, să Îi vorbesc! În fața Lui, am să m-așez, Căci vreau ca să-mi înfățișez,

4. Pricina mea. Voi sunteți buni, Numai să făuriți minciuni! Doctori sunteți, dar niciodat’, Pe nimeni nu ați vindecat.

5. O, dacă voi ați fi tăcut, Cu mult mai bine-ați fi făcut Și-atunci aș fi putut a spune Că dovediți înțelepciune!

6. Acum, vă rog să ascultați Și apărarea mea. Luați La ale mele vorbe-aminte!

7. Oare, prin multele cuvinte Rostite-aicea, voi doriți, Lucruri nedrepte, să vorbiți, Din dragostea de Dumnezeu? De ce spuneți minciuni, mereu? Prin ele, oare, încercați, Pe Domnul să Îl apărați?

8. Îi țineți parte Domnului? Sunteți apărătorii Lui?

9. Dar dacă vă va cerceta, Puteți, în Fața Lui, a sta? Vă va găsi El oare, bine? Faceți cu El, precum cu mine, Voind ca să Îl înșelați Ca pe un om? Să nu-ncercați! –

10. Nu, nu! – căci vă va osândi, Atunci când se va dovedi Că în ascuns vă străduiți, În lucru și Îl părtiniți!

11. Iar măreția Domnului Nu vă-nfioară? Groaza Lui Nu cade peste voi? Spune-ți!

12. ‘Geaba, multe păreri aveți, Căci ele, de cenușă, sânt. De lut de-asemeni – de pământ – Sunt ale voastre întăriri.

13. Sfârșiți deșartele vorbiri! Tăceți, căci eu, acum, doresc – Orice se-ntâmplă – să vorbesc!

14. Carnea, în dinți am să mi-o iau, Iar viața, miză-n joc, o dau!

15. Știu bine că voi fi ucis, Dar nu-i nimic: ce am de zis, Voi spune! Nu mă voi lăsa! Am să-mi susțin, în Fața Sa,

16. Neîncetat, a mea purtare, Căci poate voi avea scăpare. Eu știu că un nelegiuit, Să vină, nu ar fi-ndrăznit,

17. În Fața Lui. Deci ale mele Cuvinte le-ascultați! La ele, Atenți, acuma, vreau să fiți!

18. Să-mi apăr pricina – priviți! – Sunt gata. Știu că am dreptate!

19. Sau spuneți voi: credeți că poate Ca să se afle cineva, Să spună-n contra mea, ceva? De este, iată ce-am să fac: Nu spun nimic, ci am să tac Și nu mai vreau decât să mor.

20. Acuma eu, biet muritor, Doar două lucruri Doamne-Ți cer, Mai înainte ca să pier, Să pot să stau în fața Ta:

21. Cu groaza-Ți, nu mă-nspăimânta Și ia-Ți mâna, de peste mine!

22. Mă cheamă-apoi, de vrei, la Tine Sau lasă-mă acolo unde Mă aflu-acum, de mă pătrunde Durerea, ca să Îți vorbesc, Iar Tu răspunde-mi! Îndrăznesc

23. Să-ntreb: cât am păcătuit? Ce făr’delegi am săvârșit? Arată-mi, să pot înțelege Călcările mele de lege, Păcatele făcute-n viață!

24. De ce Îți ascunzi a Ta Față Și drept vrăjmaș mă iei că-Ți sânt?

25. Lovești frunza dusă de vânt? Un pai uscat Tu urmărești?

26. De ce oare, mă chinuiești Doar cu dureri grele și amare? Vrei să mă pedepsești Tu oare, Acum – ajuns la bătrânețe – Pentru greșeli din tinerețe?

27. De ce-n butuci îmi zăvorești Picioarele și îmi pândești Mișcările, de parcă vrei, Hotar să pui, pașilor mei,

28. Când trupul meu cade acum, În putrezire, la fel cum O haină veche și uzată, De către molii, e mâncată?”