Iov 14 VBRC2020

1. Omul născut din femeie are zile puține și este sătul de frământare.

2. Ca o floare răsare și este tăiat, fuge ca umbra fără să stea.

3. Asupra unuia ca acesta tu îți deschizi ochii? Și pe mine mă aduci la judecată cu tine?

4. Cine poate să dea ceva curat din ce este impur? Nimeni!

5. Dacă zilele lui sunt stabilite, numărul lunilor sale este la tine; i-ai stabilit hotărâri pe care nu le poate încălca,

6. întoarce-ți privirea de la el, ca el să aibă tihnă și să se poată bucura precum cel tocmit de ziua lui!

7. Este și pentru copac speranță: dacă este tăiat, înverzește din nou și lăstarii lui nu încetează.

8. Dacă îmbătrânește în pământ rădăcina lui, dacă moare în praf trunchiul său,

9. răsare de la mirosul apei, face ramuri ca o plantă.

10. Cel viteaz moare și dispare; când omul își dă duhul, unde este?

11. Se duc apele din lac și torentul seacă și se usucă.

12. Și omul se culcă și nu se mai ridică, până când vor fi cerurile nu se trezește și nu se scoală din somnul său.

13. Ce n-aș da de m-ai ascunde în locuința morților și de m-ai ține închis până când va trece mânia ta! De-ai fixa o hotărâre pentru mine și ți-ai aminti de mine!

14. Dacă omul moare, poate el să mai trăiască? În toate zilele zbuciumului meu aș aștepta, până când va veni schimbarea mea.

15. Atunci m-ai chema, și eu ți-aș răspunde, ți-ar fi dor de lucrarea mânilor tale.

16. Acum tu îmi numeri pașii, atunci tu nu mi-ai spiona păcatul;

17. ai sigila în desagă răzvrătirea mea și ai trece peste nelegiuirea mea.

18. Of, cum muntele cade și se năruie și stânca se mută din locul ei,

19. cum pietrele macină apele și șuvoaiele târăsc praful pământului, așa faci tu să piară speranța omului.

20. Tu îl strivești și se duce pentru totdeauna; îi schimbi fața și îl lași.

21. Dacă fiii lui sunt cinstiți, el nu știe; dacă sunt neînsemnați, nu bagă de seamă.

22. Ci simte numai chinul trupului său, jelește pentru suferința sufletului său”.