Iov 14 VDCL

1. Omul născut din femeie este de puține zile și plin de necaz.

2. Răsare ca o floare și se taie; el fuge ca umbra și nu rămâne.

3. Și tu îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă tragi la judecată cu tine?

4. Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat! Nimeni!

5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este în mâna ta și i‐ai pus margini peste care să nu treacă:

6. Ia‐ți privirea de la el ca să se odihnească, până își va sfârși ziua ca un simbriaș.

7. Căci pentru copac este nădejde; dacă va fi tăiat, va odrăsli iarăși și mlădița lui nu va înceta.

8. Chiar dacă‐i îmbătrânește rădăcina în pământ și‐i piere trunchiul în țărână,

9. totuși la mirosul apei va înmuguri și va da ramuri ca un sad tânăr;

10. dar omul moare și rămâne întins; da, omul își dă duhul și unde este?

11. Apele se duc din lac și râul seacă și se usucă:

12. așa și omul se culcă și nu se mai scoală; cât vor fi cerurile nu se vor deștepta și nu se vor scula din somnul lor.

13. O, de m‐ai ascunde în Șeol, de m‐ai ține în taină până‐ți va trece mânia! de mi‐ai rândui o vreme hotărâtă și ți‐ai aduce aminte de mine!

14. Dacă moare omul, va învia el? În toate zilele luptei mele aș aștepta până mi‐ar veni schimbarea.

15. M‐ai chema și ți‐aș răspunde: ai dori de lucrul mâinilor tale.

16. Dar acum îmi numeri pașii; nu pândești tu păcatul meu?

17. Călcarea mea de lege este pecetluită într‐un sac și cu adevărat îmi îngrămădești nelegiuirea.

18. Dar un munte care se prăbușește se preface în pulbere și stânca se mută din locul ei;

19. apele rod pietrele, valurile lor spală pulberea pământului; așa pierzi tu nădejdea omului.

20. Îl biruiești în veac și trece; îi schimbi fața și‐i dai drumul.

21. Fiii săi ajung în cinste și el nu știe; sunt coborâți și el nu află de ei.

22. Carnea lui suferă numai pentru el însuși și sufletul lui se va jeli numai pentru sine.