Logo
🔍

Iov 17 BIV2014

«

1. „Simt cum suflarea mi se pierde. Cum se-ofilește iarba verde, Clipele mele se preling, Iar zilele-mi, ușor, se sting, Zburând mai iute decât vântul. Apoi m-așteaptă doar mormântul.

2. Mă-nconjură răufăcători Și oameni batjocoritori, Iar ochiul meu e obligat Ca să privească, ne-ncetat, Cum în ocară ei asudă, Și-a mea ureche să audă, Mereu, batjocurile lor.

3. Pune-te Tu, apărător! Fii singur Tu, zălogul meu, Prin Tine ca să pot sta eu În față-Ți! Altfel, oare cine Poate răspunde pentru mine?

4. Pricepere le-ai arătat Și inima le-ai încuiat. De-aceea, n-au să biruiască – Nu-i lași! Cine-o să-și părăsească

5. Prietenul, spre-a fi prădat, Acela fie blestemat Cu stingerea luminilor Cari ard în ochii fiilor.

6. De basm sunt eu – ca o paiață – Precum cel ce-i scuipat în față.

7. Îmi închid ochii, de durere; Oasele-mi sunt ca o părere. Sunt ca o umbră – tot sunt rană.

8. Toți oamenii fără prihană, De-acestea sunt înmărmuriți. Să-nfrunte pe nelegiuiți, Se scoală cel nevinovat.

9. Totuși, neprihănitu-a stat Pe calea sa, înfipt și tare, Iar cel cari mâini curate are, Se întărește și mai mult.

10. Vorbele voastre le ascult Și vă îndemn să reveniți Cu cuvântări, de vreți să știți – Căci vă voi arăta apoi – Că nu e nimeni între voi, Care să fie mai deștept Sau să se-arate înțelept.

11. Zilele mi s-au risipit, Iar planuri mi s-au năruit – Planuri cu dragoste lucrate Și-n a mea inimă păstrate.

12. Ei, noaptea, „zi”, o denumesc, Iar când e beznă, îndrăznesc Să spună că este lumină!

13. Când drept sălaș aștept să-mi vină Chiar locuința morților, Când știu că doar în bezna lor, Culcușul îmi va fi mereu,

14. Când gropii-i zic: „Ești tatăl meu!” Iar viermilor, „mamă-mi sunteți”, Acum să mă-ntrebați voi vreți,

15. Pe unde e nădejdea mea Și cine poate-a o vedea?

16. Ea se va pogorî cu mine, La poarta morții, căci știu bine Că împreună-o să pornim Spre groapă, să ne odihnim.”

»