Iov 17 BTF2015
1. Suflarea mi se strică, zilele mele se sting, mormintele sunt gata pentru mine.
2. Nu sunt batjocoritori în jurul meu? Și nu rămâne ochiul meu în provocarea lor?
3. Depune acum, fii tu însuți garanție pentru mine; cine este cel ce îmi va strânge mâna?
4. Fiindcă ai ascuns inima lor de la înțelegere, de aceea nu îi vei înălța.
5. Cel ce vorbește lingușitor prietenilor săi, chiar ochii copiilor săi se vor sfârși.
6. El m-a făcut de asemenea o zicătoare pentru oameni; și înainte eram ca o tamburină.
7. Ochiul meu de asemenea este slab din cauza întristării și toate membrele mele sunt ca o umbră.
8. Cei integri vor fi înmărmuriți de aceasta și cel nevinovat se va ridica împotriva fățarnicului.
9. Cel drept de asemenea își va ține calea și cel ce are mâini curate va fi tot mai tare.
10. Dar cât despre voi toți, întoarceți-vă acum și veniți, căci nu pot găsi un înțelept printre voi.
11. Zilele mele au trecut, scopurile mele sunt frânte, la fel gândurile inimii mele.
12. Ei schimbă noaptea în zi; lumina este de scurtă durată din cauza întunericului.
13. Dacă aștept, mormântul este casa mea; mi-am făcut patul în întuneric;
14. Am spus putrezirii: Tu ești tatăl meu; viermelui: Tu ești mama mea și sora mea.
15. Și unde este acum speranța mea? Cât despre speranța mea, cine o va vedea?
16. Ei vor coborî la grilajele gropii, când odihna noastră împreună este în țărână.