Iov 17 VDCL

1. Mi se frânge duhul, mi se sting zilele: mormintele sunt pentru mine.

2. Oare nu sunt batjocoritori în juru‐mi și nu locuiesc oare ochii mei în mijlocul jignirilor lor?

3. Pune, te rog, chezășie; dă‐mi un zălog la tine: cine va da mâini cu mine?

4. Căci le‐ai ascuns inima de pricepere: pentru aceea nu‐i vei înălța.

5. Cine dă pe prieteni la pradă i se vor topi ochii copiilor.

6. Și m‐a făcut de pomină popoarelor și am ajuns ca un scuipat în față.

7. Și mi se întunecă ochiul de întristare și toate mădularele mele sunt ca o umbră.

8. Cei drepți se vor uimi de aceasta și cel nevinovat se va aprinde împotriva celui nelegiuit.

9. Dar cel drept își va ține calea și cel cu mâinile curate va crește în putere.

10. Dar cu adevărat voi toți, vă rog, veniți iar: și nu voi găsi un singur om înțelept între voi.

11. Zilele mele au trecut, mi‐au nimicit planurile, chiar averile inimii mele.

12. Ei prefac noaptea în zi: își închipuie lumina aproape în fața întunericului!

13. Dacă aștept, Șeolul îmi este casa; îmi aștern culcușul în întuneric;

14. strig gropii: Tu ești tatăl meu! Viermelui: Tu ești mama mea și sora mea!

15. Unde‐mi este atunci nădejdea? Da, nădejdea mea cine o va vedea?

16. Se va pogorî la zăvoarele Șeolului, când vom avea totodată odihnă în pulbere.