Logo
🔍

Iov 23 BIV2014

« Răspunsul lui Iov

1. Din nou, cel care-a cuvântat, Iov fost-a: „Eu am ascultat

2. Și-acuma vă voi da o știre: Aflați că tot o răzvrătire, Mi-e plângerea. Dar suferința Îmi zguduie adânc ființa Și îmi oprește-n gât suspinul, Mărindu-mi astfel, mai mult chinul.

3. De-aș ști unde-ar putea să fie! La al Său scaun de domnie De aș ajunge, aș putea

4. Să-mi apăr eu, pricina mea! Dovezi, în gura mea, abundă.

5. Aș ști ce poate să-mi răspundă Și ar putea ca să îmi spună Tot ce-mpotriva mea, adună.

6. Atunci, dacă-mpotriva mea, Ca să se lupte El ar vrea, Credeți că folosește oare Toată puterea ce o are?

7. Numai un om neprihănit, Să Îi vorbească a-ndrăznit; Știu bine că voi fi iertat.

8. Dar orișicât L-am căutat – Și în apus și-n răsărit – Pe Dumnezeu nu L-am găsit.

9. De-n miazănoapte are treabă, Nu-L pot vedea. Dacă în grabă, În miazăzi se va ascunde, Până la El nu pot pătrunde.

10. El știe calea ce-am urmat: Mă-ncerce! Voi ieși curat,

11. Ca aurul. Piciorul meu, Pe urmele lui Dumnezeu Pășit-a, iar eu am ținut Doar calea-I; nu m-am abătut

12. Din drumul Lui. M-am străduit, Poruncile-I de-am împlinit, Și-ntreaga voie mi-am plecat La ceea ce a cuvântat.

13. Când hotărârea Sa-i luată, Cine-mpotrivă-I o să poată Să-I steie? Nimeni! El va face Numai așa precum Îi place!

14. El va îndeplini – știu bine – Ce-a plănuit față de mine; Și multe încă, o să facă!

15. De-aceea tremur. Numai dacă La acest lucru mă gândesc, Mă tem de El și mă-ngrozesc.

16. În inimă, El m-a tăiat Și groaza Lui m-a-nspăimântat,

17. Căci nu bezna durerii mele Mă nimicește, nici acele Neguri ce m-au înconjurat Și cu-al lor văl m-ai înfășat.”

»