Iov 24 BVA

1. De ce nu decide Cel Omnipotent termene pentru judecată? De ce așteaptă degeaba acele zile toți aceia care Îl cunosc?

2. Oamenii mută (în favoarea lor) pietrele care indică limitele teritoriale și pasc turme pe care le-au furat.

3. Iau măgarul orfanului și rețin ca garanție boul văduvei.

4. Împing de pe drum pe cei săraci și obligă pe toți cei care au nevoi materiale din țară să se ascundă.

5. Oamenii săraci din țară pleacă să caute ceva de lucru – exact ca măgarii sălbatici din deșert – ca să aibă astfel hrană; și deșertul le oferă mâncare pentru copiii lor.

6. Își culeg hrană vegetală de pe câmp; și adună struguri în via omului rău.

7. Se culcă fără să aibă cu ce să se învelească. Nu au cu ce să se acopere atunci când le este frig.

8. Sunt afectați de ploaia care cade pe munți; și se ghemuiesc lângă stânci, ca să aibă (un mic) adăpost.

9. Cei fără tată sunt smulși de la sân; iar săracului i se ia copilul ca garanție.

10. Pentru că nu au haine, ei umblă total dezbrăcați. Strâng snopi, dar sunt flămânzi.

11. Strivesc măsline între pietre și calcă struguri; dar suferă de sete.

12. Din oraș se aud gemete de moarte; și sufletele celor răniți strigă după ajutor… Totuși, Dumnezeu nu condamnă pe nimeni!

13. Sunt alții care se răscoală împotriva luminii. Ei nu îi cunosc potecile și nu rămân pe drumurile ei.

14. Criminalul pleacă atunci când a trecut ziua; și omoară pe cel sărac, care are multe nevoi; iar noaptea fură.

15. Când apare noaptea, ochii celui adulter urmăresc din locul în care stă ascuns. El își zice: «Nimeni nu mă va vedea!»; și își acoperă fața.

16. Asemenea oameni, noaptea sparg case, iar în timpul zilei stau închiși. Ei nu cunosc lumina.

17. Pentru toți aceștia, dimineața este o beznă densă. Sunt prieteni cu frica adâncului întunecat.

18. Ei sunt rapizi ca spuma apelor; și partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul care conduce spre viile lor.

19. Așa cum seceta și căldura sorb apele zăpezii, locuința morților îi înghite pe cei care au păcătuit.

20. Uterul mamei îi uită; și viermele îi găsește foarte buni la gust. Nimeni nu își mai amintește de ei. Astfel, răutatea este strivită ca un copac.

21. Acei oameni jefuiesc femeia fără copii și nu fac niciun bine văduvei.

22. Totuși, Dumnezeu, prin forța pe care o are, îi elimină pe cei impunători. Când Se ridică El împotriva lor, nu mai au speranță de viață.

23. El îi face să aibă (la început) încredere în reușita lor; și sunt susținuți. Ochii Lui privesc la comportamentul lor.

24. Sunt înălțați pentru puțină vreme; dar apoi dispar. Cad; și vor fi adunați ca toți ceilalți oameni. Sunt tăiați ca spicele de grâu.

25. Dacă nu se întâmplă așa, cine poate dovedi că mint? Și cine îmi poate contrazice vorbele?”