Iov 26 BIV2014

1. În ochi, adânc, Iov l-a privit Și-apoi la rându-i a vorbit:

2. „Ce bine, slăbiciunii, știi, În ajutor ca să îi vii! Cum știi să dai ajutorare, Celui care, putere, n-are!

3. Ce bune sfaturi, știi să dai Și ce frumoase vorbe ai Tu, pentru cel nepriceput! Acuma numai, am văzut Eu, ce belșug de-nțelepciune Scoți la iveală! Te rog, spune:

4. Vorbele tale, îndreptate Spre cine sunt și, de se poate, Al cui e duhul ce vorbește Prin tine și te stăpânește?

5. Sub ape, umbre sar speriate Și ale lor ființe, toate, Își poartă tremurul, mereu, Văzute doar de Dumnezeu.

6. Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș

7. ‘Naintea Lui. El a întins Al miazănopții necuprins, Asupra golului și-apoi, Și-a-ntors privirile spre noi: Acest pământ, El l-a luat Și peste hău l-a așezat. Chiar dacă pe nimic el șade, Din locul său nicicând nu cade.

8. El leagă apa ploilor În nori; sub greutatea lor, Norii rezistă – nu se sparg.

9. Acoperă, în al Său larg, Cu nori, scaunu-I de domnie.

10. A tras o boltă – cum se știe – Pe fața apelor. Știm iar, Cum că a stabilit hotar Între lumină și-ntuneric – Le-a despărțit El, Cel Puternic.

11. Se mișcă stâlpii cerului, Speriați de-amenințarea Lui.

12. Prin forța Lui, e tulburată A mării apă și, sfărmată, De-a Sa pricepere-i apoi, Furia ei. Vedem și noi

13. Cum norii îi îndepărtează Suflarea-I și înseninează Bolta cerească. Mâna Lui Oprește graba șarpelui Fugar, pe care îl străpunge.

14. Iar ceea ce la noi ajunge Din măreția forței Sale, Sunt doar hotare – margini ale Cărărilor lui Dumnezeu – Iar tot ceea ce simțesc eu – Și-asemeni voi – e-o adiere, E doar o mică mângâiere! Deci sub întinsul zărilor, S-asculte al lucrărilor Lui Dumnezeu tunet puternic, Cine-ar putea să fie vrednic?”