Iov 27 BIV2014

1. La fața lor, Iov a privit Și-apoi, în pilde, le-a vorbit:

2. „Viu este Domnul, Cel ce poate Să-mi dea – însă nu-mi dă – dreptate. Viu este Cel Atot Puternic, Iar mie – un biet rob netrebnic – Îmi amărește viața. Eu,

3. Cât suflul de la Dumnezeu Îl am în nări, cât mă mai ține Și sufletul aflat în mine,

4. N-am să rostesc vreo nedreptate Și nici cuvintele aflate Pe limba și în gura mea, Neadevăr, nu vor avea.

5. Să nu gândiți, cumva, că vreau, Acum dreptate să vă dau! Până la ultima suflare, Am să îi stau în apărare, Doar nevinovăției. Țin

6. Să-mi scot dreptatea și, din plin, Mereu am să mă străduiesc! Nici o mustrare nu simțesc – Din partea inimii venită – Pentru perioada viețuită.

7. Vrăjmaș, pe cel rău, l-am dorit; Potrivnic, pe nelegiuit!

8. Ce poate să nădăjduiască Cel rău, când Domnu-o să voiască Să îi scurteze-al vieții fir Și să-i ia sufletul? Mă mir!

9. Ascultă oare Dumnezeu, Strigătul lui, în ceasul greu, Când îl încearcă strâmtorarea?

10. Care îi este desfătarea? Oare, îi este Dumnezeu? Înalță rugăciuni mereu, Către Acel Atot Puternic?

11. Am să vă-nvăț eu, cel nevrednic, Cum este calea Domnului. Nimic din planurile Lui, N-am să v-ascund, chiar de le știți Și-asemeni mie voi gândiți.

12. Deci dacă știți toate aceste, Atunci de ce vorbiți prostește?

13. Iată ce soartă-a hărăzit El, pentru cel nelegiuit.

14. Omul cel rău, atunci când are Mulți fii, va crede că e tare, Și nu știe, bietul, că ei Sunt numai hrană sabiei. Odraslele lor nu au pâine.

15. Cei care astăzi scapă, mâine De ciumă fi-vor secerați. La groapă, nu vor fi urmați De văduve; nimeni nu-i plânge.

16. Argint atât de mult de-ar strânge Câtă țărână se găsește, Și dacă haine-ngrămădește În stivă cât va fi să vie Noroiul toamnei, n-o să-i fie Lui însuși de folos. El doar

17. Le-a adunat pe toate, iar Cel care e nevinovat Cu haina lui s-a îmbrăcat Și-argintul său e folosit De către cel neprihănit.

18. Casa îi e asemănată Cu cea de molie-nălțată, Cu o colibă prăpădită, De un străjer alcătuită.

19. Se culcă și este bogat; Moare și este despuiat.

20. Groaza, ca apa mare-l prinde; Vârtejul nopții îl cuprinde.

21. De vântul răsăritului E smuls din locuința lui.

22. Domnul zvârle, din cerul Său, Săgeți, asupra celui rău. Acesta-ncearcă să se-ascundă, Ca vârful lor să nu-l pătrundă.

23. Toți oamenii se-nveselesc Atunci când cei răi părăsesc Pământul ce l-au locuit, Când casa lor s-a prăpădit.”