Iov 29 BVA
1. Iov și-a continuat discursul, zicând:
2. „O, cât de mult îmi doresc să mai fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
3. Atunci, sursa Lui de lumină era deasupra capului meu; și având lumina Lui, umblam pe acolo unde, în mod normal, este (doar) întuneric!
4. A fost o vreme când eram în forță și când prietenia lui Dumnezeu îmi proteja cortul.
5. Atunci cel Omnipotent încă mă susținea; și copiii mei erau lângă mine.
6. Mi se afundau pașii în smântână; iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.
7. Când mergeam la intrarea în oraș și îmi pregăteam scaunul ca să mă instalez în acea zonă,
8. cei tineri mă vedeau și se retrăgeau, iar cei bătrâni se ridicau și rămâneau în picioare (înaintea mea).
9. Conducătorii se opreau din discursul lor și își puneau mâna la gură.
10. Vocea conducătorilor amuțea; și li se lipea limba de cerul gurii.
11. Oricine mă auzea, mă lăuda; și oricine mă vedea, mă susținea.
12. Ei procedau astfel pentru că eu scăpam pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul care nu avea nicio susținere din partea altora.
13. Omul care murea, mă binecuvânta. Făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14. Mă îmbrăcam cu dreptatea exact cum te îmbraci cu o haină. Judecata corectă era roba mea și acoperitoarea de pe cap.
15. Eram ochi pentru cel orb și picior pentru acela care nu și-l mai putea folosi (să meargă).
16. Eram tată pentru cel care avea nevoie de ajutor; și susțineam cauza celui străin.
17. Sfărâmam colții omului nedrept; și smulgeam prada din dinții lui.
18. Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu; și zilele mele vor fi multe, ca particulele din care este format nisipul.
19. Rădăcinile mele vor ajunge la apă; și roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.
20. Gloria mea va fi mereu proaspătă; iar în mână voi avea totdeauna un arc nou.»
21. Toți mă ascultau și așteptau (să mai vorbesc); tăceau, așteptând sfatul meu.
22. După ce vorbeam, nimeni nu mai spunea nimic; și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23. Ei mă așteptau cum se așteaptă ploaia; și își deschideau gura ca după o ploaie târzie.
24. Când își pierdeau încrederea, le zâmbeam; și seninătatea feței mele era foarte apreciată de ei.
25. Le alegeam drumul cel mai bun; și le eram conducător. Locuiam ca un rege în mijlocul grupurilor lor. Eram ca unul care îi consolează pe cei care jelesc.