Logo
🔍

Iov 3 BTF2015

«

1. După aceasta, Iov și-a deschis gura și și-a blestemat ziua.

2. Și Iov a vorbit și a spus:

3. Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care a fost spus: Un copil de parte bărbătească este conceput.

4. Să fie acea zi întuneric; Dumnezeu să nu îi dea atenție din înalt și să nu strălucească lumina peste ea.

5. Să o întineze întunericul și umbra morții; să locuiască un nor peste ea; să o înspăimânte întunecimea zilei.

6. Cât despre acea noapte, întunericul să o apuce; să nu fie alăturată zilelor anului, să nu vină la numărul lunilor.

7. Iată, acea noapte să fie solitară, nicio voce de bucurie să nu intre în ea.

8. Să o blesteme cei ce blestemă ziua, care sunt gata să își înalțe jelirea.

9. Stelele amurgului acesteia să fie întuneric; să caute lumină, dar să nu găsească; nici să nu vadă răsăritul zilei,

10. Pentru că nu a închis ușile pântecelui mamei mele, nici nu a ascuns întristare de la ochii mei.

11. De ce nu am murit eu din pântece? De ce nu mi-am dat eu duhul când am ieșit din pântece?

12. De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?

13. Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,

14. Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;

15. Sau cu prinți care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint;

16. Sau ca o naștere ascunsă, nelatimp, nu aș mai fi fost; ca prunci care nu au văzut niciodată lumina.

17. Acolo cei stricați încetează a tulbura; și acolo cei obosiți au odihnă.

18. Acolo prizonierii se odihnesc împreună; nu aud vocea opresorului.

19. Cei mici și cei mari sunt acolo; și servitorul este liber de stăpânul lui.

20. Pentru ce se dă lumină celui în nefericire și viață celui amărât în suflet,

21. Care tânjesc după moarte, dar ea nu vine; și sapă după ea mai mult decât după tezaure ascunse;

22. Care se bucură peste măsură și sunt vesel când pot găsi mormântul?

23. De ce se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit?

24. Căci suspinul meu vine înainte să mănânc și răcnetele mele sunt turnate ca apele.

25. Pentru că lucrul de care m-am temut foarte mult a venit asupra mea și de ceea ce m-am temut m-a ajuns.

26. Nu am avut nici siguranță, nici odihnă, nici tăcere; totuși tulburarea a venit asupra mea.

»