Iov 30 BVA

1. Dar acum râd de mine – tocmai ei, care sunt mai tineri decât mine și pe ai căror părinți nu i-am considerat capabili să îi pun nici printre câinii turmei mele.

2. Cât de utilă mi-ar fi fost forța mâinilor lor, când ei nu mai puteau să facă nimic?

3. Epuizați de sărăcie și de foame, mergeau prin deșert dintr-o parte în alta, noaptea, prin locuri părăsite și fără locuitori.

4. Ei smulgeau salvie albă dintre arbuști; și mâncau chiar și rădăcini de plante parazite.

5. Erau alungați din mijlocul oamenilor. Lumea striga după ei ca după niște hoți!

6. Locuiau în văi uscate, între stânci și în gropile pământului.

7. Urlau printre tufișuri și se îngrămădeau în mărăcini.

8. Erau fii ai nebunilor și ai celor fără nume. Ei au fost alungați din acest teritoriu.

9. Dar acum, tocmai aceștia cântă, râzând de mine. Sunt subiectul ridiculizărilor lor!

10. Mă urăsc, se îndepărtează de mine și nu le este jenă să mă scuipe în față.

11. Pentru că Dumnezeu m-a făcut slab și m-a adus într-o astfel de stare modestă, ei nu mai au limite în comportamentul lor (urât) față de mine.

12. În partea dreaptă a mea apare un grup. Ei pun capcane picioarelor mele; și își fac planuri să mă distrugă.

13. Îmi distrug posibilitățile de supraviețuire. Îmi măresc necazul; și nimeni nu îi oprește!

14. Ajung la mine (foarte rapid) ca printr-un zid spart. Se rostogolesc printre dărâmături.

15. Sunt extenuat din cauza fricii. Demnitatea mea este smulsă ca atunci când bate un vânt. Protecția mea dispare ca un nor.

16. Sufletul îmi este vărsat din mine. Sunt afectat de zilele suferinței.

17. Noaptea îmi penetrează oasele; iar durerile care mă consumă, nu se opresc niciodată.

18. Dumnezeu îmi smulge haina, acționând cu o mare forță. Mă strânge ca gulerul cămășii.

19. El m-a aruncat în noroi; și am ajuns la fel ca praful pământului și ca cenușa.

20. «Strig la Tine, dar Tu nu răspunzi. Sunt în picioare; dar Tu stai și (doar) Te uiți la mine!

21. Ai devenit dur cu mine; și mă lovești cu forța mâinii Tale.

22. Mă ridici deasupra vântului și mă arunci în marea intensitate a furtunii.

23. Știu că mă duci la moarte, în locul stabilit pentru toți cei (care acum încă mai sunt) vii!»

24. Atunci când un om nu mai are speranță de viață, nimeni nu îi întinde mâna când îl vede strigând după ajutor în necazul lui.

25. Nu am plâns eu pentru cel care a avut zile rele? Nu am fost afectat în sufletul meu pentru cel sărac?

26. Dar când așteptam binele (pentru tot ce am făcut), a venit răul; și când așteptam lumina, a venit întunericul!

27. Organele mele îmi fierb permanent. Vin peste mine zile de suferință.

28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă ridic între cei care se adună și strig după ajutor.

29. Am ajuns frate cu șacalii și prieten cu struții.

30. Mi se înnegrește pielea și cade; iar oasele îmi ard de febră.

31. Harpa mea este (acum) un instrument care cântă cântece de jale; iar fluierul produce sunete care te determină să plângi!