Iov 30 VDCL

1. Dar acum râd de mine cei ce sunt mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu‐i socoteam vrednici să fie puși alături cu câinii turmei mele.

2. Și la ce mi‐ar fi folosit puterea mâinilor lor? oameni din care s‐a pierdut vlaga.

3. Sfrijiți de lipsă și foame, ei rod în ogoarele uscate, de mult sleite și pustiite.

4. Ei smulg loboda prin tufișuri și rădăcinile de ienupăr sunt pâinea lor!

5. Sunt alungați din mijlocul oamenilor; strigă după ei ca după un hoț.

6. Locuiesc în văi înspăimântătoare, în găurile pământului și ale stâncilor.

7. Zbiară în tufișuri și se strâng sub mărăcini:

8. Copii ai celor fără minte, da, copii ai oamenilor de niciun nume au fost biciuiți din țară.

9. Și acum eu am ajuns cântecul lor și de vorba lor.

10. Mă urăsc, stau departe de mine și nu se sfiesc să mă scuipe în față.

11. Căci el mi‐a dezlegat chinga și m‐a mâhnit și ei au aruncat frâul înaintea mea.

12. O ploditură se ridică la dreapta mea; îmi împing laoparte picioarele și își pregătesc împotriva mea căile de pierzare;

13. îmi strică și cărarea și‐mi pregătesc nenorocirea, oameni care n‐au niciun ajutor;

14. ei vin ca printr‐o spărtură mare, se rostogolesc cu vuiet asupra mea.

15. Spaimele se întorc peste mine, îmi spulberă cinstea ca vântul și fericirea mea a trecut ca norul.

16. Și acum mi se varsă sufletul peste mine: m‐au apucat zile de întristare.

17. Noaptea îmi sunt străpunse oasele din mine și durerile ce mă rod n‐au astâmpăr;

18. mi s‐a schimbat haina prin puterea lor cea mare; mă strâng ca gulerul cămășii mele.

19. El m‐a aruncat în noroi și am ajuns ca pulberea și cenușa.

20. Strig către tine și nu‐mi răspunzi; stau și te uiți la mine!

21. Te‐ai făcut nemilos cu mine; mă prigonești cu tăria mânii tale.

22. Mă ridici pe vânt, mă faci să călăresc pe el, și mă topești în furtună.

23. Căci știu că mă duci la moarte și la casa hotărâtă tuturor celor vii.

24. Totuși, nu‐și întinde oare cineva mâna în căderea sa? Sau nu strigă după ajutor în nenorocirea sa?

25. Oare n‐am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu era întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?

26. Așteptam bine și a venit răul; așteptam lumina și a venit întunericul.

27. Îmi fierb măruntaiele și nu se odihnesc; zile de întristare au venit peste mine.

28. Umblu înnegrit, dar nu de soare; mă scol în adunare și strig după ajutor.

29. Sunt frate cu șacalii și tovarăș cu struții.

30. Mi s‐a înnegrit pielea și a căzut de pe mine și mi s‐au ars oasele de arșiță.

31. De aceea harfa mea s‐a prefăcut în jale și cavalul meu în glasul celor ce plâng.